Membrii unei grupări care au făcut 3,7 milioane lei din șmenuri cu...

Membrii unei grupări care au făcut 3,7 milioane lei din șmenuri cu TVA, ridicați de DIICOT

1
DISTRIBUIȚI

bani pp

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Hunedoara aancheteză șase persoane, acuzate de săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de spălare de bani, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prejudiciul estimat la acest moment al anchetei este de 3,7 milioane lei.  În baza mandatelor emise de un judecător, procurorii DIICOT au dispus, astăzi, efectuarea unor percheziţii la 33 de locaţii, din care 14 la sediile ori punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din judeţele Hunedoara, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Suceava.
Liderii grupării au creat un circuit scriptic al mărfurilor derulate prin societăţile comerciale controlate direct, astfel încât, după facturări succesive realizate prin intermediul unor firme fantomă înregistrate pe numele celorlalţi membri ai grupului infracţional organizat, produsele să revină cu o TVA deductibilă, săvârşindu-se în acest mod infracţiunea de evaziune fiscală. Sumele de bani obţinute prin compensarea TVA de plată cu cea înregistrată scriptic ca urmare a operaţiunilor fictive erau utilizate în efectuarea de tranzacţii ulterioare, disimulându-se astfel provenienţa reală a acestora.


De asemenea, banii proveniţi din sustragerea de la plata TVA către bugetul consolidat al statului erau reintroduşi în circuitul civil, respectiv pentru efectuarea de tranzacţii ori achiziţie marfă sau erau retrase în numerar de către unii dintre membrii grupării.  În afară de cei şase învinuiţi alţi 26 de făptuitori vor fi audiaţi în acest dosar, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

1 COMENTARIU

  1. Ministerul Afacerilor Externe informează cetaţenii români care intenţionează să se deplaseze pe teritoriul Republicii Elene asupra faptului că principalele organizații sindicale din Grecia – GSEE (sectorul privat) și ADEDY (sectorul public) – au lansat un apel la o grevă generală de 24 de ore pentru ziua de 13 iunie 2013, fiind așteptate perturbări importante în traficul public potrivit GPM.
    De asemenea, controlorii de trafic aerian au anunțat încetarea lucrului între orele orele 15.00-17.00.
    M.A.E recomandă cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze pe teritoriul Republicii Elene în această perioadă, să urmărească anunţurile autorităţilor locale referitoare la transportul public şi să evite implicarea în orice fel de manifestaţii.
    Felix Ilie – Seful Departamentului de Comunicare

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.