Dan Ilincariu, omul care veghează la granița dintre viață și moarte

Ce se află dincolo de tragedia de a pierde un copil, un iubit, un părinte? Nimic, ar spune cei mai mulți, fie că au suferit o pierdere grea, fie că au fost scutiți de această încercare. O anumită procedură medicală însă poate contrazice, într-o anumită măsură, această stare de fapt veche de când lumea. Transplantul de organe înseamnă pentru cei care și-au recâștigat viața pentru că altcineva și-a pierdut-o o experiență mesianică. Revii din lumea celor morți și simți lumina soarelui din nou. Însă atunci când auzi cazul fetiței de trei ani care a primit o inimă nouă doar pentru că un băiețel cu un an mai mare ca ea s-a stins în urma unui accident rutier demonstrează că, în acest schimb, este nevoie de sacrificii dureroase. La granița dintre viață și moarte, dintre durere și bucurie, se află oameni ca Dan Ilincariu, coordonatorul Centrului de Transplant din Timișoara. Are o misiune grea: este și purtătorul veștilor rele, dar și glasul rațiunii, atunci când le spune rudelor că ființa căreia trebuie să-i spună adio între pereții spitalului poate fi un înger al speranței pentru alte familii.

Dan Ilincariu este coordonatorul centrului regional de Transplant din Timişoara din anul 2005. A renunţat la un salariu de mii de euro ca asistent medical la Roma ca să rămână la Timişoara şi să-i ajute pe cei care au nevoie de un transplant. În toată această perioadă, cu ajutorul lui au fost realizate peste 60 de prelevări de organe în partea de vest a ţării, doar în acest an au fost prelevate organele de la doisprezece persoane aflate în moarte cerebrală. Dan Ilincariu are o tărie de caracter impresionantă, în momentele cele mai critice, asistentul medical are sarcina de a le transmite familiilor vestea cumplită că nu se mai poate face nimic pentru ca viaţa unui om să fie salvată şi încearcă să le convingă de faptul că, totuşi, organele pacientului pot ajuta la salvarea altor vieţi.

Asistentul medical a acceptat să conducă unul dintre cele cinci centre regionale de transplant din ţară fără niciun fel de reţinere, însă recunoaşte că începutul nu a fost deloc uşor. „Am acceptat pentru că ştiam că este un lucru foarte nou în România, fapt care m-a şi stimulat. În anul 2006 am participat la Barcelona la un curs de pregătire, unde m-am perfecţionat astfel încât să pot identifica cazurile în care poate fi declarată moartea cerebrală, dar şi cum să conving familiile să îşi dea acordul pentru prelevarea organelor”, povesteşte Dan Ilincariu.

De ce au loc tot mai multe prelevări de organe

La început, doar 15 % din familiile pacienţilor aflaţi în moarte cerebrală erau convinse să îşi dea acordul pentru prelevarea organelor, însă, în prezent, la Centrul Regional de Transplant din Timişoara, 80 % dintre familii dau un răspuns afirmativ. Dan Ilincariu are şi o explicaţie pentru acest lucru, şi anume „în anul 2006, fiind un lucru nou, personalul medical ezita să anunţe că pacientul a intrat în moarte cerebrală, îi era teamă. Însă, acum comunicăm foarte bine cu cei de la Terapie Intensivă şi toate cazurile grave sunt urmărite. De asemenea, şi mentalitatea oamenilor s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Oamenii văd la televizor ştiri despre prelevarea de organe şi discută în familie dacă ar fi de acord sau nu cu acest lucru”.

Familiile celor care refuză o astfel de operaţie au tot felul de motive, însă Dan Ilincariu, în perioada de pregătire din Barcelona, a învăţat cum să vină cu un contraargument. Oamenii nu sunt de acord ca organele persoanei dragi să fie prelevate fie din motive religioase, fie pentru că nu doresc ca pacientul să fie tăiat sau mulţi nu ştiu ce şi-ar fi dorit pacientul.

