Dezvăluirile uluitoare ale unui lider sindical de la Colterm: minciuni, furturi, preț...

Dezvăluirile uluitoare ale unui lider sindical de la Colterm: minciuni, furturi, preț fals la gigacalorie. Ce a povestit despre șeful său, Petrică Pampu UPDATE Reacția directorului Colterm

14
DISTRIBUIȚI

1369150_375632339236326_1082034190_n

Deputatul PDL Alin Popoviciu a venit la conferinţa de presă de presă de astăzi însoţit de Victor Ghenea, preşedintele sindicatului muncitorilor de la CET Sud, care i-a adresat o scrisoare deschisă vizavi de îngrijorarea deputatului cu privire la modul în care este gestionată situaţia Colterm. Nepotisme, furturi, minciuni sunt doar câteva din ingredientele „cocteilului” care permite gestionarea unei regii astfel încât edilul şef Nicolae Robu să nu strâmbe din nas. Ghenea spune că directorul Petrică Pampu şi-a adus naşul, adică Ion Samuilă, și l-a numit pe funcţia de director tehnic adjunct. În plus, directorul comercial al companiei Mircea Cristian ar deţine nu mai puţin de patru funcţii simultan – şef la Resurse Umane, secretar al consiliului de aministraţie, secretar AGA pe lângă cea de director. Ghenea acuză că  Pampu este un adevărat boier care merge la Bucureşti numai cu avionul şi care nici măcar nu ţine audienţe cu clienţii companiei trimiţând alte persoane să îi gestioneze problemele.

Salarii mici, frică de concediere

Liderul sindical a precizat că a fost la primar în luna iunie şi că a discutat cu Nicolae Robu care apoi a trimis un corp de control de la primărie la Colterm, în frunte cu consilierul Alexandru Chirilă, pentru a face verificări. Ghenea a menţionat că a ezitat să iasă în faţa presei și că se teme ca oamenii să nu fie din nou concediaţi pentru a reduce costuri. În vreme ce un muncitor de la Colterm aduce acasă aproximativ 1.500 de lei în fiecare lună, cei patru directori ai companiei încasează nu mai puţin de 5 – 10.000 de lei pe lună. Iar oamenii se tem şi sunt ameninţaţi zilnic că vor fi concediaţi dacă nu se supun directivelor fie ele şi ireale. Liderul celor de la CET Sud spune că până şi preţul gigacaloriei trebuia să crească de multă vreme, dar că cei de la conducere nu spun adevărul de frica de a nu fi destituiţi de primarul care a promis că facturile la întreţinere din Timişoara vor fi mai mici cu 25 de procente. „Am sesizat toate cele de mai sus la primărie, am plecat plutind de acolo, după care Pampu ne-a spus că suntem curaţi ca lacrima, ca urmare a raportului de control realizat de Alexandru Chirilă ca să ne arate că tot ce facem noi ca sindicat e inutil”. Ghenea spune că a trimis scrisoare şi la Prefectura Timiş de unde nu a primit niciun răspuns, dar şi la Consiliul Judeţean Timiş, unde liderul Titu Bojin a promis că se va interesa. Ghenea a ameninţat că va merge până la DNA dacă este necesar.

Raportări ca pe vremea lui Ceaușescu

Liderul sindical al companiei de termoficare nu s-a oprit aici cu dezvăluirile despre ce „leoparzi” se ascund în spatele unui gard vopsit.


Colterm îşi fură pe faţă clienţii pentru ca primarul Nicolae Robu să nu fie supărat, susține Ghenea. Şeful sindicatului muncitorilor de la CET Sud, Victor Ghenea, a explicat astăzi de ce facturile timişorenilor la întreţinere sunt atât de mari. Acesta spune că preţul gigacaloriei este de 380 de lei, şi nu de 325 de lei, aşa cum este raportat către primărie. De teamă să nu fie schimbat, directorul Colterm, Petrică Pampu, raportează, ca pe vemea lui Ceauşescu, alte cifre de producţie şi de performanţă.

