Membru al clanului „Diamant”, lăsat în libertate de Tribunalul Timiş şi după...

Membru al clanului „Diamant”, lăsat în libertate de Tribunalul Timiş şi după ce a încălcat interdicţiile impuse de instanţă

4
DISTRIBUIȚI

clan diamant 1

Membrii clanului țigănesc „Diamant” continuă să sfideze legea, încălcând fără nici o problemă interdicţiile pe care le-au primit. Aceştia au fost acuzaţi de procurorii DIICOT de faptul că au făcut trafic de persoane, exploatând mai mulţi creduli pe care i-au păcălit să meargă în Germania că le vor oferi un loc de muncă, iar acolo i-au bătut şi ameninţat când nu vroiau să muncească fără bani.Gabriel Crăciun, ginerele liderului grupării, a fost reţinut de DIICOT pentru trafic de persoane şi grup infracţional organizat, dar Tribunalul Timiş a considerat că, deşi poliţiştii de la „Crimă Organizată” au probe care să dovedească vinovăţia acestuia şi că numai cu o zi înainte a ameninţat un martor, nu trebuie arestat pentru că nu a comis şi alte infracţiuni. Crăciun a primit o serie de interdicţii printre care şi cea de a lua legătura cu martorii din dosar.  Monitorizările anchetatorilor au scos la iveală faptul că după ce a fost eliberat, Crăciun a continuat să facă presiuni asupra martorilor.


I-au sunat şi le-au cerut să-şi schimbe declaraţiile care-i incriminau, iar una dintre victime a fost ameninţată. Miza dosarului este mare pentru membrii clanului Diamant, având în vedere că DIICOT a pus sechestru pe palatul liderului Novacovici Trifu.

DIICOT a cerut, astăzi, Tribunalului Timiş să înlocuiască  pentru Crăciun măsura interdicţiei de a părăsi localitatea cu cea a arestării preventive, având în vedere că au fost încălcate condiţiile impuse – cea de a nu lua legătura, direct sau indirect, cu ceilalţi inculpaţi din dosar sau cu martorii. Ca probe, anchetatorii au depus declaraţii ale martorilor şi transcrierea mai multor convorbiri telefonice pe care Crăciun le-a purtat după ce a fost lăsat liber cu unii dintre martorii din dosar, dar şi cu mai mulţi membrii ai clanului, inclusiv cu liderul „Diamant”. În timpul audierii, Crăciun a recunoscut că a vorbit la telefon, dar a susţinut că de unii nu ştia că sunt martori în dosar, iar în alt caz doar că a vrut să se lămurească că ” nu i-am făcut nimic şi m-a pus aiurea în dosar”. Avocatul lui Crăciun a susţinut respingerea procurorilor de arestare deoarece încălcarea interdicţiilor este nedovedită şi „nimeni nu i-a spus să meargă şi să se izoleze într-o peşteră, altfel este arestat. A vorbit cu membrii familiei. Este irelevant ce se susţine că s-a încercat să se influenţeze martorii. Nu poţi să te teleportezi când îţi apare în faţă o parte vătămată”. Tribunalul Timiş a respins solicitarea DIICOT, Crăciun rămânând, în continuare, în libertate.

4 COMENTARII

  1. Daca este adevarat ce scrie in articol atunci judecatorul de la Tribunal care a dat aceasta solutie este in mod cert corupt. Rugam pressalert sa publice si numele judecatorului care a dat aceasta solutie pentru a cunoaste mai bine persoanele asociale din acest oras.

  2. Starea de fapt nu este cea descrisa in acest articol. Se exagereaza in ceea ce priveste influentarea partilor vatamate de catre Craciun. Hotararea a fost data pe baza probelor din dosar,depuse de DIICOT,probe insuficiente si nerelevante.Hotararea a fost pe masura!

  3. Asa se procedeaza la Tribunalul Timis si nu numai! Se tin dosarele, nu iau in serios probele daca una din parti este cea cu „pile si cunostiinte”, amina din diferite motive sedintele, ii salveaza pe cei care au caracterul lor: corupti si avari dupa bani. Cind se va termina odata cu toate acestea in Romania? Daca s-ar da si numele acestor judecatori in articol, ar fi foarte bine.

  4. Daca te adresezi Tribunalului din Timisoara esti catalogat ca avind o proble
    ma „de sanatate mentala” de catre unii judecatori precum Roibu M. Am vazut astazi ,in sala. Ma intreb daca acest magistrat are o fisa medicala vompleta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.