Povestea celor doi băieți care au ajuns mari pe scena electronică: NTFO,...

Povestea celor doi băieți care au ajuns mari pe scena electronică: NTFO, din Jimbolia până-n Ibiza!

0
DISTRIBUIȚI

ntfo2

Deşi sunt (prea) puţin cunoscuţi în ţara noastră, cei doi tineri din Jimbolia care alcătuiesc proiectul NTFO, Dani şi Robert, au parte de o sumedenie de aprecieri din partea specialiştilor de muzică electronică din întreaga lume, seturile şi apariţiile lor discografice fiind primite cu entuziasm pe toate continentele.

Odiseea celor doi muzicieni a început în oraşul lor natal Jimbolia, în clubul Dolce Vita. Cei doi fac parte din noua gardă a muzicii electronice din România şi au reuşit, într-un timp scurt, să ajungă în preferinţele jucătorilor cheie din industrie ca Richie Hawtin, Marco Carola, Loco Dice sau Luciano.


Primul lor vinil a apărut în luna ianuarie a anului 2010 iar printre piesele care s-au regăsit în seturile tuturor DJ-ilor respectaţi din lume s-a numărat şi remixul lor la H.O.S.H. – „Cash the Chord”. Toamna anului 2011 a adus alte producţii originale şi remix-uri, dar şi piesa „Feelings”, ce marchează începutul colaborării cu Diynamic. Au urmat producţii precum „Nobody Else” şi „Beating Heart” alături de producătorul olandez Karmon sau alături de Rhadow seria de E.P.-uri numite Şlagăre, lansate pe Sintope Digital. La începutul acestui an, NTFO a lansat un nou label numit Jargon, care face parte din Sintope Digital. Pe parcursul acestui an, cei doi muzicieni au fost invitaţi să mixeze în Franţa, Olanda, Elveţia, Marea Britanie, Germania, Emiratele Arabe Unite, Africa de Sud, Ungaria şi Ibiza, unde s-au bucurat de un feedback cât se poate de pozitiv din partea publicului.

Sâmbătă, 21 septembrie, cei doi tineri din Jimbolia vor participa la un eveniment pus la cale de AllTimeClubbing la Fusion Arena din Bucureşti, numit „Berlin meets Bucharest“, alături de  HVOB (Austria), Channel X (Germania), ICS şi DJ Optick. Trei zile mai târziu, pe 24 septembrie, NTFO sunt invitaţi să mixeze în celebrul club Sankeys din Ibiza, urmând ca pe 27 septembrie să fie prezenţi la Londra, la The Sidings Warehouse.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.