Migratorul Gheorghe Ciobanu: „Reforma clasei politice nu se întâmplă decât în PSD...

Migratorul Gheorghe Ciobanu: „Reforma clasei politice nu se întâmplă decât în PSD sub tutela lui Victor Ponta”

19
DISTRIBUIȚI

PSD Timiş. Azi, pe la 10. Freamăt pe holuri, agitaţie în rândul activului conducător. Apare Victor Ponta cu cravată roşie cu dungi negru. Urmat, umăr lângă umăr, de fostul pedelist, deputatul Gheorghe Ciobanu. Cu cravată neagră cu dungi albe late. „Ghiţă, hai lângă mine, să fiu sigur că nu pleci”, îi cere noul şef. Ciobanu se execută întocmai şi la timp în tăcere. Urmează şi restul decorului pesedist – senatorul Ilie Sârbu cu un zâmbet atotştiutor, Titu Bojin roşu la faţă de parcă-l strângea cravata, Sorin Grindeanu fără cravată, dar îngândurat şi Adam Crăciunescu, privind întrebător. „Am venit la Timişoara să-i spun lui Ghiţă Ciobanu bun venit în PSD. Îl cunosc de foarte mulţi ani şi l-am dorit alături de noi de foarte mulţi ani”, se destăinuie Ponta. Senatorul Ilie Sârbu este anunţat de ginere „oficial ca şi coordonator al campaniei, cu puteri depline, responsabil pe cele trei judeţe din Banat”.


Nimic despre Titu Bojin, care se foieşte pe scaun. În schimb o sarcină de partid pentru Ciobanu – secundul lui Sârbu în campania electorală cu speranţa că ” vom câştiga cât mai multe voturi”.

Deputatul Gheorghe Ciobanu prinde curaj şi-şi explică plecarea către PSD „întotdeauna am făcut politica cetăţeanului. Nu de stânga, nu de dreapta. Am încredere în preşedintele Ponta. Reforma clasei politice nu se întâmplă decât ăn PSD sub tutela lui Victor Ponta”. Cât despre negocierile cu liberalii, sare ca ars de şarpe şi neagă cu vehemenţă „n-a fost nici o discuţie. Eram cu Sorin (Grindeanu, n.a.) când a apărut, ieri, că trec la PNL. Şi m-am întrebat de unde informaţia asta”.  După ce l-a pus pe harta mafiilor portocalii pe Sorin Frunzăverde, Ponta răspunde rânzând, după modelul Băsescu „l-am reevaluat”.

Când e întrebat despre candidatul PSD la Consiliul Judeţean Timiş, preşedintele PSD răspunde sec „Bojin. USL va merge cu Bojin şi Robu”, după care trece repede  să-i dea replici premierului Ungureanu. După ce-i strânge mâna lui Ponta, Ciobanu pleacă cu Titu Bojin, masându-l la ceafă şi povestind cu voce joasă.

19 COMENTARII

  1. Vechii noi colegi.si noi sositii in USL,vor deveni noul UNPR!ASA VAD EU LUCRURILE.BOC A SPUS CU SUBIECT SI PREDICAT CA VOR CASTIGA ALEGERILE!

  2. Ce poti sa zici?

    Mafia italiana de pe strada 57 cu mafia irlandeza de pe strada 58 din NY.

    Sa- i ia dracu pe toti si sa crape si ei cu familiile lor de lepra!!

    Asta le dorim noi astia de care isi bat joc si care ne-am saturat sa le vedem mutrele si masinile luxoase!!

    apropo, Ponta merge la raliuri unde taxa de participare a fost de 40 mii de euro. De unde domnule atatia bani????

