Mafioții second-hand

Mafioții second-hand

16
DISTRIBUIȚI

646x404

Cum se simte țara când marii mahări abonați la banii publici fac cunoștință cu “partea cealaltă a zidului”? Încă trasă pe sfoară, simte că, și în ultimul ceas, ei nu știu să plece cu demnitate. Și, pe undeva, în adâncul sufletului nostru românesc, ne dăm seama că asta este una din trăsăturile caracterului lor care ne deranjează cel mai tare.

Închisorile devin, mai nou, locuri de vizitat. În aceste Zoo cu specimene rare apar politicieni și oameni de afaceri condamnați pentru fapte de corupție – Năstase, Becali, Ridzi, Fenechiu (proaspăt!). Unii simt răcoarea doar în ceafă deocamdată – Carabulea, Gruia Stoica. Îi și văd adunați în celulă, gătind tochitură și bând vin roșu, ca în filmele cu mafioți care mai fac și pușcărie din când în când.

Până să ajungă însă acolo, poporul e martorul unei transformări a acestor oameni acuzați de corupție pe picior mare.


Dintr-o dată, toți își amintesc că au părinți bolnavi, că au copii, neveste, că sunt întreținători, că le e slab ficatul, că îi supără inima. Este incredibil cum oameni cărora le-au ieșit niște țepe fenomenale apelează, nevertebrat, la mila judecătorilor și a publicului căruia i-au tras-o. Deși sunt condamnați cu probe solide, ei acuză că sunt maziliți politic și scapă câte o lacrimă. Cu umbra gratiilor căzându-le pe față, băieții cândva deștepți storc din ei și ultima picătură de umanitate. Numai că, în loc de aur, ne vând tot tinichele, ca transformatoarele lui Fenechiu.

Nu este umilință ce vedem noi, ci slăbiciune. Ei nu regretă decât că au fost prinși și că au irosit șpăgile pe „incompetenții” care nu au fost în stare să-i țină departe de închisoare. Nu avem mafioți de calitate, asta e problema. Nu știu să piardă cu grație, nu știu să iasă din scenă cu capul sus. Au tentative de sinucidere ca-n desene animate, strâng icoane în brațe și-și pupă mamele pe batic. Trezesc scârbă. Nici urmă de milă. Vă spun cu toată sinceritatea: parcă m-aș uita altfel la ei dacă ar ști să țină piept înfrângerii. Nu aveți idee ce simpatic poate fi un ex-șmecher care, în clipa decăderii sale, arată că are “cojones”.

16 COMENTARII

  1. Neregulile contestate de conducerea aeroportului se refereau la deficienţe în actele contabile ori la sume neîncasate din diferite contracte care au păgubit bugetul instituţiei conduse la vremea respectivă de pedelistul Cornel Sămărtinean. Comisia de control a constatat că la mai multe spaţii închiriate există diferenţe de suprafaţă care nu au fost facturate iar chiriile au fost mai mici faţă de tarifele aprobate de consiliul de administraţie, estimând un prejudiciu de 1.603.913,44 lei, cu TVA inclus. După ce aeroportul a făcut o altă experiză în urma căreia a rezultat o a treia variantă a suprafeţelor închiriate, Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că, de fapt, nu se cunosc suprafeţele reale ale spaţiilor şi chiriile nu erau corect calculate. S-a constatat, de asemenea, că în 2010 şi 2011, potrivit contractelor pentru servicii aeroportuare, aeroportul a încasat bani mai puţini de la Carpatair şi Tarom faţă de tarifele prevăzute de consiliul de administraţie, deficitul fiind estimat la 1.711.943,67 lei. Un prejudiciu de 269.450 lei a fost stabilit ca urmare a subdimensionării spaţiului închiriat firmei Trinvest Bakery SRL şi a diminuării tarifelor aprobate prin hotărârea consiliului de administraţie.

  2. Nu au fost prezentate documente justificative care să confirme că o echipă de auditori ar fi identificat deficienţe de securitate a sistemului de stocare şi de transmitere a datelor şi nici vreun plan de măsuri pentru eficientizarea sistemului de supraveghere întocmit de firma Pre Quality, rezultând un prejudiciu de 130.466 lei. Pentru contractele de lucrări şi de furnizare semnate de Cornel Sămărtinean cu firmele MT Systems şi Agora SRL nu a fost prezentat un proiect tehnic sau de execuţie pentru instalarea sistemului de alarmă şi de supraveghere, nu există documente care să ateste lansarea comenzii, furnizarea produselor şi recepţionarea acestora ci doar un proces verbal de recepţie parţială care nu confirmă realizarea lucrării, plata făcându-se doar în baza facturii emise de furnizor.

