Trafic cu ţigări netimbrate, cumpărate cu dolari falşi

Trafic cu ţigări netimbrate, cumpărate cu dolari falşi

1
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de la „Crimă organizată” din Caraş Severin împreună cu SRI au reuşit anihilarea unei reţele internaţionale specializată în Dolarplasarea de valută falsă şi alte infracţiuni legate de crima organizată, în urma unei operaţiuni cu numele de cod „Transporter”. Cercetările au scos la iveală faptul că mai mulţi cetăţeni bulgari se ocupau de procurarea valutei false, în special dolari, în bancnote de 100 de dolari.  Valuta era predată membrilor grupării, care acţionau în România, aceştia cumpărând ţigari netimbrate de la persoane fizice cu banii falşi.


Ulterior, ţigările erau revândute. Cartierul general al românilor din această filieră era la Caransebeş, lider fiind un bărbat de 31 de ani. Acesta a fost prins, ieri, în flagrant, în timp ce încerca să cumpere ţigări fără timbru cu 10.500 de dolari falşi. A fost reţinut, urmând să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă.

În sarcina grupării s-a reţinut că, în perioada 2009 – 2010, au introdus în România aproximativ 60.000 de dolari contrafăcuţi, dintre care o parte au fost puşi în circulaţie pe teritoriul ţarii, pe raza mai multor judeţe, o parte urmând să fie puşi în circulaţie. În paralele, reţeaua a încercat să-şi dezvolte operaţiunile cu valută falsă în Republica Moldova şi Germania.

1 COMENTARIU

  1. Hotz pe hotz cand s-a furat si dracu’ s-a minunat.
    Mai lipsea sa dea si o spaga in valuta falsa si era reteta completa.
    Imi si imaginez dialogul cu procuroru’:
    Spaguit: Domle, am primit ca si spaga 1000 de dolari falsi?
    Procuror: Cum adica falsi?
    Spaguit: Adicatelea, de fapt banii erau un imprumut pentru obtinerea unei autorizatii. Dar banii de imprumut erau falsi.
    Procuror: Si?
    Spaguit: Vreau sa-i prindeti si sa le dati valuta asta falsa inapoi si sa-mi recuperati autorizatia. Iar dupa puteti sa-i si arestati, daca vreti.
    Procuror: Cum?
    Spaguit: Domle, e simplu. Ce, esti greu de cap? Vreau sa-i prindeti si sa le dati valuta asta falsa inapoi si sa-mi recuperati autorizatia. Iar dupa puteti sa-i si arestati, daca vreti.
    Procuror: Pai, intai te arestez pe tine.
    Spaguit: Asculta taticu, io pana acum am fost gigea cu matale, dar vad ca te-ntinzi. Adicatelea, io vin si-ti dau pontu’, io’s pagubitu’ si tot pa mine vrei sa ma arestezi? Pai stai sa-l sun pe „taticu’ nostru” si sa vezi ce ti-o iei. Cred ca de maine te mutam la Caracal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.