investigații

comentarii

știri

interviurile pressalert.ro

jpegul lu' Pîclișan

pressIT

românia de mol

Home » Ştiri

Ilie Sârbu: “Mă retrag din toate funcţiile şi nu voi mai candida pentru un nou mandat de preşedinte al PSD Timiş”

Scris de in 16/02/2010 – 2:57 PM2 Comentarii

Ilie Sârbu a făcut, astăzi, un anunţ şoc – “mă retrag din toate funcţiile  şi nu voi mai candida pentru un nou mandat de preşedinte al ilie sarbu pPSD Timiş. Mă retrag din echipa lui Mircea Geoană, pe care am creat-o acum cinci ani, şi unde eram pe listă ca vicepreşedinte. Nu voi candida nici pentru un nou mandat de şef al PSD Timiş pentru că nu vreau să se spună că partidul se conduce în familie. Nu sunt omul jumătăţilor de măsură ”. Ilie Sârbu a precizat că ” am avut o discuţie în familie, în urma căreia am luat această decizie. Îl voi sprijini pe Victor şi nu vreau să-i încurc în nici un fel drumul său. Dacă pierde, vom merge împreună la pescuit, la vânătoare. Care e problema?”. Cât priveşte viitorul şef al PSD Timiş, fostul ministru al agriculturii a susţinut că “poate să fie cineva care se va regăsi pe lista lui Victor Ponta. Este democraţie şi vom avea alegeri în filială după congres”. Sârbu a precizat că va rămâne membru al PSD Timiş “că de aici am început”.

Tot astăzi, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, şi-a anunţat retragerea din toate funcţiile.


Citeşte alte ştiri despre:
, , ,


2 comentarii »

  • ciuta says:

    Domnule ilie va multumim din suflet ca ati ales aceasta cale dar onorati-ne cu placerea si luati-l pe mister craciun adamescu si sa-i faceti o aterizare fortata pe meleaguri valcene.Asa sa ne ajute Dumnezeu.

  • Natasa Rusneac says:

    Iliescu si Sarbu pot fi doua bune exemple de facut pasul inapoi de catre toata aripa cu care pana si comunistii europeni nu se mai mandresc.
    Cosmin Gusa cand se retrage?
    Mircea Geoana cand se retrage?
    Ceilalti ce stau cu fata la rasarit cand fac si ei declaratii similare?

Adauga un comentariu!

Întreaga responsabilitate juridică pentru comentarii revine autorilor acestora, acestea nereprezentând sub nici o formă poziţia PRESSALERT.ro

Responsabilitatea juridica pentru continutul mesajelor/comentariilor postate revine in totalitate autorului! Poti da un trackback de pe site, sau te poti inscrie la comentarii via RSS.

Poti folosi urmatoarele tag-uri in comentariu:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>