Ghenea spune că societatea nu vrea introducerea contorizării individuale pentru că altfel nu ar avea cum să acopere costurile cu prierderile care se ridică la aproximativ 40 de procente. Mai mult, şeful de sindicat spune că societatea are bani, dar că îi aruncă pe fereastră. Spre exemplu, acesta a menţionat că societatea va suporta costurile mutării unei magistrale Colterm care nu a fost prevăzută în proiectul de construcţie a subpasajului Michelangelo. Legat de felul în care primarul Nicolae Robu acceptă să fie minţit pentru ca toate lucrurile să meargă pe placul lui, Popoviciu a comentat că „Michael Jackson nu a murit, el trăieşte în Timişoara. Omula acesta (n.r –edilul şef Nicolae Robu) este ca şi el, trăieşte izolat numai în ideile lui”. Pedelistul a promis că va face o interpelare către Ministrul Economiei şi că va merge până la DNA dacă va fi nevoie, pentru ca neregulile şi teroarea de la Colterm să ia sfârţit.

Poziția Colterm

Până la ora publicării acestui articol directorul Colterm Petrică Pampu nu a putut fi contactat, având telefonul închis. Purtătorul de cuvânt al societăţii, Laura Bondrilă, a comentat că aspectele sesizate de şeful de sindicat au fost deja verificate în cadrul acţiunii conduse de Alexandru Chirilă.

Pampu comunică

Directorul Colterm a emis un comunicat de presă prin care oferă răspunsuri cu privire la acuzaţiile sindicalistului.  Niciunde în textul emis de Pampu nu sunt negate informaţiile legate de costul  gigacoloriei sau cele legate de nepotismele din societate. “Toate problemele cuprinse în scrisoarea deschisă a liderului de sindicat Victor Ghenea au fost prezentate şi conducerii Primăriei Muncipiului Timişoara, încă din vara acestui an. Pe cale de consecinţă, în intervalul august-septembrie, la nivelul societăţii a fost efectuat un amplu control al Corpului de Control al Primarului Municipiului Timişoara. Deficienţele, situaţia economică actual, dar şi măsurile care se impun pentru redresarea S.C. Colterm S.A. au fost cuprinse într-un raport întocmit la finalul controlulului. De asemenea, rezultatele verificărilor au fost aduse şi la cunostiinţa consilieriilor municipali, în cadrul sedinţei Consiliului Local din luna septembrie. În ceea ce priveste situaţia economică grea a societătii de termoficare timişorene, putem preciza că S.C. Colterm S.A. nu este un caz singular la nivel naţional. De mai bine de doi ani, sistemul de termoficare centralizat din România se confruntă cu mari probleme datorate, în special, lipsei sprijinului guvernamental. Singurul sprijin pe care îl primesc societăţile de profil din ţară este cel de la nivel local, S.C. Colterm S.A. nefăcând excepţie”.  Şi totuşi, Pampu se plânge că a făcut pace cu mai toţi angajaţii în afară de cei conduşi de Ghenea şi acuză că prezentarea problemelor în conferinţa PDL este imorală.

14 COMENTARII

  1. interesanta pozitita coletrmului…pai incluziv chirila si comisia aia de verificare e acuzata de abuz!! asta-i raspuns ? inseamana ca totusi acolo ceva pute…si cred ca daca se deschide usa o sa puta rau de tot

  2. a tinut-o acolo unde a fost ascultat !! primarul care te tine pe tine artificial in functie acolo nici nu a vrut sa auda de el si scrisoarea lui! asta 1.
    2. cum dracu ai tupeul sa vorbesti despre situatia economica proasta cand tu iei peste 10.000 lei salar lunar>>?????

  3. Pampu-Director General ieri ierdir,azi groparul coltermului

    Nasu Samoila Ioan- Dir. Productie- proiectantul expirat aruncat de la ISPEE sa falimenteze COLTERM-ul.

    Finu Popa Dorin-Sef de persoanal care cade tot timpul in picioare, sa plece la fabrica de zahanr si in Piatra-Craiului s-o aduca pe Dana Falfan, sau sa spuna cu aviatorul si aranjorul de borcane de zacusca de ce au dat-o afara.

    Asistent Manager Min isteria- sa plece sa-si termine scoala profesionala, ca a ramas repetenta.

    Inspector de persoanal Dana lu caci- specialista HR cu profesionala sau liceu sa plece la Mamaia sa-si ia diploma de la cursul HR.

    Cicala Adrian- Dispecerul betivan si incompetent cu cel mai mare salariu din COLTERM, sa plece sa traseze terenul de tenis cu navetele de bere de la Baza Electrica.

    Titi Vidanje 4 clase- sa plece sa aduca cartea de munca falsificata.

    Sorin Balteanu-mecanicul-turnator auto sa plece cu Cristi somerul ajuns Director Comercial.

    Bucerzan Radu-motorinaru-evaluator la comanda lui Pampu-ierdir.

    Belu Gheorge-motorinaru- spargator de sindicate la comanda lui Pampu.