    Printre deficienţele care nu au fost contestate de conducerea aeroportului pot fi amintite neurmărirea respectării clauzelor contractuale referitoare la termenele de plată şi necalcularea de penalităţi pentru achitarea cu întârziere a chiriei sau achiziţionarea unor maşini, echipamente, mobilier, aparatură birotică sau soft fără avizul ministerului de resort, aşa cum prevede legea. Curtea de Conturi Timiş a apreciat că bugetul de cheltuieli al aeroportului a fost depăşit în 2011 cu 110,22%, respectiv 3.567.870 lei.

  3. După cererile de ofertă, câştigătoare a fost fost firma MT Systems SRL, administrată de fostul ofiţer SRI Mircea Preunca, fratele consilierului PD-L Daniel Preunca, cu care s-a semnat un contract în valoare de 40324,87 lei. Cu excepţia preverilor legate de obiectul contractului, preţ şi durată, restul prevederilor nu au nici un fel de legătură cu instalarea echipamentelor de supraveghere, ci cu lucrări de…construcţii. Printre altele se prevede că “toate fosilele, monedele, obiectele de valoare sau orice alte vestigii sau obiecte de interes arheologic descoperite pe amplasamentul lucrării sunt considerate, în relaţiile dintre părţi, ca fiind proprietatea absolută a achizitorului”. . De asemenea, în stufosul contract, se fac referiri la amenajarea şantierului şi la obligaţia executantului “de a utiliza în mod rezonabil drumurile sau podurile ce comunică cu sau sunt pe traseul şantierului şi de a preveni deteriorarea sau distrugerea acestora”. Toate aceste prevederi şi multe altele care nu au nici o legătură cu echipamentele de surpaveghere apar în contractul semnat de toată conducerea de la acel moment a aeroportului “Traian Vuia”, neexistând, însă, nici un rând despre asigurarea datelor personale şi a drepturilor angajaţilor monitorizati.

    • Daca se verifica mai bine cu siguranta se gasesc mult mai multe magarii facute de Col. (r) Mircea Preunca, consilierul lui Sarmantinean cu 5000 EURO/luna remunerat caci il invata pe acesta strategie de securitate, il invata cum sa omoara ciorile pe aeroport!!! Acest individ provine de la Mapn este tanchist de profesie nu Securist, daca era securist avea mai multa minte! Mai mult este si traseist doar ca nu isi gaseste un loc, fost membru PNL dar neprizind o functie sa orientat la PC dar nici acolo nu a prins un loc! adica sa fie candidat cum se astepta in locul doamnei Grapini dupa care dezerteaza si ajunge la ALDE dar nici aici nu primeste un ciolan! Din cauza problemelor care le are domnul Ovidiu Tender acest individ isi pierde vaca de muls si este pus in situatia de a incerca sa faca ceva pe cont propiu, poate reuseste sa faca vreo afacere, poate ceva cu telefonie mobila, mai pacaleste pe cite cineva mai face eventual ceva evaziune fiscala caci sa obisnuit de cind facea parte din grupul Tender sa isi faca partea leului din Firmele altuia!

  4. RELU FENECHIU S-A PREDAT joi seară. Urmează să fie transferat la Penitenciarul Iaşi. Fostul ministru al Transporturilor RELU FENECHIU a fost CONDAMNAT, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 5 ani de ÎNCHISOARE CU EXECUTARE

    Directorul Cornel Sămărtinean, nu a gestionat în condiţii de calitate activitatea economico-financiară

