Stoia: țiganii din clanul Cârpaci au „om” în Primăria Timișoara sau în...

Stoia: țiganii din clanul Cârpaci au „om” în Primăria Timișoara sau în Poliția Locală. Întâmplarea care i-a dat de gol

8
DISTRIBUIȚI

STOIA NOUL VICEPRIMAR05_resize

Doi membri din clanul Cârpaci s-au pus să realizeze lucrări fără autorizaţie la clădirile istorice pe care le deţin pe C.D.


Loga. Poliţia Locală n-a mai apucat, însă, să-i amendeze pentru că ţiganii au fost informaţi că vor fi controlaţi. Cel puțin, aceasta este ipoteza viceprimarului Traian Stoia cu privire la situația creată. Stoia a explicat, astăzi, că Primăria Timişoara a fost sesizată că se realizează astfel de lucrări săptămâna trecută şi crede că membrii familiei Cârpaci au fost atenţionaţi prin telefon, dar nu a ştiut să spună dacă cel care i-a informat este angajat în primărie sau un poliţist local. „Se lucra intens, fără autorizaţie, la două clădiri istorice de pe C.D. Loga, care sunt deţinute de Ion şi Grefier Cârpaci. Urma să vină o echipă să-i amendeze, dar personajele respective au fost informate şi nu s-au mai găsit muncitorii acolo când s-a mers în control. Cel mai probabil au fost informaţi telefonic”, a declarat Traian Stoia.

8 COMENTARII

  1. Hai sa fim seriosi! Cum sa-i anunte politia locala cand ei au fost sa-i amendeze. In primarie se iau spagile grase, sa nu uitam cati bani s-au luat de-a lungul vremii pe ponturi de case preluate de tigani si pe procese pierdute intentionat. Smecherii din primarie sunt aceiasi, la locul lor, neclintiti. Robu o freaca pe facebook, Stoia n-are nicio treaba decat cu fratii ca fac afaceri impreuna, Diaconu viseaza cu ochii deschisi, iar smenarii din pmt continua sa faca si sa desfaca…

  2. Dom vice primar si tiganii au oameni in primarie la fel cum si fratii Cristescu va au pe dumneavoastra om de baza in primarie.Cred ca nu puteti nega asta..Este bine ca controlati tot ce misca ca un bun paznic,dar cred ca a venit momentul sa faceti ceva bun,concret pentru amaritii din acest oras

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.