EXCLUSIV Medic, prins în flagrant luând şpagă. Vezi cât a cerut pentru o operaţie UPDATE 2 Decizia procurorului

DSC_5901(1)

Un medic a fost prins în flagrant, în această dimineaţă, după ce a primit şpagă de la un pacient. Flagrantul a fost  realizat de DGA Caraş Severin împreună cu colegii lor de la Bucureşti şi cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin chiar în cabinetul medicului de la Spitalul Judeţean Reşiţa. Conform primelor informaţii, medicul Mircea Bona a cerut unui pacient care vroia să se opereze de menisc 2.000 lei. Astăzi, când l-a internat, a primit o primă tranşă de 200 de euro, urmând ca mâine să aibă loc interverenţia chirurgicală. Nu a mai apucat pentru că s-a trezit cu ofiţerii DGA în birou.

Medicul Mircea Bona a fost stagiar al Spitalului Județean din Reșița, înainte de 1989, iar în 1993 a fost angajat ca medic specialist în cadrul Secției de Ortopedie și Traumatologie. În plus, Bona are și un cabinet privat. Colegii lui de la spital susțin că medicul nu a creat vreodată probleme. Conform purtătorului de cuvânt al spitalului, Violeta Florea, Bona nu a fost vreodată reclamat și nici nu a dat dovadă de “abateri de la buna conduită medicală”.

UPDATE 1 Născut la Lugoj, medicul căruia i s-a făcut flagrantul de șpagă la Reșița provine dintr-o familie respectabilă, de oameni ai legii. Lugojeanul Mircea Bona e fiul judecătorului Simion Bona, faimos în Lugoj pentru incoruptibilitatea sa. El a fost președintele Judecătoriei din Lugoj și al celei din Făget, pe care a și înființat-o. ”Nu au ce să îți facă dacă ești corect și cinstit și nimeni nu te poate șantaja”, spunea magistratul într-un interviu acordat publicației Redeșteptarea. Sora medicului este avocat.

UPDATE 2 În urma audierilor, procurorula decis reţinerea pe 24 de ore a medicului Mircea Bona pentru luare de mită, urmând să fie prezentat, mâine, cu propunere de arestare preventivă.


Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește PRESSALERT.RO pe FACEBOOK!

11 răspunsuri la
EXCLUSIV Medic, prins în flagrant luând şpagă. Vezi cât a cerut pentru o operaţie UPDATE 2 Decizia procurorului

  1. radu 08/05/2013 at 1:06 PM

    de ce credeti ca toti chirurgii au viloace si bemveuri? spaga e in sangele lor.

    Reply
  2. soime 08/05/2013 at 2:25 PM

    De ce oare comentăm fără să cunoaştem persoana? Îmi pare bine că s-a (re)instaurat cu ocazia asta statul de drept în România. S-a făcut ordine şi dreptate! De acum putem sta liniştiţi…
    Mai mult, ce legătura are familia? Vă asigur că într-adevăr sunt oameni de onoare.

    Reply
  3. Anonim 08/05/2013 at 2:50 PM

    Era si timpul sa fie prins, pina acum pacientii sau familiile acestora nu au depus plangeri din simplul motiv ca nu erau crezuti, . si pe linga asta dupa ce incasa banii, mai facea si greseli medicale. Vreau sa al Felicit pe cel care a avut tupeul sa il demaste pe acest medic.

    Reply
  4. Ovidiu 08/05/2013 at 3:39 PM

    Prostia e fara limite in romania intradevar, eu nu cunosc acest caz, si nici voi nu il cunoasteti, dar ceea ce nu intelege populatia este ca exista un protocol operator pe care daca nu il respecti vei fi reclamat de catre colegii tai medici(care deabia asteapta sa scape de tine, ca sa ramana cu mai multi pacienti) voi credeti ca daca nu dati spaga nu veti mai fi operati? nu va fi facut anestezicul corect? se va “gresi” operatia…O SA PRIMITI EXACT ACELASI TRATAMENT, singura diferenta poate este ca in loc de 20 de min de explicatii veti primi doar 10… oamenii nu vor sa inteleaga…si unde dracu’ vedeti voi ma medici cu vile si bmwuri, faceti confuzie intre medici si politisti, nu ma vorbim de politicieni, care stau degeaba si primesc bani …ca medic esti de garda oficial 1-2 zile pe sapt, neoficial este 24×24 si in seara de craciun si de revelion pentru un salariu de 18 mil
    repectivul daca chiar a cerut ceva(ceea ce nu cred) sper sa fie sanctionat corespunzator…

