Argumentele finului interlopului Sorin Udrea cu care a încercat să obțină eliberarea...

Argumentele finului interlopului Sorin Udrea cu care a încercat să obțină eliberarea din arest UPDATE Decizia instanţei

6
DISTRIBUIȚI

samoila moravita

Curtea de Apel Timișoara a judecat, astăzi, recursul lui Alexandru Samoilă, zis „Sandi”, finul liderului interlop Sorin Udrea, la decizia tribunalului de a-l arestat în dosarul în care DIICOT l-a acuzat pentru asociere la un grup infracţional organizat, complicitate la tâlhărie şi contrabandă. Avocatul Carin Antonescu a susţinut că ” faptele de care este acuzat nu sunt probate în nici un fel şi sunt din toamna lui 2011. În afară de nişte convorbiri telefonice nu sunt alte probe care să demonstreze acuzaţiile. Pentru a fi acuzat de complicitate la tâlhărie trebuia să ştie că a avut loc acea pretinsă tâlhărie.


Există într-adevăr acele discuţii între Udrea şi Samoilă, dar clientul meu a explicat că Udrea i-a spus că o să-l sune ca să facă glume la telefon. Dacă ar fi existat o înţelegere între cei doi, nu ar fi avut Udrea de ce să-l sune şi să-i spună să deschidă uşă, să închidă uşa. O încadrare de la 7 la 20 de ani de închisoare pe nişte convorbiri telefonice este prea mult. Pe simplul fapt că este finul lui Udrea şi nu doreşte să declare ce vrea domnul procuror nu trebuie dus la arestare şi ţinut în arest. Care este gravitatea că a închis şi a deschis o uşă?”.

De asemenea, apărarea a cerut lăsarea în libertate a lui Samoilă şi pentru că procurorii i-ar fi „smuls o declaraţie de persoană vătămată lui Samir după ce împotriva acestuia a fost începută urmărirea penală. O fi Samoilă finul stăpânului oraşului cum a fost numit, dar nu cred că există vreo probă care justifice punerea sub acuzare şi arestarea”. Procurorul DIICOT a cerut respingerea recursului, afirmând că toate convorbirile telefonice se coroborează cu declaraţiile martorilor şi „există discuţii ale lui Samoilă atât cu Udrea, cât şi cu Cosma Viorel, fiind purtate la intervale scurte de timp”. În ultimul său cuvânt, Samoilă a cerut punerea sa în libertate, motivând că are un copil, este unic întreţinător de familie şi „locuiesc la ţară. Am animale pe care nu are cine să le hrănească. Nu prezint un pericol public”. Instanţa a rămas în pronunţare.

UPDATE Curtea de Apel Timişoara a respins recursul, Samoilă urmând să rămână în arest.

6 COMENTARII

  1. Eu zic ca trebuie arestat si Borcea pentru ca sigur a vorbit Udrea la telefon.Nu conteaza ce si cand,dar precis aveau de gand sa faca ceva.Bota ce dracu faci,de ce nu te implici,ca doar tu l-ai facut seful orasului?

  2. Cutite 123, nu crezi ca ar fi mai simplu sa nu mai postezi nimic? ca esti de-a dreptul idiot. Toate interventiile tale sunt ” de bun augur”. Il compari pe Borcea cu trepadusul asta morcovit de Samoila? Pai daca Udrea spunea „SARI „, ce crezi ca putea face un 4 clase primare ca el?

  3. domnilor procurori nu vedeti ca acel samir dragan a fost condamnat tot pentru trafic de tigari si contrabanda in data de 11.06.2013 de catre judecatoria MOLDOVA NOUA????? Cit il mai lasati liber pe acest DRAGAN SAMIR???? Acest infractor declara tot ce vor alti numai sa scape el.Oricine poate spune ca a fost tilharit cind el stie ca este cercetata penal pentru contrabanda.Faceti dreptate d-lor procurori!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.