    În concluzie, conducerea Aeroportului, în frunte cu directorul Cornel Sămărtinean, nu a gestionat în condiţii de calitate activitatea economico-financiară. La evaluarea sistemului de control intern/managerial s-au constatat următoarele: nu a fost elaborată o procedură privind managementul riscurilor; nu au fost elaborate/actualizate şi aprobate programele de dezvoltare a sistemelor de control intern/managerial care trebuie să cuprindă obiectivele, acţiunile, responsabilităţile, termenele precum şi alte componente ale măsurilor respective. Neevidenţierea în mod distinct în program a acţiunilor de perfecţionare profesională atât pentru persoanele cu funcţii de conducere, cât şi pentru cele de execuţie; nerespectarea prevederilor legale referitoare la supervizarea misiunilor de audit public intern, nu s-a elaborat un program de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii sub toate aspectele activităţii de audit public intern, astfel încât să asigure ca normele, instrucţiunile şi codul etic să fie respectate de auditorii interni; nerespectarea prevederilor Legii nr. 672/2002 referitoare la modul de desfăşurare a misiunilor de audit (nu s-au întocmit: un proiect de raport de audit, o minută a reuniunii de conciliere); au fost elaborate normele metodologice proprii privind activitatea de audit public intern în cadrul entităţii, dar nu au fost avizate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.Conform Raportul public pe anul 2011, inspectorii Curții de Conturi au găsit o serie lungă de nereguli la Societatea Națională „Aeroportul Traian Vuia” Timișoara. Ca urmare a controlului s-a constata nestabilirea, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea veniturilor proprii de 3.585 mii lei.

  5. Ati fost manager si la o companie de stat, Aeroportul Timisoara. Cat de diferit este managementul la o companie privata fata de cel al unei companii de stat?
    „Eu unul spun ca principiile de management sunt aceleasi peste tot. Cel putin eu am aplicat aceleasi principii. Si rezultatele se vad. Sunt disponibile pentru oricine este interesat pe site-ul Ministerului de Finante. Eu sustin si am si demonstrat de fapt ca si o companie de stat poate fi condusa eficient ca sa aduca profit. Toate aceste principii de management eu vreau sa le aplic si in activitatea mea ca viitor parlamentar”.-actualul deputat al Romanie,dipl.ing.Cornel Mircea Samartinean.

  6. Angajaţii Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” erau urmăriți ilegal de fostul director Cornel Sămărtinean. Aceasta a acționat mână în mână cu un fost angajat SRI, montând camere video în birourile instituției. Noii șefi ai AIT au depus plângere la Parchet.Cornel Sămărtinean avea un adevărat panou de control al activității din cele 40 de birouri. Cu un singur click de mouse, Sămărtinean putea vedea ce se întâmplă în fiecare secundă în instituția pe care o conducea. Noul director al AIT, Dan Idolu, a constatat că avea, lângă televizorul din birou, și un server. Odată conectat cablul acestuia la unitatea video, Idolu s-a trezit că are în față propriii angajați, la locul de muncă.
    Camerele video și microfoanele au fost ascunse în senzorii de mișcare ai unui sistem de alarmare montat în 2010, prin firma lui Mircea Preunca, liberal și fost angajat SRI, între timp pensionar de boală.

  7. Bai Chilotare, tu tot nu intelegi ca un aeroport, care era international DINAINTE sa vii tu cu gasca de manglitori si cu Preunca securistu, nu poate fi condus de unul care il confuda cu duty-freeurile din vama sau cu feuda lui Ostaficiuc-Popoviciu. Mai bine ne spui cum ti-ai batut joc de oameni, cum ai spart bugetul pe 2012 inainte sa fii dat afara. Pai , tataie, tu habar nu ai ca managementul chilotilor nu are nimic in comun cu managementul aeroportuar. Nu stii cu ce se mananc asta. Si degeaba o arzi aiurea cu ce te amuza pe tine ca se lauda aia de la USL, hoti si ei ca si tine. Un aeroport are nevoie de profesionisti in aviatie, nu de chilotari fie ca is din PDL sau din USL. Asta e diferenta dintre tine si Idolu, care acum trage sa pun ape picioare ce ai falimentat tu. Apropo, daca te mai aud cu plecarea lui Austrian Airlines, iti dedic maine, in ultima zi de campanie prima lor notificare, cand au zis ca se retrag de pe Timisoara. E exact din ianuarie, de pe vremea cand TU conduceai aeroportul. Asa ca interviul ala platit in Timpolis in care aberai cu Eugeniu de Savoya…e psihu de copil mic. Du-te si te plimba, ca deputat nu ajungi nici macar in visele tale cele mai erotice.

  8. Una dintre cele mai neinspirate si paguboase numiri facute de catre fostul presedinte al CJ Timis, Constantin Ostaficiuc, a fost cea a lui Cornel Mircea Samartinean in functia de director general al Aeroportului International Timisoara. Dupa ce , in doar 2 ani a reusit sa puna aeroportul pe butuci si sa intre in combinatii si licitatii investigate acum de catre Curtea de Conturi si de catre Parchet, inginerul specialist in vandut ciorapei si chilotei de dama, isi da ca un mare specialist in aviatie, cu parerea despre viitorul dezastruos al aeroportului timisorean. Si nu oricum, ci intr-un text metaforic, cu proprietati vomitive si reverberante istorice, gazduit intr-o publicatie pe care, de altfel, o apreciez: Timpolis.

