Robu şi pofta sa „cea mai POLI dintre Poli de după Revoluţie”

Robu şi pofta sa „cea mai POLI dintre Poli de după Revoluţie”

2
DISTRIBUIȚI

robu la poli07 an

„Suntem în Liga 1 !!! Da, noua Poli, echipa Timişoarei, Timişului, Banatului, cea mai curată dintre toate Poli de după Revoluţie, echipa NOASTRĂ, a tuturor celor care o iubim, A PROMOVAT !!! Succes in Liga 1 !!! Hai Poli !!!”. 30 mai 2013, Nicolae Robu exulta pe Facebook după ce ACS Poli a obţinut promovarea matematică din Liga a II-a în Liga I cu o etapă înainte de încheierea campionatului în eşalonul secund. Drumul până la victoria fotbalistică a primarului polist născut în Arad, la Bocisg, a început în urmă cu un an însă, chiar după alegerea sa în funcţia de primar. Timp de un an, Robu a „transpirat” că noul său proiect girat cu 4 milioane de lei în primul an nu va avea succes, adică nu va promova, mai ales că ACS Poli a avut rezultate oscilante. Sorţii au fost însă de partea echipei în alb-negru şi a lui Robu, care şi-a văzut, la aproape 11 luni de la concepere, “copilul” în Liga I. Iar seara zilei de 5 iunie i-a adus edilului invitaţia de a intra în vestiar, unde jucătorii făceau baie de şampanie şi strigau „Să vină Robu, să vină Robu, să vină Robu la băieţi!”. Un botez de milioane de euro din banii timişorenilor.

Un copil născut într-o vineri 13

Istoria noului club începe, de fapt, în anul 1917, când la Recaş, în Orăşelul Vinului aflat pe atunci încă sub tutela Imperiului Austro-Ungar, s-a înfiinţat Atletic Club Recaş, sau AC Recaş. Clubul nu a jucat niciodată în prima ligă fotbalistică, iar în primavara lui 2012, cu antrenorul Cosmin Petruescu, AC Recaş a promovat din Liga a III-a în Liga a II-a. În mod convenabil, primarul din localitate, Teodor Pavel, era tot liberal, la fel ca edilul Timişoarei. În același timp, Poli cea patronată de Marian Iancu se zbătea în agonie. Fostul Rector al Universităţii Politehnica a văzut cum toate celelalte partide refuză să mai pompeze bani în echipă. Practic, pentru a salva echipa care evolua de un an în Liga a a II-a după ce nu primise licenţa pentru Liga I, Iancu avea nevoie de nici mai mult, nici mai puţin de 10 milioane de lei, şi doar liberalii timişeni, prin vocea preşedintelui lor Nicolae Robu, au dorit să dea aceşti bani. PSD, PDL, PNŢCD au rămas indiferenţi la moartea clinică a Politehnicii alb-violete.

După ce a fost ales, Robu a încercat să prevină faptul ca Timişoara să rămână fără echipă de fotbal, mai ales că se ştia că Iancu nu va înscrie echipa în următoarea ediţie de Liga a II-a. Cu spirit de iniţiativă, Robu a adus echipa din Recaş la Timişoara şi a rebotezat-o ACS Poli, adică Asociaţie Club Sportiv Poli, nu Politehnica, întrucât noua echipă nu avea palmaresul Politehnici lui Iancu. Practic, se poate spune că data de pe certificatul de naştere al ACS Poli este 13 iulie 2013. Atunci, în Consiliul Local Timişoara s-a votat cooptarea  de membri noi în asociaţia noului club de fotbal, adică Universitatea Politehnică, Consiuliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara însuşi. „Darul” de botez pentru noul odor a fost de un buget de 4 milioane de lei pentru 2012 de la principalele „ursitoare”, CLT şi CJT. „A fost o şedinţă grea, mai ales că au fost mulţi consilieri USL absenţi, ne-a fost teamă că nu vom putea trece acest proiect. Am anticipat că unii membri se vor aşeza într-o poziţie de negare. Am bucuria că s-a votat proiectul pentru intrarea CL în această nouă construcţie care pleacă de la Recaş, dar primeşte un nou conţinut. E prima dată când fotbalul timişorean se desfăşoară într-o construcţie în care decizia o are CL, CJT şi UPT. Echipa va avea drept de promovare, numele a fost validat. După ce vom obţine hotărârea judecătorească pentru a crea această asociaţie în termenii prezenţi vom depune dosarul la FRF, iar conform acesteia structura va fi organizată. Temerile unora care au citit prima parte din regulament nu au niciun temei. Acelea sunt doar dacă asocierea se face în scop neonoros, aici nu e vorba de aşa ceva, ci dimpotriva, noua structură salvează două echipe. Au existat multe date eronate şi mă întreb dacă ele n-au apărut cu rea-credinţă”, declara în 13 iulie 2012 Nicolae Robu.