    Pateanu-aranjorul sacrificat pentru cauza.

    Soporan Florin-inconstientul-stergator de urme,oare?

    Boitos Radu-Consilier Personal, pensionar,al lui Pampu demolatorul si mincinosul Coltermu-lui(un pensionar rezonabil de altfel, dar care se pare ca i-a luat Dumnezeu mintile odata cu iesirea la pensie sau poate va explica la DNA de ce a mai ramas prin curtea Colterm-ului, dupa ce a nenorocit compania ca membru al CA si presedinte CA sub acoperire al PNTCD)

    Heredea Cristian- Directorul din exil de la etajul 3, sau directorul care va veni pe fax in petale de trandafir.

    Valea Emilian-Stefan-Presedintele pe entalpiile ceturilor si mai nou Colterm-ului, care va raspunde cu toata averea lui, inclusiv cu Cielo-ul rosu, proprietate personala,pentru tot jaful ce s-a petrecut sub directa lui semnatura, atat ca presedinte CA cat si ca si Consilier mai vechi care a fost. Dar nu e problema ca doar e tanar Asistent Universitar la frageda varsta de 64 de ani si are tot viitorul in fata la DNA.

    Biras Constantin-releul auto introdus in sectia Termomecanica pentru transmisii directe de la fata locului, vedeti ce vorbiti cu el.

    Mircea Cristian-fost somer, eminenta cacanie care a intoxicat tot ce a atins in Colterm, a dat afara pe Dana Falfan si Marioa Posus de la personal ca sa o angajeze pe nevasta lui Pau consilierul traseist. A indus in eroare CA si AGA cu privire la OUG 109 precum si legislatia muncii in aplicarea acestora in Colterm, sa explice la DNA toate manevrele.

    • Dragă Vlăduţ sau ,,Vlăduţa ”?

      Ţin să-ţi răspund la comentariul pe care l-ai avut la articolul ,, Dezvăluirile uluitoare ale unui lider sindical de la Colterm’’ apărut în pressalert, pentru că nu pot lăsa să-mi terfeleşti numele după bunul tău plac.
      Nu fac lucrul acesta pentru tine, ci pentru ceilalţi cititori de articole, căci părerea ta am citit-o .
      Hai să vedem cum stăm cu incompetenţa :
      – sunt angajat la COLTERM din anul 1983, până în prezent, fără întrerupere, deci la un calcul simplu sunt cam 30 de ani vechime
      – în jur de 25 de ani mi-am desfăşurat activitatea în tură la Dispecerat, ocupând toate funcţiile, fie că a fost vorba de dispecer CET Centru, dispecer CET Sud, sau dipecer de întreprindere, în tot acest timp, având de rezolvat nenumărate avarii şi manevre în centrale precum şi pe reţelele de termoficare, plus că vreau să remarc faptul că am fost supus la numeroase examinări şi autorizări care au fost necesare pentru ocuparea acestor funcţii
      – în ultimii 10-15 ani, cei care au intrat în program de pregătire pentru funcţia de dispecer, au fost repartizaţi pe tura mea pentru a putea fi autorizaţi pe acest post
      Nu reţin ca în acest timp să fi făcut rău cuiva, decât bine dacă a fost posibil, de aceea rămân surprins de atitudinea ta .
      Dar să mergem mai departe
      -de 2 ani am ieşit din tură, ocupând diferite posturi de conducere în organigrama Dispeceratului (OARE AICI SĂ FIE PROBLEMA ? )
      -ţin să te informez că lucrurile nu au mers mai rău de la venirea mea, ci din contră aş putea spune că e mai bine .
      -Pot exemplifica : după mulţi ani, s-a putut crea un Dispecerat comun producţie-distribuţie, lucru benefic în primul rând pentru consumatori. S-au realizat foarte multe lucrări pe parte de mentenanţă cu personalul Dispeceratului, de valori destul de mari ca să acopere salariile ,,mari’’ din cadrul Serviciului Dispecerat , personalul fiind plătit în regie (acest lucru nu mi se datorează doar mie, ci întregului colectiv, ocazie cu care vreau să le mulţumesc pentru înţelegere ).
      -primul bloc cu alimentarea consumatorilor pe sistem orizontal s-a realizat în totalitate cu personal din cadrul Dispeceratului.
      Şi exemplele ar putea continua, dar mă opresc aici .
      Pe final aş vrea să amintesc şi de ,,lăzile de bere şi de bazele sportive’’ .
      Te pot informa că bazele sportive sunt deschise pentru toată lumea care doreşte să facă sport, inclusiv pentru tine . Eu frecventez mai multe baze sportive, nu numai cea amintită de tine în comentariu , unde te invit şi pe tine să-ţi ozonezi creierii şi să-mi numeri lăzile de bere pe care le beau . Apropos, berea nu face parte din băuturile mele preferate . De obicei, beau câte un şpriţ, cu un mic cerc de prieteni din care bănuiesc că tu nu faci parte . Dacă crezi că nu am fost destul de concret, îţi stau la dispoziţie cu amănunte, dacă binevoieşti să-ţi declini adevărata identitate şi sunt gata să-ţi ofer postul şi ,,măreţul’’ salariu pentru că eşti foarte inteligent (sau inteligentă), ştiind să apreciezi valoarea tuturor şefilor din COLTERM, indiferent de serviciul în care-şi desfăşoară activitatea .
      Sau poate tinzi la mai mult ?
      În încheiere te-aş ruga să nu mai faci comentarii în spatele unor identităţi necunoscute, ci ai ocazia că suntem în democraţie de 20 de ani, să-ţi spui punctul de vedere şi aprecierile în mod direct . Ceea ce faci tu, nu aduce nici-un bine societăţii, de unde bănuiesc că primeşti şi tu un salariu, şi nici măcar ţie personal .