    Reply
  5. Ovidiu 08/05/2013 at 3:44 PM

    si apropo, un calcul simplu, 300 de euro/ zi*30=9000 de euro pe luna neimpozitabili… in romania…in conditiile astea…DE CE SA PLECI IN GERMANIA PE UN SALARIU DE 5000 euro(maxim) la preturile de acolo?? nu va folositi creierul dragii mei, vorbe in vant, atat, pleaca 90% din absolventi, acolo stau si spala batranii in cur pentru a supravietui si voi vorbiti de bmweuri si vile…deplorabil…

    Reply
  6. vlad tepes 08/05/2013 at 4:30 PM

    uite inca o data sa rezolvat un caz mare de coruptie in romania… dragii mei care sunteti fericiti ca a fost prins cel mai mare corupt din romania, un chirurg are intre 11-13 ani de studii universitare si are salariu de 1700-1800 Ron un procuror sau judecator are doar cel mult 6 ani de studii si nici nu lucreaza in fiecare zi cu viata lui si al oamenilor… nici nu are malpraxis ca ei nu platesc nicaieri … stiti cat au salariu? de la 5000 ron in sus … eu zic sa facem altceva hai sa micsoaram salarile lor si aranjam flagrante … cum dracu sa dam 400 E salariu unui chirurg si il facem si flagrant … dupa mine in primul rand trebuiesc marite salarile apoi o camera de disciplina si ancheta interna la nivelul fiecarui spital … si liber cine vrea sa da bani de buna voie… altfel o mare parte dintre medicii nostrii pleaca asa cum au plecat si pe alta parte restul se duc in puscarie .

    Reply
  7. foame mare 08/05/2013 at 6:14 PM

    N-am nimic cu chirurgii fac multe sacrificii , scoala , examene, etc dar nu se mai pot opri. Pur si simplu nu-i mai satura Dumnezeu .

    Reply
  8. simosan 08/05/2013 at 6:52 PM

    Ovidiu…nu au medicii vile si masini scumpe?!……..cred ca esti sau idiot sau medic !!!!

    Reply
  9. Ovidiu 08/05/2013 at 8:14 PM

    Ai dreptate Vlad Tepes, numai ca unii intrec toate masurile si mai mult decat atat se uita la colegi de ai lor si striga, ce credeti!! Hotiii….nu e normal ca un doctor sa aiba range rover si el si nevasta si ficele dar sa se vrea cel mai cinstit si onest aratand spre colegii lui ca sunt corupti.

    Reply
  10. soime 09/05/2013 at 8:53 AM

    Aveti perfectă dreptate ,,Ovidiu” şi ,,Vlad Ţepeş”. În ritmul ăsta ajungem de băgăm la ,,zdup” întreg sistemul sanitar românesc care nu mai funcţionează de mult ca un sistem. Şi pentru că se ştie că omul e cel mai mic cu putinţă în faţa doctorului(a bolii) şi a preotului(cu cele trei mari evenimente) aşi propune un sondaj. Ne vom îngrozi de rezultat!

    Reply
  11. andy 09/05/2013 at 11:08 AM

    ma copii, toti medicii, asistentele, anestezistii din marile spitale sunt UMFLATI DE EURO de familiile oamenilor necajiti. 99 la suta nu denunta ca spera ca nemernicii isi fac treaba mai bine asa si le ajuta ruda nefericita. Sunt niste imbuibati nesatui. Nu ma refer la medicii de familie la care spaga cea mai mare consta intr-o gaina sau branza .

    Reply
Întreaga responsabilitate penală și civilă pentru conținutul comentariilor aparține autorilor acestora. Comentariile nu reprezintă sub nicio formă poziția PRESSALERT.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


7 + 5 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>