Doi bărbați reținuți de DIICOT pentru că au obligat două minore să...

Doi bărbați reținuți de DIICOT pentru că au obligat două minore să se prostitueze. Cum trecea traficul printr-un bar din Girocului

4
DISTRIBUIȚI

mascat spate

Proxeneții a două eleve au fost reținuți azi la cererea procurorului DIICOT. De la începutul anului bărbații au racolat fetele pe care le-au obligat să se prostitueze cu diverși clienți, apoi le luau toți banii, ca să ducă ei o viață de huzur.

În această dimineaţă, poliţiştii BCCO Timişoara şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat trei percheziţii domiciliare în Timișoara pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de minori. Au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, din care trei pentru proxeneți, două referitoare la victime și restul pe numele ”clienților fideli”. ”Facem cercetări față de trei învinuiți pentru comiterea infracțiui de trafic de minori față de două victime minore”, a spus șeful DIICOT Timișoara, Mircea Andreș.


Doi bărbați au fost reținuți. Aceștia, alături de o femeie, sunt suspectați de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori. Oamenii legii i-au urmărit pe parcursul perioadei aprilie – iunie. Procurorii au decis să nu o rețină pe femeia în cauză.

Cei doi proxeneți au racolat, la începutul anului, o minoră de 17 ani, în urma unui anunț dat de fată la mica publicitate. Provenind dintr-o familie săracă, tânăra căuta un loc de muncă pentru a se întreține. Ea a căzut în mrejele bărbaților care au obligat-o să se prostitueze, arătându-i că este metoda cea mai simplă de a face rost de bani. Ulterior, au descoperit anchetatorii, fata a racolat o altă minoră, de numai 14 ani, astfel că au ajuns să ”lucreze” împreună, în beneficiul celor doi pești.

Cât era ziua de lungă, fetele își făceau veacul într-un local din Calea Girocului. Bărbații apelaseră la serviciile unei ospătărițe pentru a le găsi clienți pentru fete. Și aceasta a fost reținută în acest dosar. ”Victimele erau obligate să ofere favoruri sexuale diferiţilor clienţi, în apartamente închiriate pe raza municipiul Timişoara”, au informat polițiștii de la ”Crimă Organizată”. În funcție de preferințele și bugetul clienților, aceștia plăteau pentru servicii sexuale de la 50 la 100, respectiv 150 de lei. Bărbații vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.

4 COMENTARII

  1. pt Piata Unirii, daca ai copii si mai ales fete, ti-ar fi placut ca astfel de nemernici sa ramana nepedepsiti? mai conteaza cine i-a bagat la zdup, sau faptul in sine, ca sunt la beci?!?
    Oare ai suflet sau esti si tu un peste nenorocit?

  2. Mult succes in activitatile pe care le desfasoara toti lucratorii din serviciul DICOT, cred ca toti cetatenii sunt obligati sa intervina pentru ca aceste ,,bestii/ proxeneti,, sa nu mai poata face victime.Lucratorii de la frontierele ROMANIEI SA FACA UN CONTROL SEVER PENTRU CA ACESTE TINERE sa nu mai paraseasca teritoriul Romaniei- insotite de proprii Proxeneti / cind ajung in strainatate sunt sechestrate, batute, violate . MULT SUCCES DICOT¡

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.