      Cu stimă şi deosebit respect, ,,DISPECERUL INCOMPETENT’’ .

  4. Cata minciuna din partea lui Pampu!!!!!!!!! A facut pace cu mai toti angajatii!!!!!!! Mai putin de cei condusi de Ghenea!!!!! Ce pace domnule director????????? Dumneata in afara sa ameninti si sa faci sapaturi in propria ograda sa vezi cine e de partea ta si cine nu, altceva oricum nu stii……….esti pe dinafara. Mare ghinion pe colterm si consumatorii din timisoara ca ai fost ales in functia de director. Atata esti de incompetent, tu si toata clica ta, pe care ai angajat-o de cand esti in functia de conducere, ca ai adus firma aproape in pragul falimentului. Sa vina DNA-ul si organele abilitate, sa te controleze pe segmentul asta al disponibilizarilor si angajarilor abuzive. Sa dai cu subsemnatul cum ai disponibilizat oamenii, pe ce criterii…….ca ce ai declarat si ce ai scris in notele de disponibilizare nu are nici o legatura cu realitatea. In realitate ai disponibilizat oameni competenti si ti-ai angajat rudele, nasii, finii sau te miri ce, ocupa functii la toate nivele ierarhice, asa incat sa fie si ei de folos, daca nu la altceva macar la jecmaneala. Ca studii de specialitate nu are nici unul. Dar sunt toti mari specialisti in instalatii!!!!! Pana mai deunazi te plangeai de Azoitei, acuma a venit randul lui Ghenea. Pai nu sunt buni pentru ca, spre deosebire de altii astia doi au ceva de spus. Tine=te bine ca Ghenea e cu cinci minute mai destept decat dumneata si decat multi altii, asa ca poate, in doi pasi si trei miscari, sa-ti puna capacul. Daca situatia economica e proasta, renunta la salar domnule director si salveaza firma de la faliment. Pentru ca dumneata sa ai salarul pe care il ai a trebuit sa disponibilizezi 10 angajati sa rentabilizezi firma……….si pentru ceilalti din functii de conducere aceeasi proportie de 1:10. Pai in ritmul asta de disponibilizari, nu e exclus ca sa te vedem pe dumneata prin canale, ca in curand ramai fara oameni, ca tot de la cel mai de jos nivel ai restructurat. Ori nu uita, acestia au contribuit cu adevarat la bunul mers al societatii. Acestia lucreaza in conditii de arsita, ploaie, vant, ger, prin santuri si canale, si cand se intalnesc cu dumneata la sedintele de sindicat ii tratezi cu sfidare. Nu au voie sa intrebe nimic, iar daca vreunul indrazneste, te interesezi unde lucreaza, ca sa poti sa-l dai afara. Dar pana cand??????? Rusine!!!!!!!!!!!!

  5. este exact ceea ce+am poatst mai devrema despe acest cacat Popoviciu………… un spagar de doi lei si am rugat, sa i se verifice averea lui de bugetar! Pariu ca are avere de sute de milioane de euro, acest cacat, sdcraba dracului de imputit_ Rog Parchetul sa+i verifice averea la sesiyarea mea, daca DNA_ul doarme in bocanci!