    De la aceasta tribuna media locala, veneticul cu aere de timisorean, face scenarii apocaliptice despre prabusirea si izolarea Timisoarei din cauza miscarilor pe care companiile aeriene le fac pe aeroport. De unde atata interes brusc pentru binele Timisoarei?

  9. “Cum ramane cu dividentele,banii cheltuiti in primele 6 luni din 2012,spionajul angajatilor,mai inginere netimisorean,ai uitat cumva cum ai inchiriat spatiile lui Popoviciu cu 40 de euro fata de 160 de euro,ne iei cu Eugeniu de Savoya,ai uitat cum ai indepartat prin metode securiste,gen Preunca oameni de valoare din aviatia civila,pentru ce,ca n-au semnat contracte in favoarea PDL!?!Daca esti un OM,da un drept la replica pentru cazul ing.Iesan,fost sef compartiment IT,l-ai facut peste noapte ZIDAR!?!Rusine!!!”

    “Comisioane intre 2-3%pentru orice contract semnat,1,5 milioane euro pentru diverse,bani aruncati pentru spionaj in birouri,drumul perimetral asfaltat numai 20% din cei 12 km,pasageri de la 1,4 milion scad peste noapte la 1 milion ca sa primesti acel ajutor!?!cu Eugen de Savoya ne intoxici,domnule ing.fara dipl.!!!”

    “in primul rind , compania austrian airlines nu pleaca de capul ei de pe aeroportul din timisoara, aceasta decizie fiind luata in cadrul unor dezbateri mai ample in interiorul star alliance, ca o strategie pe termen mediu si lung. Pentru curiozitatea domnului samartinean , aceasta decizie a fost luata in anul 2011, cind inca era la sefia aeroportului. Probabil star alliance vazind managementul lui samartinean a luat aceasta decizie. Oricum , masura este temporara, urmind ca de la inceputul lui 2013 austrian airlines sa revina cu noi destinatii. Pentru cei neaveniti, ca samartinean, aceasta masura a fost luata ca urmare a modificarii de operare a hubului de la viena la munchen. deci domnule samartinean , nu te mai excita in halul asta, ca tu ai inventat chilotii zburatori…., putina decenta…..”

    “Domnule Dipl. Ing. Cornel Mircea Samartinean. pe aceasta cale va anunt ca impotriva dumneavoastra a fost inregistrata o plangere penala, cu referire la un fals in acte, si careia i-am dat curs , aceasta facind motivul deschiderii unui dosar penal si inceperea urmaririi penale. Fiind un procuror de buna credinta, si cu frica de basescu va sfatuiesc sa-l anuntati si pe fostul director operational caragui asupra unor aspecte ce tin de libertatea dansului si a dumneavoastra. Anume, raportarea catre itm a unui numar fals de angajati, falsificarea unor declaratii impotriva angajatilor aeroportului (cu ajutorul lui dan alin), spionarea angajatilor , etc…..vad ca nu te potolesti…. tu singur ai dat drumul la dulaii din cusca . asteapta-te la ce-i mai rau. o fii bine domnu\’ samartinean ? nu-i bine domnu samartinean”

  10. …ce aminitiri triste…
    si eu am fost concediata de dl.Samartinean in 2008 pe cand era patron la Gittanos Srl; detineam functia de director adjunct; insa cand lui nu-i place de o persoana, cand aceasta nu isi barfeste colegii si nu-l pune la curent cu toate “gainariile” dintr-o institutie,…se trece la CONCEDIEREEEEE
    a pierdut binenteles procesul care a durat 8 luni (pentru mine au fost 8 luni de calvar), desi era sfatuit la vremea respectiva de 2 juristi care l-au avertizat ca modul lui de a actiona nu e corect si ca nu va avea castig de cauza
    m-a insultat la un moment dat cand a vazut ca am curajul sa iau pozitie si ca nu accept sa fiu nedreptatita
    e un mitocan cu studii superioare, din pacate; dar cred ca-mi dau seama si studiile cum le-a definitivat…
    are obsesia de a urmari angajatii, cred ca ar fi capabil sa pun acamere video si la toaleta…ca nu cumva sa-i scape o barfa…
    in fine…bine ca am scapat de el si sper sa isi gaseasca “nasul” o data pentru totdeauna…
    imi vine sa vomit cand ma gandesc la cat e de libidinos…

