Mai multe asociații, îngrijorate de repunerea în funcția de arhitect șef al...

Mai multe asociații, îngrijorate de repunerea în funcția de arhitect șef al Timișoarei a lui Sorin Ciurariu

10
DISTRIBUIȚI

Asociaţia Proprietarilor din Zone Rezidenţiale – APZR, Grupul de Iniţiativă în Promovarea Opiniei Publice –GIPRO şi Asociaţia Dumbrăviţa Noastră –DUNOS  au depus, ieri, la Primăria Timişoara o adresă prin care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la posibila revenire, în cadrul Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei Timisoara „a politicilor şi practicilor nelegale în materie de urbanism, existente în perioada în care aceasta a fost condusă de către domnul arhitect Sorin Ciurariu.  Domnul arhitect, în calitatea avută de director al Direcţiei de Urbanism, a fost promotorul a ceea ce media a numit la vremea respectivă “asaltul blocurilor în zonele de case”; a iniţiat proiecte deHCL-uri care încălcau legislatia în vigoare în materie de urbanism (care de altfel au şi fost anulate de instanţele de judecată); comunicarea cu publicul interesat a fost deficitară sau nu s-a răspuns deloc sesizărilor sau s-a răspuns cu mare întârziere, după luni de zile; dezbaterile publice, atunci cand au avut loc, au fost pur formale.


În perioada când a fost director, a întârziat nejustificat de mult elaborarea noului proiect de PUG ”, acuză semnatarii. La ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara s-a aprobat, în baza unei sentințe judecătorești, reinstalarea în funcție a lui Ciurariu.

Primarul Nicolae Robu a declarat, astăzi că  „ îi înţeleg pe cetăţeni şi le garatez că în mandatul meu lucrurile vor decurge legal. Nu cunosc ce a făcut domnul Ciurariu, dar  le garanatez că sub mandatul meu va fi o disciplină de fier şi că indiferent cine ce post va ocupa mă voi implica personal pentru a vedea ce anume se contruieşte în oraş şi voi avea grijă să mai implic şi o altă persoană pe lângă arhitectul şef. Chiar mă bucur să văd că cetăţenii sunt preocupaţi de ceea ce se constuieşte în oraşul nostru”.

10 COMENTARII

  1. Hai sa fim corecti: nu-l vor Cristestii! Nu pupa inelul si nu e sluga! Am lucrat cu dl. arhitect si pot sa va spun ca a fost cel mai bun si corect pe care l-a avut Timisoara. Vad ca mai nou se arunca in fata ca paravan tot felul de fundatii, asociatii etc.
    Cica „societatea civila” nu te vrea! Mi-e rusine ca traiesc intr-o tara ca asta!

  2. Sunt presedinta APZR; ONG-urile mentionate in articol au depus la primarie si un document de pozitie, in care se precizeaza punctual si documentat, cu decizii ale instantelor de judecata si statistici de pe site primariei, sute de nelegalitati din vreamea cand dl Ciurariu a mai fost dirctor la urbanism.
    Daca doriti, domnule Razvan Medrea, intrati pe http://apzr.forumgratuit.ro/t99-revenirea-domnului-arhitect-sorin-ciurariu-pe-functia-de-director-al-directiei-de-urbanism si puteti citi documentul de pozitie.
    Multumim pressalert pentru sprijinul acordat societatii civile!

  3. Cumperi in 2004 la un pret mare un teren cu casa in zona rezidentiala LMA,avind certitudinea ca niciodata in aceea zona nu se va construii un bloc P+4,pentru ca Regulamentul Local de Urbanism garanteaza pentru asta.Zona Lma nu a fost stabilita de mine,nici de familia mea si nici de firma de imobiliare care s-a ocupat de demersurile de cumparare ci a fost stbilita de Primaria Timisoara.In 2006 la limita mea de propietate sa construit un bloc P+4,pe trei sferturi din lungimea propietatii lasindu-ne fara lumina soarelui si fara intimitate.Am facut de la inceputul constructiei blocului mumeroase demersuri la Primarie in special la domnul arhitect sef Cirariu,dar nu am fost bagati in seama,legea este numai pentru unii,noi ca locuitori ai acestui oras trebuie sa platim doar taxe si impozite locale iar cei care sint platiti de care noi fac ce doresc,stabilesc legi si regulamente pe care nu le respecta.
    Eu intreb?
    Cine imi va plati mie banii pe care i-am pierdut cumparind acel teren avind incredere in Regulamentul Local de Urbanism,cine imi va da inapoi lumina soarelui si intimitatea pierduta?Ciurariu ?

  4. Intr-adevar, unii din noi au facut eforturi (financiare, fizice, etc) pentru a ne ridica o casa a noastra, avind speranta ca nu vom locui in umbra unor blocuri si am ajuns sa avem blocuri intre case.
    Altii au cumparat un teren scump la vremea respectiva, pe care doreau sa isi ridice o casa, iar acum au un teren fara valoare, in vecinatatea unui bloc.
    Acum cine ne despagubeste?

  5. Ma bucur ca mass media a reactionat pozitiv si rapid la problema ridicata de noi,
    ma bucur ca domnul primar a luat la cunostina ceea ce unii cetateni ai urbei, reprezentati de ONGurile care au depus adresa la Primarie,
    ma bucur ca ne promite ca de acum totul se va desfasura legal si ca va fi atent la ce se intimpla in oras.
    Sper sa se poata tine de cuvint si sper sa colaboram corect, legal si in favoarea cetatenilor Timisoarei, in continuare.

  6. O fi cinstit, corect, profesionist acest domn, Ciurariu, dar are un defect din punctul de vedere al meu si al celor care vor vrea in viitor sa locuiasca la casa, sau locuiesc deja. Este adeptul densificarii orasului, considera ca locuinta traditionala a orasului este casa multifamiliala -vezi locuintele din zona Parcul Rozelor acum tiganesti-, da exemplu pozitiv casele din P-ta Unirii cu grad de ocupare al terenului de 98% ?! De asta nu il vreau eu personal, nu prostii cu Tender sau Cristescu. Daca vine, va face presiuni pentru densificare, deci adio spatii aerisite, spatii verzi, intimitate la casa, liniste.

  7. Dle arhitect…
    Ati cerut spaga 1 mil euro ptr puz P+10 pe bader???
    Noi stim ca ati cerut..nu a dat..si clientul a intrat la insolventa

  8. Nu cred ca e cazul sa apara iar case p+e+m care dupa construire,”prin artificii juridice” sa se recompartimenteze si sa te trezesti ca in loc de 2 familii sa apara 10.Sau mai rau sa se ridice la rosu fara hartii iar
    ulterior sa devina legal ca si bloc.Au fost multe cazuri.

  9. am reclamat la dl Ciurariu un bloc nelegal langa casa mea; si ce credeti, a inceput sa ma hartuiasca cu amenintari de amenzi de 1 miliard lei vechi, pentru presupuse nelegalitati in materie de constructii, pe care le-as fi facut eu! in instanta am castigat, dar am ramas cu asa o scarba fata de cum e tratat cetateanul la primarie….

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.