Ce gadget-uri aştept în 2011?

Ce gadget-uri aştept în 2011?

1
DISTRIBUIȚI

2010 a fost un an extrem de darnic în gadgeturi şi mici accesorii IT. Chiar de la începutul anului am avut iPad care a schimbat puţin tabletraportul între netbook, notebook şi desktop-uri. iPhone 4 cu videocall-ul (FaceTime), generaţia de smartphone-uri având camere digitale şi hd incorporat, obiecte 3G de la ceasurile de mână, cercei blue-tooth, consolele de jocuri şi televizoarele 3D au făcut din 2010 un an absolut uimitor în privinţa tehnicii.

2011 va fi probabil anul în care se vor face primii paşi cu adevărat către realitatea augmentată (AR – Augmented Reality),  iar noua modă pentru americani vor fi ochelarii 3D cu elemente din AR încorporate prin 3G/Wi-Fi. Astfel, la inceput, în SUA şi oraşele mari din  UE şi Japonia, atunci când vom trece pe lângă un magazin care are încorporate elemente de AR vom vedea în 3D pe lentilele ochelarilor promoţiile sau cel mai bine vândut produs. Tabletele vor acapara tot mai mult din piata de IT&C,  astfel că pe routerul wi-fi din casă vom avea conectat un iPad 2 probabil pe care-l vom folosi pentru a citi presa sau a sta pe facebook.


Microsoft şi Google vor lua câte o bucată din piaţa de tablete probabil, dar Apple prin iPad 2 şi iPhone 5 vor reuşi şi la anul să menţină dominaţia pe piaţa americană. Tehnologia OLED va fi disponibilă pentru mase, probabil în a doua jumătate a anului. La început timid, probabil cu gadgeturi similare tabletelor şi ecranele pentru laptop-uri, ceasuri şi folii de prezentare pentru evenimente, iar încet îşi va face drum şi către televizoare, telefoane şi smartphone-uri în doi, trei ani. Cine nu îşi doreşte un PC împachetabil la dimensiunile unei cutii de chibrituri? Datorită FaceBook şi piaţa jocurilor se va schimba în anul care vine, probabil jocurile multiplayer de gen World of Warcraft îşi vor găsi conectivitatea într-un browser de PC, iar laptop-ul care boot-ează în patru secunde, anunţat de Google prin ChromeOS va fi noua senzaţie în materie de sisteme de operare în anul care vine, an în care totul promite că va fi online – de la documentele de office până la muzică şi video. Câţiva producători de notebook-uri au anunţat intenţia de a scoate din circulaţie hard-disk-urile, înlocuindu-le cu cardurile SSD, dar pentru asta ar trebui să mai aşteptăm. Roboţii nu vor face parte din viaţa de zi cu zi în 2011, dar putem să notăm ca remarcabil progresul lor în industria auto şi medicina din ultimii ani  şi să avem mari speranţe de la 2011 când probabil precizia roboţilor va înlocui din sala de operaţii factorul uman. Tu ce astepţi să vezi pe piaţă în 2011 ?

1 COMENTARIU

  1. Pentru primul trimestru al anului 2011, Asus a anuntat disponibilitatea unei tablete care urmeaza sa ruleze… Windows 7 si care se anunta un concurent serios al iPad-ului celor de la Apple. Ramane sa vedem…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.