ABERANT Subcomisarul care a dat liber contrabandei, singurul manager perfect găsit de...

ABERANT Subcomisarul care a dat liber contrabandei, singurul manager perfect găsit de controlul IGPF

11
DISTRIBUIȚI

Incredibil, dar adevărat – subcomisarul Cristinel Şaptebani, cel care a condus sectorul Moraviţa în perioada monitorizată de DNA, saptebani cristinelcare a dat undă verde transporturilor de ţigări de contrabandă şi care acum conduce interimar Poliţia de frontieră Caraş Severin, a fost singurul găsit fără vină şi pată după verificările Corpului de Control al IGPF. După tsunami-ul antişpagă al DNA, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus şi în Timiş un cotrol tematic care „a avut ca principale obiective, evaluarea activităţii desfăşurate, competenţa şi capacitatea managerială a inspectorului – şef, adjunctului şefului de inspectorat – pe linie operativă, şefilor birourilor operative, respectiv conducerii Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Moraviţa, Deta şi Cruceni, in vederea identificarii şi corectarii deficienţelor constatate”.

Printre cei a căror activitate a fost verificată a fost şi a cea a lui Şaptebani care a fost delegat la conducerea sectorului Moraviţa în perioada 12.2010 – 18.02.2011.


Concluzia, conform unei precizări a IGPF – „în cadrul controlului nu au fost constatate nereguli în activitatea sa”. Interesant este că subcomisarul Cristinel Şaptebani este singurul care a fost găsit imaculat, în condiţiile în care până şi inspectorul şef al Poliţiei de Frontieră Timiş şi adjunctul acestuia au fost sancţionaţi cu avertisment, deşi au avut o contribuţie esenţială la instrumentarea dosarului „lotul 140 şpagă”. De asemenea, au fost găsiţi vinovaţi şi trimişi pentru a fi cercetaţi prealabil – titularul funcţiei de şef sector Moraviţa, comisarul Vasile Turda, şi adjunctul acestuia, comisarul şef Tudorică Marian. După ce a fost scos managerul perfect de controlul IGPF, Şaptebani a fost numit şef  interimar la conducerea Poliţiei de Frontieră Caraş Severin, înlocuindu-l pe  comisarul şef Cezar Bertea, cel care şi-a făcut cumpărături de la duty-free-urile din Moraviţa, care au fost plătite din şpăgile strânse de poliţiştii din punctul de trecere a frontierei.

11 COMENTARII

  1. Deci se vede de la o posta ca esti platit de cineva sa faci articolele astea.Parerea mea oricat spate ar fi avut saptebani asta tot i se intampla ceva ca doar nu e baiatu lu basescu

  2. Aveti o problema personala cu Saptebani?Asa se pare dl Bota,va complaceti in penibilitate, unde vreti sa ajungeti? Cine incearca sa plateasca niste polite prin intermediul dumneavoastra? Nu va mai lasati folosit de toti frutratii, va prejudiciaza imaginea.

  3. Cristinele taci dreq din gura si aprinde lumanari ca ai scapat, oricum acei frustrati la care faci referire relateaza EXACT adevarul iar Bota il pune doar in pagina.
    Ciocu mic si pasi marunti.

  4. Domnule Bota ai devenit penibil precum Antena 3.
    Tot scrii de ceva vreme la comanda ca sa-l darami pe baietasu asta si nu te baga nimeni in seama.
    Dar pe tine nu te intereseaza finalitatea celor scrise de tine ci doar banii pe care ii iei pt. fiecare articol.

  5. Mai dragilor, v-ati gandit-totusi – ca dl Bota – prin titlul
    care-l aboreaza- poate sa persifleze. Si sunt sigura de asta. . Dl. Bota nu-i lipsit de umor.
    Deci, DATI-I O SANSA !!Credeti ca Bota-i prost !!??
    Ma-ndoiesc ,copii!
    La buna vedere !

  6. Dl.Gigi Olteanu ,
    Ma, draguLe,,copile,injura-ma ,daca te simti bine , dar tare te-as intreba la ce dracu te poti uita in ecranul ala stupid decat al Realitatea si Antena 3!!!!!
    Restul…..VAX !!!

  7. DORU(LELE),
    NU MAI GANDI „IN DORU LELII” !!
    ESTI ISTET SI-MI PLACI.
    BRAVO, COPII !! NU STIU CAT VA MAI TRECE CA VOI SA FITI LA PUTERE !!!!
    SANATATE SI AVETI GRIJA DE VOI !!

  8. ce bine ii sade lui cristi in postura de sef. Parca ar fi mentorul lui gheorghi cand lua comandala la masa lui cozmanca. Va invita sa va spuneti parerea daca saptebani pare a fi un majordom care se viseaza stapan sau un vis care se stapaneste majordom. Orice ar fi acest om impreuna cu prietenul sau latifundiarul aeroportuar Marcu au instincte bune legate de tranzactionarea influentelor la bursa spagilor in vamile timisene.Cu alte cuvinte sint spagarii nostri ai timisorenilor nu spagarii lui falca de la arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.