Totuşi, sunt şi persoane care refuză să creadă că nu se mai poate face nimic pentru un om aflat în moarte cerebrală. „Pentru membrii unei familii este şocant ca eu să vin să le spun că o persoană dragă a murit. Nu le vine să creadă, sunt cazuri în care un om a plecat la muncă, perfect sănătos şi după trei ore eu trebuie să le dau vestea că a suferit un atac cerebral şi nu mai putem face nimic ca să îl salvăm. De aceea, atunci când discut cu familiile, în primul rând trebuie să le fac să înţeleagă că moartea cerebrală înseamnă moarte”, ne spune coordonatorul centrului regional de transplant. Însă au existat şi cazuri în care familiile pacienţilor au venit din proprie iniţiativă şi au spus că doresc ca organele să fie prelevate.

„Aprindem o lumânare când inima donatorului este oprită”

Operaţia de prelevare de organe durează cel mult şase ore, de cele mai multe ori aceste intervenţii au loc noaptea, în afara programului de lucru al medicilor. La o astfel de operaţie participă cel puţin zece medici şi asistente: trei medici şi asistente de la Spitalul Clinic Judeţean din Timişoara, plus alte echipe de specialişti din Cluj, dacă sunt prelevaţi rinichii, din Bucureşti, care preiau ficatul, şi din Târgul Mureş, în cazul prelevărilor de inimă. Dan Ilincariu ne povesteşte şi cum decurg prelevările de organe. Atunci când sunt pacienţi care au intrat în moarte cerebrală, este anunţată Agenţia Naţională de Transplant, iar coordonatorului centrului regional de transplant îi revine sarcina de a sta de vorbă cu familia pacientului. „Înainte de a începe prelevarea de organe, preotul spitalului este chemat ca să oficieze o ultimă slujbă, la care poate să participe şi familia, iar în momentul în care se opreşte inima pacientului, aprindem o lumânare, care stă aprinsă pe întreaga durată a operaţiei”, ne spune Dan Ilincariu.

De cele mai multe ori, familiile donatorilor sunt interesate la cine ajung organele, însă coordonatorul centrului regional de transplant nu poate să le dea aceste informaţii, pentru că nu le ştie, ci doar date generale despre beneficiar. Însă, Dan Ilincariu îşi aminteşte că în urmă cu câţiva ani, un bărbat din Cluj, care a primit un rinichi, s-a interesat de familia donatorului. De asemenea, la Timişoara există şi o filială locală a Asociaţiei Transplantaţilor, unde beneficiarii se pot întâlni cu familiile donatorilor.

Singura țară în care nu se dă greș cu moartea

Pentru a pune diagnosticul de moarte cerebrală, este nevoie de un set de investigaţii astfel încât medicii să nu aibă cum să pună un diagnostic greşit. Ca să demonstreze că un pacient nu mai are cum să îşi revină din starea în care se află, sunt realizate două seturi de teste, la interval de câteva ore, astfel încât medicii să fie siguri că au pus diagnosticul corect. Dan Ilincariu ne spune că România este singura ţară din lume în care este imposibil ca medicii să dea un diagnostic greşit pentru că „avem cel mai complex şi complet sistem de teste din lume ca să nu fie urmă de îndoială. Chiar am avut două cazuri în care familiile au cerut ca aceste teste să fie confirmate şi în alte ţări. Le-am trimis unor medici din Ungaria şi Germania, dar aceştia le-au spus familiilor că dacă în România a fost pus diagnosticul de moarte cerebrală, atunci este cert că aşa este. Astfel, noi nu avem cum să dăm greş”.

În ultimii opt ani, la Timişoara, cu ajutorul lui Dan Ilincariu, au fost realizate peste 60 de prelevări de ficat, rinichi, inimă, pancreas, piele, oase sau tendoane. Pacienţii care se află pe listele de aşteptare sunt atent selectaţi în momentul în care apare un donator, pentru ca medicii să fie siguri că viaţa nu le este pusă în pericol, iar organul le va oferi o şansă reală la viaţă. Au existat cazuri în care din cauza unei simple răceli, un pacient a ratat şansa de a primi un rinichi pentru că pot apărea tot felul de complicaţii.

Dacă la început oamenii aveau impresia că majoritatea potenţialilor donatori de organe sunt motocicliştii, care au suferit numeroase traumatisme în urma unor accidente, Dan Ilincariu spune că, astăzi, aceşti donatori care au intrat în moarte cerebrală fie au suferit un accident vascular cerebral, s-au lovit la cap sau în urma unor accidente rutiere, semn că „pacienţii sunt identificaţi corect”.