  6. SC.COLTERM .SA De ce nu se verifica cum s-a facut disponibilizari la sc colterm sa cet sud atelier combustibil cei 8 angajati .Prin amenintari find membri in sindicatul lui Azoitei toti in proces toti disponibilizati de tiranul PAMPU prin subordonatul BELU SI BUCERZAN FACUTI PE FATA LA PUNCTAJ VA VINE RANDUL SI VOUA PE STR.POPA SAPCA ATI FURAT DIN COMBUSTIBIL CA IN CODRU ,DE CAND SUNTETI SEFI …NU UITATI VA VINE RANDUL

  7. PENTRU „VLADUT” SI NOI RESTU, AI UITAT UN SINGUR LUCRU, CATI ANGAJATI MAI A ARE ACEASTA INSTITUTIE, CARE STAU ACASA SI FREACA MANGANU PE SALAR, CA SUNT NEPOTISME POLITICE, RUSINE VICTOR GHENEA CA ASTA NU STII SA SPUI

  8. verificati va rog salariile si partidu de unde vin,sau rudele cui sunt,ale urmatorilor angajati:
    fratii nusfelean,popa dorin,soporan florin,heredea cristian,cicala si fiusu,laura bondrila,ginerele lu nusfelean, ruset, baltean sorin, bucerzan, sora lui toanca, nevasta lui pau, nepoata lui kasai.
    dupa ce aveti salariile lor,comparatile cu ale muncitorilor de rand,care tin aceasta firma,aia de pe canal,cu 20-30 ani experienta in calor,sau cu a unui inginer de 10 -15 ani in colterm.asa ve-ti afla raspunsu,unde sunt banii d-voastra,dragi timisoreni,la oameni ca astia,pusi politic.primaru nu are voie sa umble la clica asta,ca doar is toti din usl,si trebe sa aiba si ei functii prin firme de stat.sa ne spuna cine are contracte cu cotermu in momentu de fata,a cui sunt firmele respective si ce partide tin in spate.totu e politic si vb aiurea aici,pt ca nu se va lua nici o masura.
    PS: astea sunt salariile unor simplii safi, sa nu vb de cele ale directorilor,toti peste 10.000 lei,masini personale,deplasari,etc.
    sper ca continuati cu investigatiile si sa se ia masurile ce se impun de catre stat

  9. Pampu cum ai facut restructurarea la SC COLTERM SA IN COMBUSTIBIL UNDE SUNT ACEI AUTOMATISTI ITI-STI nu exista in combustibil, iti spun eu prin amenintari asupra celor 8 le-ai tras cheita lui bucerzan si belu ,fai la punctaj ,in 15 februarie belu ne-a amenintat ca daca nu renuntam la sindicat vom fi disponibilizati se conduce COLTERMUL cu pumnul in gura cei care s-a retras din sindicat le-ai dat 1 luna invoit platit ,bucerzane in ianuarie ca ai spus pleaca 10 vin 10 rude ale angajatilor prezenti,nu va da ie pampu va dau eu afara ,ghenea spune adevarul ce declara ,consiliul de administratie a facut lista cu cei ce urmeaza a fii disponibilizati di iulie fara sa consulta cu sindicatul cet centru nici cu salariati ce urmau a fii disponibilizati AM FOST DISPONIBILIZATI LA COMANDA LUI PAMPU

  10. In data de 28. 10.2013 ora 14.angajatii de la sc .colterm .sa concediati si actuali angajati sunt chemati la MITINGUL de protest de la prefectura.Sa protestam impotriva concedierilor,angajarilor abuzive.In 2014 va avea loc o noua concediere.

  11. Directorii de la colterm Pampu Petrica, nasul Samoila Ion, Buciu Ionel, Mircea Cristian au salarii de 10.000 de lei pe luna + indemnizatia de 20.000 lei pe sedinta lunara ca membri ai consiliului de Administratie, masinile de serviciu 24 ore la dispozitia lor pe care le deconteaza lunar 200-300 lei lunar, protocol si alte beneficii. Finul Popa Dorin incompetentul a fost schimbat din director de productie, sef la Resurse Umane, la ora actuala este sef la mediu are acelasi salar si sporuri ca si cand a fost director. Cei doi lideri de sindicat protejati de conducere se plang de faptul ca a inceput sa se spuna adevarul si ca este o zicerie dar nu inteleg durerea oamenilor care au fost dati afara abuziv care au rate la banci care au foarte mari greutati materiale ei isi vad numai de interesul lor dar ii va bate dumnezeu pentru aceaste suferinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.