EXCLUSIV Fiul liderului PSD Timiş, condamnat definitiv pentru „tunuri” cu carduri clonate

EXCLUSIV Fiul liderului PSD Timiş, condamnat definitiv pentru „tunuri” cu carduri clonate

7
DISTRIBUIȚI

Fiul lui Titu Bojin, liderul PSD Timiş, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar instrumentat de DIICOT şi în care Ovidiu Bojin a fost arestat în 2007. La vremea respectivă, fiul liderului social democrat era agent la Poliţia Rutieră şi a fost acuzat că a transmis altor trei membrii ai grupării codurile PIN ale unor carduri clonate, informaţii pe care le primea de la un alt complice din Italia. Poliţiştii de la „Crimă Organizată” au prins în flagrant trei suspecţi în timp ce scoteau bani cu cardurile contrafăcute. „Din banii scoşi din bancomate, poliţistul angajat la Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş trebuia să primească 75%, sumă pe care urma să o împartă cu un român din Italia, loc de unde proveneau codurile PIN. La percheziţia făcută la domiciliul agentului s-au descoperit 9.150 de lei şi 8.000 de euro.


Poliţistul a susţinut că banii proveneau de la un individ care avea o datorie mai veche faţă de el“, declarau la vremea respectivă anchetatorii. Fiul liderului PSD Timiş a susţinut în permanenţă că nu este vinovat şi că nu sunt probe împotriva sa.

Ovidiu Bojin a fost trimis în judecată alături de ceilalţi membrii ai grupării şi condamnat de Tribunalul Timiş, dar, ulterior, Curtea de Apel Timişoara l-a declarat nevinovat din lipsă de probe. La recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa şi a trimis din nou cazul spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara. De data aceasta, instanţa l-a găsit pe Ovidiu Bojin, alături de ceilalţi inculpaţi,  vinovat de săvârşirea infracţiunilor de falsificare de mijloace de plată electronice, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii şi l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, având termen de încercare de şase ani. Fiul liderului PSD Timiş a fost singurul care a făcut recurs la sentinţa CAT. După mai multe amânări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, aseară, recursul ca nefondat, rămânând, astfel, definitivă decizia curţii de apel.

7 COMENTARII

  1. Ce mult face, ca taticu e mare PSD-ist, dc era un om din popor lua 5 -10 ani cu executare la Ocna, România nu te mai mira nimik, sa traiti bine!!!

  2. Măi, escrocilor de politicieni, mai aveţi tupeul să candidaţi şi să puneţi mâna pe putere,copiii voştri fac ce îi taie capul şi primesc cu suspendare în timp ce alţii condamnaţi în cauze mult mai nesemnificative primesc cu executare ,doar că sunt simplii muritori ,nu ca voi îmbuibaţi .Ce exemplu daţi societăţii cu lichelele voastre de odrasle??Cică Bojin vrea să candideze la nu ştiu ce funcţii?RUŞINE!!!!

  3. Demisiaaaaaaaaa, se impune urgent demisia!!!!
    Bojin vrea sa candideze la judet sa mai fure, sa ne golesca cardurile sub si mai mare protectie si cu mai multe informatii.
    Rusine pesedeilor, sa va fie rusine. Va mai voteaza dracu. hotii de buzunare si de carduri!!!!!!!!

  4. CATI OAMENI AI LASAT FARA BANII MUNCITI DE EI SOCIAL-DEMOCRATULE?
    PE CATI MUNCITORI I-AI ADUS IN CULMEA DISPERARII, CU CARDURILE GOLITE DE AGONISEALA LOR, CONDUCATOR AL STANGII TMISENE?
    CUM POTI TRAI CU GANDUL C-AI NENOROCIT PENSIONARI,GOLINDU-LE CARDURILE, LIDER AL STANGII IN TIMIS?

  5. ZILELE lui in fruntea psd-eilor SUNT NUMARATE.
    Daca nu-si da demisia VA FI AJUTAT sa inteleaga care-i TRASEUL LUI in viata politica locala: nici macar consilier.
    Nu va sta Ponta alaturi de el, nu a stat inaintea deciziei justitiei.
    Aici te-au adus batranii securisti=sfatuitorii tai de baza.

  6. Tractoristul de Bojin ,DEMISIA!Ce casă are ăsta în Remetea…aţi văzut? Cum se face de toţi care au funcţii în partide au şi afaceri, au şi averi colosale iar,noi cei de rând abia trăim de pe o zi pe alta.Doar ei ,cei de la putere au de toate şi pot face orice.Nu mai merg la vot că nu merită niciunul.Huoooo jegurilor

  7. Maii…..maiii!!!! Ce ati facutttt???? Strigara toti??? Idiotiilor!!!

    Pfai…Adame…ne-au lasat asti fara venituri!

    Si uite asa toti la care le-au disparut bani de pe carduri si toate bancile care au fost pagubite, defapt afla cu stupoare ca si-au platit cotizati la partid. Dar, carnete au saracii? Sau nu au dat suficient.

    Interesant mod de a face un partid sa functioneze. Asa a ajuns presedinte de filiala?

    _____________
    RIDENDO DICERE VERUM!
    Tradus: CE NE DISTRAM!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.