Centru pentru firmele din domeniul IT&C la început de drum

Centru pentru firmele din domeniul IT&C la început de drum

0
DISTRIBUIȚI

Keyboard and hands

Firmele locale din domeniul IT&C care sunt la început de drum vor fi sprijinite ca să-şi dezvolte afacerea în cadrul unui centru care va fi construit până la începutul anului 2014, pe Calea Circumvalaţiunii.


Proiectul este finanţat din fonduri europene, în urma unei colaborări între Primăria Timişoara, Universitatea Politehnica şi Universitatea de Vest şi va fi realizat cu scopul dezvoltării mediului de afaceri din partea de vest a ţării. Ioan Andreescu, arhitectul clădirii, a afirmat, astăzi, că „în această locaţie vor fi găzduite firme de tineri din domeniul IT. Clădirea va conţine o zonă de incubare destinată firmelor care îşi desfăşoară activitatea în primii trei ani, firme care primesc tot echipamentul, infrastructura şi dotarea necesară ca să poată să-şi pornească afacerea. Apoi urmează firmele care se află în faza de consolidare, o firmă poate să stea în această clădire cel mult şase ani, fiind considerată o perioadă critică în evoluţia lor”.

Clădirea va cuprinde o sală expoziţională, două săli de conferinţe, trei săli de seminar, trei săli de şedinţă, precum şi alte spaţii. Valoarea proiectului este de aproape 20 de milioane de lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de şase milioane de lei, restul provenind de la Guvernul României şi Primăria Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.