Robu, ACS Poli şi Odiseea promovării

Nicolae Robu nu ratează să se laude ori de câte ori are ocazia că proiectul ACS Poli a început aproape din nimic după mutarea echipei din Recaş la Timişoara, pe „Dan Păltinişanu”. Până la urmă, Vali Velcea a fost numit principal, s-a încropit o echipă cu o parte din jucătorii de la Poli a lui Iancu, de la AC Recaş şi câţiva jucători străini şi români veniţi la Timişoara şi trecuţi prin trialuri interminabile. Sorţii au vrut ca primul adversar din campionat să fie chiar UTA Arad, o mare rivală a Timişoarei, dar şi echipa-fanion a judeţului în care s-a născut Robu. Meciul s-a jucat cu ACS Poli gazdă, iar scorul a fost 1-1. La acel meci au asistat aproape 6.000 de spectatori, însă galeria de la Peluza Sud nu s-a prezentat la meci, aşa cum promisese. Fireşte, Robu a postat un status entuziasmant pe Facebook despre meciul egal dintre ACS Poli şi UTA Arad, dar şi un sondaj prin care edilul dorea să formeze chiar el o nouă galerie pentru echipă, ca şi cum un nucleu de suporteri se creează cât ai pocni din degete. „Dincolo de rezultat, noi trebuie să apreciem că în doar două luni, în Timişoara s-a construit un Club cu adevărat al oraşului, cum n-a mai fost niciunul de la Revoluţia din Decembrie 1989 încoace, cu o structură internă modernă, propice pentru performanţă şi cu jucători talentaţi, dispuşi la travaliu şi la dăruire în evoluţia lor, după cum au dovedit-o şi astăzi. Să fim alături de acest Club, să credem în el şi să-l susţinem umplând tribunele. Dragi prieteni, Noua echipă “Poli” a Timişoarei -ACS Poli- începe recrutările pentru a-şi constitui o galerie demnă de o echipă de Liga a II-a care are drept obiectiv promovarea în Liga I, demnă de tradiţia Politehnicii Timişoara în ale galeriilor. Rugămințile primarului nu au fost însă ascultate, având în vedere că, meci de meci, galeria „oficială” nu depășea 15 oameni.

După opt etape, ACS Poli a ajuns pe locul doi în Seria de Vest, loc promovabil. Timişorenii au urcat în clasament graţie unei victorii cu 2-0 cu Luceafărul Oradea. Pauza de iarnă i-a găsit pe elevii lui Vali Velcea într-o poziţie confortabilă, cu 26 de puncte, la un singur punct în spatele liderului Corona Braşov, după şapte victorii, cinci egaluri şi nicio înfrângere. Echipa a beneficiat de un cantonament de Liga I în Antalya. În februarie, Robu revenea cu o postare recapitulativă despre ACS Poli, prin care sublinia cât de imaculat este clubul clădit la iniţiativa sa. Edilul preciza că echipa are palmaresul, lucru ce s-a dovedit fals ulterior, deoarece tot Robu a spus la finalul returului că urmează să înceapă tratativele pentru obţinerea acestuia, a numelui şi a culorilor. De asemenea, liberalul respingea categoric venirea unui noi investitor privat cu puteri depline, ci preciza că echipa se va baza în viitor pe sponsori, dar va rămâne organizată ca societate non-profit. Echipa pregătită de Velcea a avut un început de primăvară „îngheţat” după însoritul cantonament. În primele şase etape, ACS Poli a pierdut cu UTA şi Corona Braşov şi a remizat cu CS Mioveni şi ALRO Slatina, obţinând o singură victorie, dar la „masa verde” cu echipa retrasă din Alba-Iulia.


Descătuşarea a venit însă după victoria cu 2-0 de pe teren propriu obţinută cu Damila Măciuca, în data de 20 aprilie.

