Anul care tocmai a trecut a fost plin de premiere în instituțiile medicale din Timișoara. Medicii au preluat o mulțime de tehnici moderne folosite în unitățile spitalicești din Occident, astfel că orașul de pe Bega a devenit un adevărat centru de excelență. Primul program de finanțare a cazurilor grave, inițiat de medicul Dorel Săndesc, folosirea primului “plămân artificial”, operații spectaculoase de reconstrucție a feței sau un robot care-i tratează pe pacienții cu cancer la prostată – sunt doar câteva dintre principalele premiere medicale din anul care tocmai a trecut.
La sfârșitul lunii ianuarie, o echipă de medici din cadrul Spitalului Județean Timișoara a realizat o operație spectaculoasă. Specialiștii de la Compartimentul de Microchirurgie Clinică Chirurgie Vasculară au reconstruit arhitectura feței și a ochiului stâng pentru o fetiță de nouă ani, după ce au efectuat o operație complexă ce a durat timp de patru ore. Copilul s-a născut cu o malformație, iar după ce a fost operat la vârsta de trei ani a rămas cu o cicatrice uriașă pe față.
Peste doar două săptămâni, Spitalul Județean Timișoara se lăuda cu o nouă premieră. Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă a utilizat pentru prima oară în România “plămânul artificial”, o tehnică modernă de tratament în insuficiența respiratorie severă ce suplinește funcțiile plămânului. Cu ajutorul acesteia, bioxidul de carbon în exces este eliminat printr-un dispozitiv și oxigenează sângele. Printre primii bolnavi care au beneficiat de această tehnică s-a numărat și un tânăr cu gripa porcină, căruia medicii au reușit să-i salveze viața cu ajutorul “plămânului artificial”.
Pentru o femeie de 44 de ani care și-a tăiat jumătate din palmă cu circularul, medicii de la Clinica de Chirurgie Plastică și Reparatorie din cadrul Spitalului Județean Timișoara au făcut minuni. Aceștia i-au replantat mâna tăiată după o operație care a durat 13 ore. Tot în luna februarie, o altă echipă de medici de la Spitalul Județean Timișoara anunța o nouă premieră, dar regională. De această dată, specialiștii din cadrul Clinicii II Chirurgie au scos fierea unei tinere prin buric, cu ajutorul unui aparat de ultimă generație de 20.000 de euro donat de Universitatea de Medicină din Timișoara.
Medicină hi-tech
În premieră regională, în luna aprilie, medicii de la Clinica de Urologie din cadrul Spitalului Județean Timișoara au realizat primele intervenții chirurgicale prin care piatra la rinichi este spartă cu laserul și transformată în nisip. Operațiile au loc cu ajutorul unor echipamente de 200.000 de euro donate de o firmă.
Dacă în urma unei intervenţii chirurgicale obişnuite pacienţii aveau nevoie de cel puţin şapte zile de spitalizare, prin intermediul noii proceduri aceştia pleacă acasă în două zile. Tot în această clinică, pacienții cu cancer la prostată sunt tratați printr-o metodă inedită, dar foarte populară în Occident.
Cu ajutorul unui aparat ghidat de un robot, împrumutat medicilor timișoreni de către o firmă din Marea Britanie, pacienții cu cancer la prostată sunt operați. Mai mult, prin intermediul unui aparat de ultimă generație care are dimensiunea unui ac, pacienții care au pietre la rinichi nu vor mai suferi operații traumatizante. Medicii de la Clinica de Urologie se laudă că pot dezintegra pietrele la rinichi printr-o incizie în abdomen de doar 1,5 centimetri, iar pacienții pot pleca acasă după doar două zile de la eliminarea calculilor renali.
Operație în burtica mamei
În loc să-i amputeze mâna de la cot, ca să-i salveze viața unei femei de 29 de ani din județul Hunedoara care avea o tumoră canceroasă, medicii de la Clinica de Chirurgie Plastică și Reparatorie din cadrul Spitalului Județean Timișoara au apelat la o tehnică modernă. Sprijiniți de un medic din Israel, chirurgii au realizat o operație complexă, pentru prima oară în România, care a durat 12 ore, prin care i-au protezat cotul femeii.
La o clinică privată din Timișoara, medicii au depus eforturi uriașe ca să salveze un bebeluș, deși existau șanse mari să nu supraviețuiască pentru că mama lui a fost diagnosticată cu o boală gravă. Astfel, medicii timișoreni au decis, în premieră națională, să-l opereze pe micuț în burtica mamei.
Pacienții din vestul țării scapă de varice cu ajutorul unei metode moderne, pe care medicii de la Clinica I Chirurgie din cadrul Spitalului Județean Timișoara au pus-o în practică pentru prima oară în România. Concret, prin vena afectată de varice este introdusă o sondă care o îngheață, astfel că poate fi smulsă mai ușor. Potrivit șefului clinicii, Sorin Olariu, pacienții sunt externați în aceeași zi în care sunt supuși intervenției și nici nu trebuie să plătească niciun leu pentru că sonda se poate reutiliza.
Victorie istorică în sistemul medical românesc
O altă premieră națională a avut loc la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde. Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă, a pus în practică o procedură modernă de tratare a problemelor inimii, și anume o proteză tubulară este introdusă în aortă, pentru a întări zona slăbită, proteză ce este întărită cu un tub ce rămâne acolo definitiv.
Corecții ale coloanei vertebrale cu un implant din titan sunt noile metode pe care medicii de la Clinica II de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Județean Timișoara le-au pus în practică. Intervențiile realizate pentru prima dată în țară au fost efectuate cu un instrumentar original imaginat de un medic din Moscova.
Un moment istoric în sistemul sanitar din România s-a petrecut în acest an, grație lui Dorel Săndesc, șeful Clinicii ATI din cadrul Spitalului Județean Timișoara. Medicul a reușit să-i convingă pe guvernanți să aloce milioane de euro, bani cu care sunt salvați pacienții aflați în stare gravă. Astfel, din toamna anului 2013, în marile secții ATI din România, medicii au toate medicamentele și materialele sanitare necesare cu care să-i trateze pe oamenii care se zbat între viață și moarte. Doar Spitalul Județean Timișoara a primit pentru ultimele luni ale anului trecut peste 1,5 milioane de euro în plus pentru tratarea acestor pacienți.
Ne bucurăm si dorim Dumnezeu să-i ajute si mai departe ,,dar să nu uite că ei sunt mîna întinsă a lui Dumnezeu spre mîngîerea oamenilor ,vindecare o dă El .Si mai mult ne-am bucu ra să putem ajunge si noi oameni de rînd la asemenea tehnici ( nu că ne-am dori să fim bolnavi ) Dumezeu să fie cu ei să-i ocrotească si să le decopere el cît mai multe metode de a ajuta oameni în suferintă ,,,felicitări domnilor doctori ,,,
BRAVO! deci avem medici FF buni si in ROMANIA, dar prost platiti si mult jigniti! Daca vor pleca si acestia (ca se vor satura de NEdreptate: pt. sanatate-spitale, aparatura NU sunt bani dar pt. prostii de sosele/parcuri/panselute supraevaluate da) unde ne vom trata??? pt.ca noi, muritorii de rand NU avem euro/dolari sa mergem in vest!! BRAVOO MEDICILOR!! RUSINICAA POLITRUCILOR!!
in sf incep medicii sa isi dea silinta,,adik americanii fac de ceva vreme tot ce la noi abia acum incep medicii sa vada ca intradevar se poate..inca mai au de invatat..e scump totul dar se poate daca iti dai interesul.parerea mea