Doi membri PP-DD Lugoj, dați afară din partid. Diaconu reface formațiunea cu...

Doi membri PP-DD Lugoj, dați afară din partid. Diaconu reface formațiunea cu fostul instructor auto Ion Iovescu

0
DISTRIBUIȚI

adrian diaconu 1

Şeful PP- DD Timiş deputatul Adrian Diaconu a precizat astăzi că, în urma unor abateri de la regulile interne, Biroul Naţional de Coordonare al Partidului Poporului Dan Diaconescu a hotărât retragerea sprijinului politic celor doi consilieri lugojeni ai formaţiunii. Este vorba despre Dardu Atanasiu (fost candidat de primar la alegerile din 2012) şi Barbu Ciungulescu (fost preşedinte al organizaţiei municipale).


Totodadă, aceştia au fost exlcuşi din partid, iar însărcinat cu reconstrucţia organizaţiei din  Lugoj este senatorul Ion Iovescu, fost instructor auto, care a câştigat  prin redistribuire un mandat pe colegiul senatorului Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta.

Şi schimbările nu se opresc aici. Fiindcă se apropie votarea bugetelor locale, Diaconu a precizat că PP-DD se va asigura că totul va decurge transparent. „Am rugat toţi preşedinţii de consilii locale şi consilierii să aibă corespondenţă directă cu primăriile în care să ceară detalii despre constituirea bugetelor pe anii precedenţi, venituri, mod de cheltuire, compensări bugete pe anii precedenţi”. Cât despre partid,  „suntem în plină analiză a activităţii fiecăreia din organizaţii. Avem două filtre: implicarea în alegerile locale şi în cele parlamentare. Vedem care este anvergura, vedem cine şi-a atins nivelul maxim de opoziţie. Nimeni nu stă pe un scaun de conducere dacă nu îl merită. La jumătatea lui martie avem această analiză, iar cel târziu la 15 aprilie vom decide şi ar trebui să fim ca o maşină cu motorul pornit”, a detaliat Diaconu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.