Fratele unui lider PD-L, arestat pentru trafic de influenţă

Fratele unui lider PD-L, arestat pentru trafic de influenţă

0
DISTRIBUIȚI

850 euro a cerut Ioan Buda, fratele vicepreşedintelui PD-L Moldova Noua, unui cunoscut pretinzând că va interveni pentru a-l salva de ioan buda 1 pun dosar penal. În 4 noiembrie, O.N. a depus un denunţ în care reclama că i-au fost solicitaţi bani de Buda „în schimbul traficării influenţei pe lângă doi agenţi de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei oraşului Moldova Nouă, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile într-un dosar penal care i-a fost întocmit pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere”, conform unui comunicat al DGA.


Ieri, a fost organizat un flagrant de poliţiştii anticorupţie şi de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin. După ce a fost prins cu banii, Ioan Buda a fost reţinut sub acuzaţia de trafic de influenţă, urmând să fie prezentat astăzi judecătorului cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE 1 Tribunalul Caraş Severin a decis arestarea pe 29 de zile a lui Ioan Buda, care imediat după aflarea deciziei a făcut recurs. Acesta urmează să fie judecat de Curtea de Apel Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.