Cum au uitat managerii din ultimii ani ai Spitalului Județean Timişoara în...

Cum au uitat managerii din ultimii ani ai Spitalului Județean Timişoara în depozite aparatură medicală cumpărată pe bani grei. Cine a făcut profit în această afacere

3
DISTRIBUIȚI

spit judetean01

Pacienții din vestul țării – și de fapt, din toată țara – sunt întâmpinați, în cel mai mare spital din Vestul țării, cu scuza că o investigație sau alta nu poate fi efectuată din cauză că aparatura necesară este stricată sau pur și simplu nu există. Reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Județean din Timișoara au însă “schelete în dulap”: aparate de ultimă generație, plătite cu bani grei, uitate în depozit. O situație pe care au învățat să o justifice prin diverse scuze cam toți managerii de spital din ultimii ani.

Cât s-a investit însă în asemenea “afaceri” de care nu au mai ajuns să beneficieze pacienții? Una dintre acestea a fost cumpărarea și apoi așa-zisa punere în funcțiune a angiografului. În martie 2012, managementul Spitalului Județean, condus la vremea respectivă de pedelistul Nodiți, a cumpărat, prin VFI Medica, un angiograf nou, cu 4,2 milioane de lei, vechiul angiograf fiind stricat ireparabil. Interesant este că VFI Medica îl avea ca director administrativ pe actualul vicepreședinte al CNAS, Ciprian Bogdan, care, peste câteva luni de la realizarea efectivă a achiziției, în august mai precis, devenea manager al județeanului. Din acel moment, nu s-a grăbit însă să obțină avizele pentru punerea în funcțiuni a angiografului. Numai amenajarea spațiului a durat șapte luni, iar angiograful a primit “verde” pentru funcționare abia la 1 august, 2013, iar în această lună personalul va fi instruit cum să-l folosească. Între timp, Ciprian Bogdan a fost avansat pe altă funcție, iar SCJUT este condus de Iulius Jugănaru. ”În toată această perioadă nu s-au făcut angiografii, în Timișoara, pentru că niciunde nu mai există un astfel de aparat. Angiograful realizează investigații pe aparatul circulator. E vorba în toată povestea asta de birocrația românească care împiedică sau întârzie activitatea în toate instituțiile nu numai în spitale”, a afirmat managerul SCJUT Iulius Jugănaru.

Compania VFI Medica este controlată de omul de afaceri Vlad Francisc Iman (liberal, prieten cu actul președinte al CNAS și fost șef pentru vicepreședintele CNAS Ciprian Bogdan care i-a fost director în firmă până anul trecut când a fost informat că va deveni manager de spital).


Rapoartele financiare ale firmei arată că aceasta e ”abonată” la contracte cu SCJUT, de la care a încasat în perioada  2009 – 2012 peste 2,8 milioane de euro. Din august 2012, când Bogdan a devenit manager la județean, firma nu a mai furnizat însă niciun aparat spitalului. ”Domnul Ciprian Bogdan a lucrat la noi o perioadă – un an și jumătate cred. Era un fel de director administrativ, se ocupa de furnizori și plăți. Cu aproximativ înainte cu trei luni de a deveni manager la Județean a demisionat de la noi pentru că intra în incompatibilitate”, a explicat Iman. Tot el spune că în momentul în care fostul angajat a ajuns manager de spital a decis să înceteze relațiile cu Județeanul din două motive: ”La ultima colaborare (achiziția angiografului) au plătit foarte foarte greu. Apoi, plecând Ciprian Bogdan de la noi era o chestiune de incompatibilitate morală. Și până la urmă, Județeanul nu era  cel mai important partener”. Contractele au continuat însă cu alte spitale din sud-vestul României.

În 2011, Spitalul Județean Timişoara a cumpărat ”Linia automată de prelucrare preanalitică, analitică și postanalitică a probelor biologice” (pe scurt – Linie de laborator). Aceasta  a costat 4.939.800 de lei. Banii au venit de la Ministerul Sănătății, iar aparatura ar fi permis ”analize care în mod normal ies în două, trei zile ar fi fost efectuate pe loc. Câștigam timp, evitam eroarea umană, creștea calitatea analizelor”, expică actualul manager al SCUJT, Iulius Jugănaru. În schimb, linia de laborator zace în depozitul instituției.

Managerii județeanului din ultimii doi ani nu s-au grăbit să pună în funcțiune aparatele noi. Mai nou, pentru că se aude că Ministerul Sănătății pregătește un control legat de neutilizarea unor mijloace medicale achiziționate cu resurse importante, noul manager (numit în funcție în iulie 2013, imediat după ce prietenul și colegul său de partid, Ciprian Bogdan a fost avansat  de un alt prieten și coleg de PNL, Cristian  Bușoi, vicepreședinte la CNAS în baza rezultatelor ”excepționale” avute în perioada în care a condus cea mai mare unitate sanitară din vestul țării – august 2012 – iulie 2013) se grăbește să mimeze optimizarea resurselor. Astfel, în aceste zile o echipă de muncitori lipește de zor linoleum special în fosta spălătorie de la subsolul unității medicale. În spațiul de 120 de metri pătrați va fi funcțională aparatura de analize, potrivit estimărilor conducerii, de luna aceasta. Nici actuala, nici fosta conducere nu au explicații pentru faptul că aparatura nu a fost folosită de ani buni. Ciprian Bogdan nu a putut fi contactat.

 

3 COMENTARII

  1. DNA iar doarme? Bine ca fac flagrante la marati de politisti din Lovrin in timp ce doctorii sunt talhari la drumul mare! Ce fapta grava este datul de spaga unui politist pe langa faptul ca doctorii ne omoara cu zile….cea mai mare coruptie este in sanatate dar DNA se ocupa de niste nimicuri de politisti din Lovrin….ia cautatii pe doctori prin birouri sa vedeti cata valuta detin! Starpiti capul si apoi ocupativa si de coada! Sau sa intelegem ca voi cei de la DNA sunteti slab pregatiti si nu aveti cum sa arestati niste doctori cu studii superioare si atunci va ocupati doar de gainari….rusine DNA, este inaisibil ca niste doctori sa se joace cu viata noastra doar fiindca avem bani de spaga

  2. O mare nerusinare. In spitalul judetean pacientul trebuie sa-si cumpere inclusiv acul de seringa iar la externare se trezeste cu boli infectioase de la mizeria generalizata. Iar acesti nesimtiti castiga milioane de euro, niste corupti care acum conduc casa nationala – Bogdan Ciprian, Busoi, Careba. Cine mai e si Iman asta care tine lectii de moralitate? Noua generatie de abonati la contracte cu statul? Se crede om de afaceri probabil

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.