Picnic impresionist reinventat de artiștii timișoreni: ”Nu știm care din noi e...

Picnic impresionist reinventat de artiștii timișoreni: ”Nu știm care din noi e Manet, dar Pădurea Verde e noul Barbizon” FOTO

0
DISTRIBUIȚI

poza2

Nu au avut față de masă în carouri, dar au așternut un picnic în toată regula, la umbra unui stejar din Muzeul Satului. Și au stabilit că Pădurea verde e noul Barizon. Și că e cazul ca artiștii să iasă din kitsch-ul betoanelor și să creeze liberi, în aer curat.

Nada Stojci, sculptor, Livia Coloji, grafician –ilustrator, Manuela Marchiș, desenator-grafician și pictorii Costin Brăteanu și Gabriel Bodnariu sunt reprezentanții noii generații de artști talentați timișoreni. Ei au decis că e timpul să iasă la aer. Ideea le-a venit de la pictura lui Édouard Manet ”Dejun pe iarbă”. Chiar dacă originalul avea în compoziție un personaj feminin nud – ceea ce în epocă (1893) a iscat mari controverse, propulsându-l însă pe artist ca pictor modern, timișorenii s-au pus pe treabă cu hainele pe ei. Nu înainte de a socializa la un picnic cu fructe de sezon și bunătăți ”de casă”. ”Când împarți mâncarea, împarți o parte din suflet pentru că în jurul mesei se nasc prietenii, discuții, cunoaștere. Nu era nimic mai firesc decât să avem acest picnic în care ne adunăm împreună liniștiți în ideea de comesenie și sentimente curate”, spune Nada Stojici.

Proiectul finanțat de Consiliul Județean Timiș va avea un prim vernisaj duminică, la ora 12.00, după ce astăzi și mâine artișii și-au propus să deseneze și să picteze în incinta Muzeului Satului Bănățean.


La final, câte o lucrare de la fiecare va intra în proprietatea instituției. ”Odată ce am intrat aici am simțit că mi-am dat un reset, e ceva ce simți în profunzime – o altă atmosferă”, ne spune Gabriel Bodnariu, care a venit pregătit cu șevalet și tuburi de ulei pentru pictură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.