Article Archive for October 2009
Ieri am aflat că în România s-au înregistrat primele două cazuri grave de îmbolnăvire cu gripă porcină. Astăzi că Adriean Videanu, primul asfaltator care mai nou este şi primul felcer al ţării , plănuieşte interzicerea unor manifestaţii publice ca să nu …
Dacă participi la o şedinţă de consiliu local, ai impresia că se duce un război pe bune între putere şi opoziţie, că aleşii poporului mai au puţin şi se sfâşie între ei în numele ideilor …
Am primit pe mail o variantă a actualei crize politice în versuri , care ar avea cel mai potrivit titlu “Noi vrem pă neamţ”
Flămânzi şi goi, făr-adăpost
Într-un guvern – căci nu ne-ai vrut.
Şi ne-ai scuipat …
Primarul Timişoarei Gheorghe Ciuhandu a pregătit pentru şedinţa de mâine a consiliului local două proiecte de hotărâre prin care se continuă practica ilegală de atribuire a spaţiilor publicitare din staţiile de transport în comun şi …
Prin Timişoara au apărut primele semne de campanie electorală. Oraşul nu e nici portocaliu, nici galben şi nici roşu. E.. albastru. De la mash-urile neutre politic care mă îndeamnă să merg la referendum şi să spun DA pentru …
Campania electorală prezidenţială se anunţă una în zodia fotbalului. După ce, astăzi, Sorin Oprescu s-a dus la BEC şi a intrat în cursă strigând “Hai România”, după câteva ore, la Timişoara, candidatul liberal Crin Antonescu şi-a anunţat postul favorit în echipa …
Fostul prefect de Timiş, Ovidiu Drăgănescu, încearcă să-şi dezgheţe relaţiile cu foştii colegi din PNL.
Cum este un apolitic inspector guvernamental, Drăgănescu a ales un loc neutru – Aula Magna a Universităţii de Vest din …
2.413.499 euro – aceasta este cea mai mare despăgubire pe care statul român va trebui să o plătească în urma unor decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Banii vor fi primiţi de Camera de …
Nu voi uita niciodată acea dimineaţă de septembrie târziu. Când m-am reîntors din Bucureşti acasă cu o legitimaţie cartonată pe care scria „PRESĂ”. Era cel mai de preţ lucru pe care-l aveam. Şi-l obţinusem după un …
