Povestea DJ-ului care-n comunism dădea AC/DC la tot poporul. Cum se făceau bani la mare

Numele lui Sorin Bârca are o rezonanţă aparte pentru amatorii de muzică din Timişoara. Începând din 1975 practică meseria de DJ, iar în luna iulie a acestui an împlineşte 13 ani de când predă cursuri de tehnica sunetului la Şcoala Populară de Artă. Prin „mâinile“ lui au trecut o sumedenie de „elevi“ care au devenit mai apoi celebri, iar la capitolul „înregistrări“ se poate lăuda cu o impresionantă colecţie ce cuprinde nume ca Phoenix, Quo Vadis sau Implant pentru Refuz.

Deşi a luat contact cu lumea discotecilor încă din 1971, Sorin consideră debutul carierei sale anul 1975, când  şi-a luat şi primul atestat care i-a permis să desfăşoare această activitate. La vremea aceea, nu exista noţiunea de DJ, aşa că atestatele erau date ca şi „prezentator de spectacole“. „Mergeam la Bucureşti, unde la examen trebuia să citim diverse texte în două limbi, trebuia să prezentăm un joc de societate în limba engleză şi alte asemenea lucruri. Şeful Comisiei era Florin Silviu Ursulescu şi în decursul anilor am avut-o în comisia de evaluare chiar şi pe Corina Chiriac“, îşi aminteşte el. Atestatele erau valabile cinci ani de zile şi acestea se dădeau prin intermediul Întreprinderii de Agrement şi Producţie Industrială pentru Turism. În 1975 Sorin Bârcă a început să facă discotecă la Casa Studenţilor, în fiecare seară (de luni până duminică!), care ţinea loc şi de „post de radio“. „Explicam ce filme rulează în oraş, ce se mai întâmplă, exact ca la un post de radio FM de acuma, doar că înformaţiile se dădeau la faţa locului. Evident, principala activitate era dansul, nu vorbitul, iar pentru a fi la curent cu muzica nouă făceam sacrificii imense“, îşi aminteşte Sorin, care mai adaugă că la vremea respectivă în Timişoara existau aproximativ 20 de discoteci, care aveau program până la ora 22.

Exact ca şi în cazul trupelor, vara DJ-eii se mutau „la mare“, unde spre deosebire de celelalte oraşe, discotecile erau deschise până la ora unu noaptea. Şi unde se câştigau bani serioşi. „Într-o vară am fost trimişi la Hotel Paradis din Mamaia, unde după ceva vreme am aflat că trebuie să ne mutăm în Venus. Acolo, am dat drumul la discotecă, ca la Timişoara şi în scurt timp s-a umplut discoteca.

După trei – patru zile, am schimbat macazul, căci cei 125 de lei pe care îi câştigam de la stat nu îmi ajungeau. Aşa că am pus muzică de operă. Evident, că şefului de acolo nu i-a convenit, aşa că până la urmă am ajuns să câştig 700 de lei de la el, 300 de lei de la uşă şi 100 de lei de la barman. Pe seară. Erau vremuri interesante, în care o sondă de vodka cola costa 90 de lei! Se vindea vermut Mamaia în sticle de Cinzano şi făceam naveta la Timişoara să aducem muzică nouă pe benzi“, spune Sorin Bârcă. Pe vremea aceea, DJ-eii din Timişoara făceau rost de discuri cu ABBA, Boney M sau Led Zeppelin , la preţuri cuprinse între 35 şi 40 de mărci germane, iar în discotecile acelor vremuri se asculta şi AC/DC. „Pe atunci se punea la fiecare jumătate de oră power – play – ul serii, piesa de rezistenţă. Mai erau şi piese lente şi chiar damen – vals, la care fetele invitau partenerul la dans. Astăzi, în houseotecă e inuman. E muzică tribală, 16 măsuri după care o gagică zice ceva. E plictiseală, eu cred că muzica trebuie cântată de oameni nu de maşini. Astăzi, nu poţi să vorbeşti cu cineva la discotecă, să comunici“, e de părere Sorin, care de 13 ani face cursuri de tehnica sunetului, printre cei care au trecut prin acestea numărându-se Rudi şi Avi din formaţia Activ sau George Hora.

Studioul aflat în incinta Şcolii Populare de Artă cuprinde o sumedenie de microfoane („99 la număr, mai exact“), printre care se regăsesc şi două microfoane AKG D90 foarte rare, care au fost fabricate într-o ediţie limitată la 200 de bucăţi în întreaga lume pentru nimeni altul decât celebrul Julio Iglesias. Printre cei care au înregistrat piese alături de el se numără Gheorghe Zamfir, Phoenix, Laurenţiu Cazan sau Implant pentru Refuz, iar unul din lucrurile cu care se mândreşte este faptul că graţie atestatului de liber – profesionist a putut să fie unul din oamenii care n-au lucrat niciunde pe vremea socialismului. Fiica lui Sorin Bârcă face parte din formaţia punk timişoreană Pavilion 32, alături de care a cutreierat Europa. În opinia lui, cei mai buni artişti locali la ora actuală sunt Andi Grasu, Tiberiu Bitte, Mirela Iacob sau Mircea Ardeleanu şi chiar dacă a devenit DJ din 1975 şi astăzi mai este chemat ca DJ la diverse evenimente.

Printre lucrurile cu care se mândreşte se numără şi sonorizarea a şase ediţii a celebrului festival TimRock. „Prima ediţie a festivalului am ajuns s-o sonorizez accidental, în 1979. Organizatorii au pornit instalaţia la groapa de la CFR şi s-au ars toate sculele. Atunci am fost rugat să mă implic. Alături de Adi Bărar, care a făcut rost de un mixer cu 12 canale, de Ilie Stepan şi Marcel Breazu, am încropit o instalaţie de sunet şi a mers. Astăzi, nu cred că TimRock mai reprezintă ceva, în primul rând locul unde s-a desfăşurat ediţia de anul trecut a fost greşit ales, rockerii nu se duc până la Muzeul Satului“, spune el. Despre eterna comparaţie între ieri şi azi, Sorin Bârcă contraatacă cu un banc spus de Laza Cnejevici: „Cei mai frumoşi oameni au fost în timpul lui Stalin. Păi, cum aşa, că Stalin a omorât atâţia oameni? Da, aşa e, dar eu eram tânăr“.