Primăria Timişoara a provocat cea mai grea condamnare a României la CEDO-...

Primăria Timişoara a provocat cea mai grea condamnare a României la CEDO- UPDATE

1
DISTRIBUIȚI

gheorghe ciuhandu ganditor2.413.499 euro – aceasta este cea mai mare despăgubire pe care statul român va trebui să o plătească în urma unor decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Banii vor fi primiţi de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara în cazul în care statul român nu va restitui în natură cele 25 de apartamente din Piaţa Victoriei nr.3 şi Medicinei nr.1, care au fost vândute de Primăria Timişoara foştilor chiriaşi.

În 1924, Camera de Comerţ şi Industrie Timişoara a primit autorizaţia de construire în Piaţa Victoriei nr.3 a unui „palat”, după ridicarea clădirii aici desfânşurându-şi activitatea instituţia. După desfinţarea de a către autorităţile comuniste, în 1949, a camerelor de comerţ, clădirea a ajuns în patrimoniul statului. Aici a funcţionat ani buni Comitetul Regional PCR Banat , iar o parte din palat a fost apartamentat.


După 1990, locuinţele au ajuns în administrarea ICRAL Timişoara şi a Primăriei Timişoara. CCIAT a început o întreagă serie de acţiuni în instanţă pentru a recupera întreg palatul din centrul Timişoarei. Cu toate acestea, municipalitatea a vândut apartamentele foştilor chiriaşi, CCIAT susţinând că este vorba de o operaţiune ilegală deoarece imobilul nu se afla în circuitul civil la momentul încheierii contractelor de vânzare – cumpărare.

Cum instanţele din România nu au fost de acord cu cererile de restituire a apartamentelor către CCIAT, reprezentanţii camerei s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prin două sentinţe, CEDO a constatat încălcarea articolului 1 deorece CCIAT a fost privată de bunurile sale şi nici nu a primit despăgubiri. Din această cauză a dispus ca statul român fie să restituie apartamentele, fie să plătească despăgubiri de peste 2,4 milioane de euro. De asemenea, instanţa europeană a constatat deficienţele din legislaţia românească şi a susţinut că „statul ar trebui să clarifice procedura” în privinţa proprietăţii.

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a susţinut că „nu ştiam de această sentinţă. Să plătească statul român despăgubirile că a dat legile aşa cum le-a dat. Noi doar le-am aplicat”.  Secretarul Ioan Cojocari a refuzat să facă orice fel de comentariu pe motiv că „nu este treaba mea. Întrebaţi-l pe Miuţ de la Patrimoniu că el le-a vândut”.

UPDATE Ştirea a fost preluată deja de Adevărul în ediţia electronică. Evenimentul zilei a scris despre subiect, dar a uitat să precizeze sursa de inspiraţie.

1 COMENTARIU

  1. Cu privire la „furtul” celor de la Evenimentul Zilei

    Originalitatea este arta de a-ţi aminti ce ai auzit, uitînd unde şi de la cine ai auzit.

    Lawrence J. Peter

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.