„AC Recaș nu e Poli”

Încă de la venirea sa la putere, Robu a avut un puternic contestatar, nucleul „greu” al galeriei Commando Viola Ultra Curva Sud. După nefericitele experienţe din trecut cu Dacia Piteşti şi AEK Bucureşti, suporterii au spus că nu sunt de acord cu o nouă mutare a unei echipe la Timişoara în locul defunctei Politehnici a lui Iancu, chiar dacă era vorba de echipa din Recaş, un oraş din judeţul Timiş. Supăraţi că în locul echipei lor alb-violete a fost adusă echipa din Orăşelul vinului, suporterii au împânzit oraşul cu deja clasicul mesaj „AC Recaş nu e Poli”. Şi într-adevăr, pentru ei nici nu a fost. Galeria a preferat să fie alături de ASU Poli, echipa creată de Universitatea Politehnică pentru studenţi. Echipa evolua an de an în liga a VI-a şi obţinea dreptul de promovarea în a V-a, dar UPT nu o înscria în eşalonul superior pentru că asta ar fi presupus jocuri în satele din jurul Timişoarei. În anul în care Commando Viola a venit la ASU, echipa universitară a pornit la drum în Campionatul judeţean.

Atitudinea de frondă a suporterilor din galerie l-a deranjat mereu pe primarul supărăcios, care nu a ezitat să îi înţepe de fiecare dată pe cei care aveau tupeul să îi conteste proiectul fotbalistic. Inginerul Robu a trimis zeci de înţepături spre cei de la ASU, atât în conferinţele de presă, în emisiunile la care era invitat, dar mai ales în statusurile sale de pe Facebook. Liberalul nu uita niciodată să reamintească tuturor că datorită lui există ASU Poli, echipă fondată în 2005. Chiar după victoria cu Damila Măciuca, edilul s-a întâlnit cu fanii ASU, care se îndreptau cu bicicletele spre o deplasare. Robu a relatat cu lux de amănunte discuţia, dar mai ales cum le-a explicat el problema Recaşului. „Evident, cine-a spus c-ar fi? În momentul în care am preluat clubul AC Recaş, l-am transformat instantaneu în cu totul altceva decât a fost, în cea mai Poli dintre toate Poli care au existat după Revoluţie, prin oamenii implicaţi şi prin spiritul pe care, prin ei, i l-am insuflat. Iar AC Recaş… a dispărut, tot instantaneu! Sunt sigur că într-o bună zi veţi înţelege şi voi corect lucrurile şi veţi înţelege şi că cineva v-a manipulat, respectiv că în niciun caz nu eu sunt duşmanul vostru. (…) Îi dezavuez doar pe aceia care şi-au permis să ne urâţească oraşul scriindu-i pe ziduri, pe ceilalţi însă îi admir sincer”, a postat Robu în data de 22 aprilie. Până la urmă, într-o emisiune de la Tele Europa Nova, primarul a dat cărţile pe faţă. „De fapt, ei n-au plecat de la niciun zero, ci din liga a V-a, cu echipa făcută de mine”, s-a mândrit Robu ca un tată înţelept către fiii săi rătăciţi.

Viitorul sună roz, dar nu neapărat şi alb-violet

După ce ACS Poli a promovat matematic în urma egalului de la Baia Mare şi a înfrângerii celor de la Damila Măciuca, Robu a fost prezent la stadion la sosirea echipei a doua zi, într-o după-amiază de vineri. Primarul a spus că se afla întâmplător aproape de „Dan Păltinişanu”, chipurile, la aniversarea unui prieten, care chefuia de zor vineri deja de la ora 15.00.

Întrebat despre viitorul buget al lui ACS Poli, Robu a spus că se vor aloca sume noi de bani pentru echipă, care deja primise 4 milioane de lei de la Consiliul Local Timişoara şi 2,9 milioane de la Consiliul Judeţean Timiş pentru anul 2013, perioadă ce cuprinde şi turul viitoarei ediţii de Liga I. Foarte interesantă este viziunea despre marketing a primarului, care consideră  că ar fi nepotrivit să abordeze direct viitori sponsori, preferând să facă apeluri publice prin declaraţii. De asemenea, contrar doctrinei partidului din care face parte, primarul spune că la ACS Poli nu va fi primit un investitor cu drepturi depline care să „fure” apoi echipa cum a făcut italianul Zambon. Robu doreşte ca ACS Poli să rămână pe veci echipa autorităţilor. ”Am spus-o din start, eu nu mă duc să trag pe nimeni de mânecă să vină în acest proiect, dar lansez în orice ocazie invitaţia deschisă către oricine iubeşte Poli să vină în acest proiect. Sunt convins că vor veni alături de noi în viitor şi agenţi privaţi. Însă, vreau să o spun răspicat de acum, în formule care să asigure controlul de partea autorităţilor locale. Eu nu mai pot concepe, şi sunt convins că timişorenii nu mai pot concepe, vreo Odisee a Politehnicii. Poli trebuie să rămână sub controlu nostru, indiferent cu câţi bani va veni cineva. Va fi bine primit, dar nu va putea avea controlul asupra Politehnici”, a precizat Nicolae Robu.

