Campania care susține aducerea “Basarabiei acasă” se lansează în Timiș. De câte...

Campania care susține aducerea “Basarabiei acasă” se lansează în Timiș. De câte semnături e nevoie pentru o “lege a apropierii”

4
DISTRIBUIȚI

1

Filiala de la Timişoara a Platformei Civice Acţiunea 2012 va lansa campania de strângere a semnăturilor pentru apropierea dintre România şi Republica Moldova, sub motto-ul ”Aducem Basarabia acasă”. Evenimentul care marchează începutul acțiunii va avea loc vineri, la Casa de Cultură a Studenţilor. Targetul voluntarilor este să strângă cel puțin 5.000 de semnături favorabile, numai la Timișoara. ”Aproximativ 25 de voluntari vor contribui la strângerea celor 5.000 de semnături în judeţul Timiş. În acest sens, vom avea amplasat un cort în Piaţa Unirii, unde cei interesaţi de problematica basarabeană vor avea posibilitatea să semneze şi să ia legătura cu membrii şi voluntarii Acţiunii 2012.


De asemenea, în zilele de sfârşit de săptămână vom avea câte un punct de colectare în Parcul Central şi în Parcul Copiilor. Pe contul nostru de Facebook, Basarabia e România Timiş vom anunţa echipe mobile în Piaţa Libertăţii. Vom strânge semnături şi în oraşele Lugoj, Sânnicolau Mare, dar şi în mediul rural”, a declarat Victor Sârbu, coordonatorul judeţean al campaniei.

Astfel de campanii de strângere de semnături au fost deja începute în toate marile orașe din țară. Reprezentanții societății spun că, până acum, numărul semnăturilor favorabile cauzei a depășit 20.000.

Voluntarii Platformei din toate judeţele României vor strânge 200.000 de semnături care vor însoţi un pachet legislativ privind statutul cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul României și care vizează dezvoltarea comună culturală, educațională, socială și economică a cetățenilor din cele două state româneşti, precum şi aspecte referitoare la raportul cetăţenilor Republicii Moldova în relaţia cu România. ”Odată adoptată, legea va face din Republica Moldova o prioritate a statului român”, a mai spus Sârb. Potrivit reprezentanților Platformei Civice Acţiunea 2012, 116 parlamentari și-au exprimat deja sprijinul pentru acest proiect de lege.

Foto: politicom.moldova.org

 

 

4 COMENTARII

  1. BANATU-I FRUCEA ..ASA E NE PREDAM DE BUNA VOIE PE MIINILE BANATULUI SI CALEA SPRE VICTORIE NI ASIGURATA// INCIDENTA FACE CA UMARU CU AVINT SA PUNEM TOTI CA NIMENI NO UITAT CA BASARAB E BASARAB =EL DRUMUL SPRE INTEMEIERE CA NEAM O DAT=POSADA-1330=

Dă-i un răspuns lui GLAD GELU Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.