EXCLUSIV Până la ancheta DNA, bugetarii din familia Şaptebani pregătesc investiţii într-o...

EXCLUSIV Până la ancheta DNA, bugetarii din familia Şaptebani pregătesc investiţii într-o zonă rezidenţială şi o pensiune

9
DISTRIBUIȚI

Şeful Poliţiei de frontieră Caraş Severin, subcomisarul Cristinel Şaptebani, şi soţia acestuia, vameşul Neta Şaptebani, sunt mai preocupaţi de investiţiile serioase pe care le vor face în perioada imediat următoare decât de ancheta DNA în care vor trebui să răspundă la întrebările DNA. Vă reamintim că în perioada monitorizată de procurorii anticorupţie, subcomisarul a fost şeful sectorului Moraviţa şi, conform probelor de la dosar, a dat verde transporturilor de contrabandă şi a încasat şpăgi de la subordonaţi.Cu toate acestea a fost avansat ulterior ca inspector şef al Poliţiei de Frontieră Caraş Severin, iar ministrul Traian Igaş i-a luat apărarea public, susţinând că nu i se poate reproşa nimic.


 Soţia subcomisarului , Neta Şaptebani, a fost interceptată în timp ce, cu două zile înainte de descinderile DNA, a deconspirat operaţiunea, anunţându-l pe vameşul Mihnea Feneşan de ce va urma.

Conform unui anunţ publicat în 25 iunie în cotidianul „Renaşterea bănăţeană”, Şaptebani Cristinel şi soţia, alături de Rostasian Mariana Delia şi Rostasian Alexandru sunt „titularii PUZ – Dezvoltare zonă rezidenţială cu funcţiuni complementare, dotări şi servicii publice, pensiune turistică Pişchia”. Aceştia au anunţat că în urma documentaţiei depuse la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara s-a decis adoptarea planului fără aviz mediu. Aceasta este una din etapele obligatorii pentru ca investitorii să poată demara lucrările. Conform ultimei declaraţii de avere a lui Cristinel Şaptebani, familia are ca avere 12 hectare în Pişchia şi 1000 metri pătraţi ăn Giarmata, un Mercedes, un BMW şi o combină Class. Au câştigat anul trecut, în total, 46.504 lei şi nu au conturi în bănci. Deşi  locuiesc într-o casă din Pişchia, aceasta nu apare în declaraţia de avere. Chiar dacă i-am solicitat un punct de vedere, subcomisarul Şaptebani nu a explicat până cum se împacă statutul de funcţionar public cu cea de investitor.

9 COMENTARII

  1. Ai sa te plictisesti vre-o data de numele asta, mai, draga Bota ? Probabil ii visezi si noaptea pe cei doi. Adevarul e ca este o familie cu „cohones” pana la genunchi !

  2. draga Bota,
    n-ai sa le faci NINICA !
    sic !
    sunt cei mai tari pe piata la ora asta.
    traiasca sapte bani si …rudele din IGPF.
    tu ramai cu bla bla bla si cu rucsacu gol in schinare si sapte bani cu purcoiu de…bani !

  3. Dar de albumul NETEI ce se mai aude? Nu stiati ca a imprimat un album de muzica populara? l-am ascultat. Pacat de orchestratie. E de…7bani !!!!!

  4. Clar ai ceva personal cu ei….nu mi se pare corect din partea ta….ca 7 bani…sunt o gramada …poate si mai rau…de ce nu sapi si pe altundeva….de exemplu scandalul de la carpinis…cu focuri de arma….scandal mare acolo…militieni raniti….sa tras cu pistolul…putea fi oricine ranit acolo…ia investigheaza si de militienii din zona sa vezi ce afli….ca sunt mana in mana cu drogatii aia din carpinis…si cand zic drogati ..nu mint.Scuze greselile de ortografie.

  5. Domnule Boţa ai tu aşa o obsesie cu poliţiştii sau esti cam idiot ? Ai ceva personal de impărţit cu Şaptebani de te tot legi de el ? Nu-ţi dai seama că devii obositor şi ridicol ? Mai lasă-ne cu articolele tale de doi lei . Dacă eşti plictisit şi nu mai ai ce să scrii cheamă poliţia şi cere să te inchida . Poate iţi priesc câteva zile la racoare , te-o fi bătut soarele in cap . E regretabil ca o faţă ca a ta nu se află încă în albumul poliţiei , album care dealtfel ar fi încântat de o asemenea figură .

  6. Bravo Dragos, ai pus degetul pe rana. Lupta impotriva coruptiei din vami o fac marii spagari. Sapatebani nu a fost nicioada politist. Este absolventul singurei arme de spagari din academia de politie specializata in managementul spagii in vami. Aceste produse militienesti nu au nici o legatura cu competenta profesionala a unor autoritati judiciare sau cu vreo oarecare utilitate sociala fiind destinata exclusiv obtinerii de bani lichizi din piatra seaca. Dupa un milion de dolari sau de euro avere incepe imunitatea politica. Asa ca daca vrei sa il iei la purecat pe 7coins ajungi instantaneu la tarsanoaga iar daca ajungi la acest colos intri in ceata densa a datelor care privesc siguranta nationala la care trebuie sa astepti juma de secol ca sa gasesti un raspuns.

  7. Si totusi, Saptebani nu e chiar singurul ofiter activ din Politia de Frontiera sau din MAI. Si mai sunt atatea ministere. Domnule jurnalist, cu tot respectul, treceti la actiune, distractia e pentru amatori!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.