Conştient că un buget de primă ligă va fi dificil de susţinut doar din bani publici şi sponsorizări, edilul a lansat şi ideea sistemului socios, dovedind însă foarte clar că nu ştie ce implică un astfel de sistem. Modelul „socios” („asociaţi” în limba spaniolă) presupune că suporterii pot deveni asociaţii clubului pe care îl iubesc dacă contribuie cu bani, însă în schimb pot lua parte la deciziile din viaţa echipei. Modelul este folosit de Barcelona, Real Madrid, Ripensia Timişoara, iar mai nou şi de echipa de baschet Steaua Bucureşti. Primarul crede însă că „socios” au doar obligaţia de a da bani, nu şi dreptul de a lua decizii pentru echipă. „Dar vreau să readuc în actualitate o idee mai veche pe care eu am tot propovăduit-o multă vreme, modelul socios. Eu cred că acum este momentil cel mai potrivit ca un număr cât mai mare de timişoreni iubitori de Poli, dincolo de contribuţia pe care o acordă pentru Poli din calitate de contribuabili la bugetul local, să vină cu contribuţii directe la club. O primă formă de contribuţie este să îşi cumpere un abonament pentru tot campionatul. În momentul în care fac asta se pot simţi deja coproprietari asupra Politehnicii, într-o anumită cotă, evident, destul de redusă”, a explicat Robu despre cum speră să crească bugetul lui ACS Poli.

Marea durere pentru fanii fotbalului timişorean a fost că ACS Poli nu are palmaresul vechii Politehnici. Robu a promis însă că problema este ca şi rezolvată. „Vom rezolva şi ultima etapă în ceea ce priveşte aducerea palmaresului. Am avut o discuţie cu domnul Marian Iancu şi nu va fi nimic altfel decât am promis. Acordul tripartit pe care l-am semnat este valabil, va rămâne valabil, şi, pe baza lui vom semna cât de curând, după ce se mai îndeplinesc câteva formalităţi, şi cele două acorduri bilaterale, unul de reziliere a actualului contract de asociere în participaţiune între AFC Politehnica Timişoara, deţinătoarea de fapt şi de drept şi în instanţele civile şi în cele sportive a palmaresului şi societate comercială Politehnica Timişoara a lui Marian Iancu, şi simultan, încheierea unui acord similar cu cel care se reziliază, un acord de asociere în participaţiune între AFC Politehnica Timişoara şi ACS Poli Timişora. În momentul în care facem cele două gesturi, şi le fom face deodată, palmaresul va fi la noi şi va fi definitiv, se va termina cu Odiseea sa”, a explicat edilul iubitor de fotbal.

Sufletul unei echipe sunt însă culorile sale, pentru care fanii compun cântece, au steaguri, eşarfe şi bannere. În privinţa alb-violetului, Robu are reţineri deoarece cei din Federaţie i-au spus că echipele la care Iancu are datorii i-ar putea acţiona în instanţă. „Eu sper să putem juca din prima etapă în Liga I în alb-violet, dar dacă, după ce ne vom mai documente puţin, vom ajunge la concluzia că încă vor mai exista pericole de confuzii, atunci vom mai amâna momentul”, a conchis Robu. Astfel, „Cea mai Poli dintre Poli de după Revoluţie” ar putea începe Liga I în alb-negru. Dar ce mai contează un asemenea detaliu cromatic când ACS Poli a triumfat în Liga a II-a, iar Robu a bifat o promisiunea electorală îndeplinită.

 

 

 

 

 

2 COMENTARII

  1. recasul s-a infiintat in 1917 nu 1907 si…..nu va mai saturati sa atacati echipa? Incredibil ce face frustrarea din unii!!!! Si fara nici un scop caci Poli isi va continua drumul indiferent ce rahaturi scrieti si ce ziduri din oras mai vopsiti.Obisnuiti-va cu ideea! Cu cat mai repede cu atat treceti peste frustrarile din ultimul an mai repede si va vedeti si de ale voastre…..doar ca nu intereseaza pe nimeni de asu de aia nu se scrie. Daca tot scrieti de Robu de ce nu va interesati prima data cine a infiintat si cine detine pe asu? Hai Ripi!

  2. Lucrurile sunt foarte simple Poli este din nou in liga 1 si asta datorita lui Robu,care a facut ce a promis ….oricat a-ti incerca sa ne indunceti in eroare cu diverse articole lucrurile sunt clare !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.