Nu voi uita niciodată acea dimineaţă de septembrie târziu. Când m-am reîntors din Bucureşti acasă cu o legitimaţie cartonată pe care scria „PRESĂ”. Era cel mai de preţ lucru pe care-l aveam. Şi-l obţinusem după un interviu maraton cu şefii de la Curierul Naţional. Care mi-au acordat imensa încredere de a le spune ce se întâmplă la Timişoara. Aveam 18 ani. Atunci a început cea mai mare aventură a vieţii mele. Am plonjat în vârtejul năucitor al ştirilor de fiecare zi şi n-am mai ieşit de acolo. M-a simţit Doamna Eleonora V.Popa, care  m-a pescuit din apele tulburi, momindu-mă cu morgana politicii. Ajuns în barca Renaşterii bănăţene am fost trimis la „crime, jafuri şi violuri”, academic spus secţia actualităţi. Fuga nebună de a ajunge cât mai repede la eveniment, tensiunea insuportabilă a nopţilor petrecute pe trotuarele din faţa Parchetului sau Poliţiei mi-au şlefuit instinctele de a simţi şi înhăţa ştirea.

Anii au trecut şi am avut şansă să ajung la o altă importantă şcoală de presă. „Măi, copile, hai la Adevărul”, m-a îmbiat Domnul Nicolae Militaru, care acum le face prima pagină îngerilor. Şi cum să refuzi tentanţia de a fura meserie de la cei mai buni? Acolo pe holurile imense ale Casei Scânteii, am învăţat lecţia de căpătâi de la Domnul Dumitru Tinu „jurnalistul nu poate trăi din trecut, din ce a scris odată, ci din ce a dat astăzi”. Mama cuvintelor, Doamna Lelia Munteanu,   mi-a desluşit greutatea slovelor spuse şi scrise, dar şi ce înseamnă să ai puterea să ierţi. Călăuză prin labirintul reportajului mi-a fost Andu Cercelescu, care mi-a arătat calea – „cuvânt pe cuvânt”, iar Adrian Ursu mi-a dat măsura de cântărit pentru specia politrucilor. Aici am învăţat să găsesc adevărul căutând printre rândurile documentelor sau printre vorbe. De la ei şi de la mulţi alţii, cărora le cer iertare că nu i-am pomenit, am învăţat ce înseamnă o echipă.  Aşa am reuşit să facem, atunci când am plecat de la Adevărul, o minune – să clădim Gândul. Şi să-l ducem cititorilor până astăzi.

Pentru că de astăzi apele s-au despărţit. Nu pentru că aşa mi-am dorit, ci pentru că orgoliul unora a contat mai mult decât orice. După 15 ani de la acea dimineaţă de septembrie târziu, vine un alt început.  Aşa că de acum încolo, cel puţin pentru o perioadă, ce ar fi trebuit să fie în paginile ziarului Gândul şi poate chiar mai mult veţi putea citi aici pe www.pressalert.ro.

Citeşte alte ştiri despre:
adevarul, adrian ursu, andu cercelescu, curirul national, dumitru tinu, eleonora v.popa, gandul, lelia munteanu, nicolae militaru, presa, renasterea banateana