  3. ACEST CIOBANU ESTE UN OM DE NIMIC. ACEST CIOBANAS<MI A TRADAT VOTUL DIN 2008, IN LUPTA CU CIUMA ROSIE ,ACEST IUDA CARE VINDE pt un ciolan, a tradat electoratul timisorean. din punctul meu de vedere este un om de nimic care o sa se vanda pt funcii mereu. DAR TIMISORENI TAXEAZA LA VOT. PSD ACEST PARTID ROSU ESTE CONTAGIOS , . IN TIMISOARA ILIESCU SI PSD NU OR SA CISTIGE NICIODATA

  4. Ce face prostanacul de Ponta pein aceste primiri in partid e sa piarda voturile alora care credeau sincer ca e in stare sa faca ceva. Luand tot felul de pocnitori gen Ciobanu… arata ce politica stie sa faca! Pt Cioban – inseamna ca nu te executa finantele in urmatorii 4 ani????

  5. Da ce sa mai zic,naspa daca Ponta crede ca dupa ce pedelistii si udemereu ne a adus in halul asta si primeste toate licheleLE in psd imi pare rau io zic masa si felicitarile la pensiunea ZEFIR LA PAVEL KASSAY ALT EXCROC MACAR ASTA O FOST ACTIVIST UTC….VAI NOUA!

  6. Pai daca tot PDL-ul trece la PSD,de ce sa mai votam PSD-ul?Ca sa ne guverneze aceeasi oameni?Uite-asa ajunge Diaconescu sa castige parlamentarele…Adica cei injurati,corupti,incompetenti,ne sunt acum prezentati ca si cinstiti,competenti si laudati,doar pentru ca au schimbat steagul?Va faceti un foarte mare rau acceptandu-i in PSD si acest lucru se va vedea la alegeri…continuati tot asa,si veti avea tot cat PDL-ul,la alegeri,ca doar sunt aceeasi oameni

  7. Pai Ghita Ciobanu asta a fost asociat cu Sorin Grindeanu la afacerea cu hotelul Delpack acuma cativa ani. Asa ca era de asteptat. Simt foarte curand ca anul viitor va fi o batalie PNL vs. PSD pe care trebuie sa o castige PNL

  8. Sper ca in acest fel sa se curete PD-L de jigodii sa ramana un partid curat si in acest fel sa castige alegerile. In ultima perioada mi-am pus sperante in asa zisul „USL”, dar acum imi dau seama ca toti „mafiotii-jegosi” trec in barca cealalta pentru a ramane in continuare la guvernare, si surpriza! USL (PSD sau PNL) ii primeste si inca cu bratele deschise. Sper din tot sufletul ca USL sa piarda alegerile!! In alte conditii vom fi condusi in continuare de aceiasi „mafioti – jegosi” care nu-si platesc impozitele datorate, prejudiciind bugetul de stat prin evaziunea fiscala pe care o practica. Mai mult din taxele platite de alti contribuabil mai si fura, „ca doar nu fura de la ei”.

  9. Urmatorii 4 ani VAMILE din vestul Romaniei vor si pastorite tot de

    Cibanmul cu oile lui …. numai ca acuma oile nu vor fi portocalii

    … vor fi rosii , urmand ca prin Vama MORAVITA – sef PRISACARU

    STEFAN sa intre tigarii pentru toti fumatorii din USL .

    RUSINE , RUSINE , RUSINE SA VA FIE – JOS USL !!!!

  10. GHEORGHE CIOBANU – Un SOBOLAN pe fuga.
    In 3 aprilie erai la pdl, in 4 la pnl si in 5 la psd, cuurva politica ce esti, toata lumea vede ce fel de tradator esti, jegule. Un jeg penal, puscaria te asteapta, si de-ar fi sa te ascunzi in udmr!!! Obraznic corupt fara scrupule, ai furat si ai luat spagi pe unde ai fost, sa-ti dea Dumnezeu ce meriti!!!!!! Si-o sa-ti dea, n-ai frica.

  11. pe cine sa mai votam, daca si usl-ul deja strange randurile cu toti tradatorii din pdl ?ma astept ca dupa 8 ani de genocid sub guvernare pdl,acum aceiasi oameni, trecuti la usl sa aplice aceiasi tactica. Cu parere de rau, m-am convins ca nu mai avem pe cine vota. Daca usl merge cu tradatorii mai departe, ar trebui sanctionat de electorat. Eu mai bine votez romania mare, poate pune pielea pe bat celor care ne-au distrus atatia ani .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.