Campania asta electorală a trecut prin viaţa poporului alegător fără a lăsa prea multe urme. Au fost săptămâni în care senzaţia de deja-vu s-a repetat la infinit – candidaţi care visează la un Cotroceni mare, care are o anexă  mică numită România; pumni şi palme împărţiţi în numele culorilor politice; mash-uri, bannere şi afişe pe blocuri, maşini sau prin păduri,  găleţi; ulei şi zahăr  livrate electoratului pe post de proiecte prezidenţiale, înregistrări ilegale şi documente secrete pe post de şişuri sau oameni căraţi cu autobuzele ca oile dintr-o parte în alta pentru ca liderii să se simtă, măcar pentru câteva minute. ciobanii absoluţi ai spaţiului mioritic.

A fost o bălmăjeală generală în care nu am avut parte decât de “nu” sub diverse forme. A fost o bătălie  surdă de la distanţă în care prezidenţiabilii au evitat cât au putut lupta corp la corp. Mai există doar o singură şansă extrem de firavă – anunţata întâlnire dintre primii trei candidaţi din sondaje, această seară. Care nu poate aduce în plus prea multe. Poate doar întărirea speranţei că există o alternativă la dictatura cu miros marin.

Citeşte alte ştiri despre:
alegeri, campanie electorala, prezidentiale