  11. Nr. unic (nr. format vechi) : 8539/30/2008
    Data inregistrarii 03.02.2009
    Data ultimei modificari: 24.01.2013
    Sectie: Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale
    Materie: Litigii de muncă
    Obiect: drepturi băneşti
    Stadiu procesual: Recurs

    Părţi
    Nume Calitate parte
    BIRNOSCHI CORINA Intimat RECLAMANT
    SC GITTANOS COMPANY SRL Recurent PARAT

    Şedinţe
    20.03.2009
    Ora estimata:
    Complet: CLM3
    Tip solutie:
    Solutia pe scurt: Respins cererea de repunere în termen. Respins ca tardiv recursul pârâtei, cu cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
    Document:

    20.02.2009
    Ora estimata:
    Complet: CLM3
    Tip solutie:
    Solutia pe scurt: Admite cererea de amânare formulată de către pârâta-recurentă
    Document:

    Căi atac
    Nu există informaţii.

    Citare prin publicitate
    Nu există informaţii.

  12. Îţi scriu azi pentru că, de cele câteva ori în viaţă când am scris şi am primit o scrisoare, am cântărit de fiecare dată vorbele primite sau cele pe care le-am aşternut pe hârtie…

    Mă numesc Cornel Sămărtinean, m-am născut în 2 decembrie 1967 într-un oraş din inima Ardealului. La 19 ani am venit în Timişoara, oraş care a devenit pentru mine şcoală, familie, experienţe, afacere, suflet, într-un cuvânt acasă…

    Iubesc Timişoara de aproape 30 de ani, nu pentru că locuiesc aici, ci pentru că trăiesc aici.Nu am stat pe gânduri când, agonisind leu cu leu şi împrumutându-mă, am avut ocazia să iau o întreprindere în pragul falimentului şi să o transform, prin muncă, perseverenţă şi formându-mi o echipă de oameni de nădejde, într-una dintre companiile de succes ale oraşului şi un brand timişorean de succes.
    ANGAJAMENTELE MELE:

    1. Propunerile tale sunt literă de lege pentru mine! Vreau să îmi spui ce vrei TU ca EU să fac pentru Timişoara! Propunerile tale vor fi axul central pentru PLATFORMA MEA PROGRAM cu care voi merge în Parlament. SĂ MUNCESC PENTRU TINE! Toţi politicienii vorbesc mult şi promit şi mai multe. Dar prea puţini te ascultă. Eu vreau să te ascult şi voi ţine cont de ce vrei TU!

  13. Poporul este martor , Europa este martor , SUA este martor )))))

    Europa indeamna poporu la rezolvare , SUA indeamna poporu la rezolvare , POPORU ESTE MARTOR repet …. ESTE MARTOR ….

    Acuma intreaba te : sunt .. Blestemat… ca m am nascut in TARA asta langa acesti ( asa-zisii ) CONATIONALI ?
    sau : asa sunt eu ? asta e Gena ?

  14. Daca se verifica mai bine cu siguranta se gasesc mult mai multe magarii facute de Col. (r) Mircea Preunca, consilierul lui Sarmantinean cu 5000 EURO/luna remunerat caci il invata pe acesta strategie de securitate, il invata cum sa omoara ciorile pe aeroport!!! Acest individ provine de la Mapn este tanchist de profesie nu Securist, daca era securist avea mai multa minte! Mai mult este si traseist doar ca nu isi gaseste un loc, fost membru PNL dar neprizind o functie sa orientat la PC dar nici acolo nu a prins un loc! adica sa fie candidat cum se astepta in locul doamnei Grapini dupa care dezerteaza si ajunge la ALDE dar nici aici nu primeste un ciolan! Din cauza problemelor care le are domnul Ovidiu Tender acest individ isi pierde vaca de muls si este pus in situatia de a incerca sa faca ceva pe cont propiu, poate reuseste sa faca vreo afacere, poate ceva cu telefonie mobila, mai pacaleste pe cite cineva mai face eventual ceva evaziune fiscala caci sa obisnuit de cind facea parte din grupul Tender sa isi faca partea leului din Firmele altuia!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.