Consilierul personal al preşedintelui Bojin, atac fără precedent la conducerea CJ Timiş:...

Consilierul personal al preşedintelui Bojin, atac fără precedent la conducerea CJ Timiş: „lipsă crasă de cultură a decidenților”

7
DISTRIBUIȚI

VIO BOTA011.JPG

Viorel Bota, consilierul personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a lansat, astăzi, un atac fără precedent pe blogul său personal la adresa conducerii instituţiei şi implicit a celui pe care-l sfătuieşte. Subiectul a fost cultura şi posibilitatea ca Timişoara să ajungă capitală culturală europeană. După ce a criticat modul de acţiune al administraţiei conduse de primarul Nicolae Robu, consilierul lui Bojin a pus tunurile pe instituţia din care face parte. ” Nici la Consiliul Județean Timiș nu s-a schimbat paradigma culturală. Era și dificil, având în vedere conexiunea proastă pe care unii o au cu mediul cultural! Aici am crezut și eu că se pot schimba unele lucruri, dar îmi asum faptul că am greșit atunci când am anticipat că banii publici vor fi alocați unor proiecte majore și importante.


Nimic notabil nu s-a întâmplat în acest sens. Personal, am inițiat o serie de discuții și întâlniri între oameni de cultură din Timișoara și reprezentanții CJT, însă toate propunerile serioase și solide venite din partea unor scriitori, regizori de film, producători de spectacole de jazz, etc s-au lovit de dezinteresul și – îmi permit să spun – lipsa crasă de cultură a decidenților și a unor funcționari publici. Nu vreau să intru în foarte multe detalii, însă opinia publică trebuie să știe că Timișul a ratat, în această vară, o conferință internațională a televiziunilor publice din Europa Centrală și de Est, care putea fi organizată cu o o contribuție financiară minoră din partea CJT și a Primăriei”, a scris Viorel Bota. Consilierul lui Bojin a indicat alte două proiecte care nu s-au bucurat de sprijin din partea instituţiei conduse de Bojin – Uniunea Scriitorilor filiala Timişoara şi Festivalul de Jazz de la Gărâna. Concluzia acestuia este una categorică – „am curajul să afirm că Timișoara nu are nicio șansă că câștige titlul de “Capitală culturală europeană” cu o asemenea politică (administrativă) culturală!”

7 COMENTARII

  1. Bota s-a referit la filiera Hrenoschi din CJT. Bojin fiind dezinteresat de cultura i-a lasat pe vechii politruci ai lui Ostaficiuc sa-si fac combinatiile cu bani publici in domeniul cultural si sa sustina numai evenimente din care au de castigat, adica dansuri populare si altele. Cine sa aiba deschidere fata de cultura? Bojin, Dobra, Marian Vasile? E de rasul curcilor! Timisul e in urma tuturor judetelor chiar si a celor din Oltenia la capitolul cultura.

  2. Bota Viorel este un dobitoc…a ajuns acolo dintr-o intamplare si ca este mare cat calul. functia lui este de „marioneta-bodyguard”. Ce este scris aici urmareste sa il puna pe Bota Viorel pe o treapta superioara. Nu este cazul Dragos! Bota Viorel mananca de pe jos de la Bojin..de aia il slugareste si toata lumea stie asta. Este plin ca pupincuristi ca el! Specific politicii romanesti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.