În urmă cu 27 de ani, când a venit pe lume, Geanina a fost o mare bucurie pentru părinţii ei, care nu mai sperau să aibă un copil. Mama ei, care îşi dorea enorm copii, înfiase un băieţel cu mai mulţi ani înainte de naşterea Geaninei. Soţul ei a murit şi după câtva timp s-a recăsătorit cu un bărbat care avea din prima căsătorie o fată. A venit apoi Geanina, oarecum pe neaşteptate, împlinind dorinţa cea mai fierbinte a mamei ei. Bucuria ei a fost însă umbrită, în scurt timp, de un mare necaz. După administrarea unui vaccin, fetiţa a răcit şi a fost tratată cu antibiotice la spitalul de copii. Avea doar două luni. Când au ajuns acasă, mama şi-a dat seama că Geanina nu mai avea aceleaşi reacţii la jucăriile atârnate de pătuţ, nu îşi mai putea coordona mişcările. Diagnosticul a fost implacabil: tetrapareză spastică, o formă de paralizie cerebrală care nu i-a împiedicat creşterea, dar i-a afectat mişcările mâinilor şi picioarelor şi i-a creat dificultăţi de vorbire.
Mama ei nu s-a dat bătută şi a făcut tot ceea ce era omeneşte posibil ca viaţa fetiţei ei să nu se deosebească de a celorlalţi copii şi să nu sufere din cauza acestor dizabilităţi. A stat alături de Geanina tot timpul, la şedinţele de terapie, de kinetoterapie, i-a făcut tratamentele prescrise de medici, pentru a-i ameliora cât mai mult posibil handicapul. A dus-o zilnic la şcoală, din clasa I, şi a stat alături de ea pentru a nota toate temele, căci Geanina nu-şi poate folosi mâinile pentru scris. I-a fost cu atât mai greu cu cât a rămas din nou văduvă, când fiica ei avea doar 11 ani.
Şansa la o viaţă normală
A învăţat-o pe Geanina să ducă o viaţă normală, aidoma semenilor ei, fără să-şi refuze bucuriile vieţii de zi cu zi şi fără să fie complexată de handicapul ei. Chiar dacă nu poate umbla decât în cărucior, citeşte bine, poate scrie la calculator şi este o femeie plină de viaţă şi extrem de sociabilă. Prin tot ceea ce a făcut până acum, a demonstrat că este o luptătoare, chiar dacă soarta a pus-o la o grea încercare. „Fiecare avem probleme, cu ajutorul lui Dumnezeu trecem prin toate” spune însă Geanina, cu credinţă. „Am terminat primele opt clase la şcoala generală nr. 22 şi am urmat apoi liceul de construcţii, care era apreoape de casă. Mama mea a fost contabilă, după 1989 şi-a deschis un magazin şi a avut timp să stea cu mine. M-a dus la şcoală, a stat cu mine în bancă, nota temele şi acasă făceam lecţiile împreună. Bacalaureatul a fost organizat oarecum special, eu vorbeam şi profesorii notau ceea ce spuneam, dar pretenţiile au fost aceleaşi ca pentru ceilalţi absolvenţi. După ce am terminat liceul, am avut prieteni buni care m-au îndemnat să dau la o facultate. Am terminat Facultatea de Arte şi Design Vestimentar şi am realizat câteva colecţii” punctează tânăra femeie câteva momente importante din viaţa ei.
Povestea de dragoste care i-a adus împlinirea
Cu aproape doi ani şi jumătate în urmă s-a împrietenit, pe un site de socializare, cu Dani. El locuia la Variaş dar într-o zi l-a invitat la Timişoara, la o cafea. S-au împrietenit, au continuat să ţină legătura pe internet, Dani a mai vizitat-o de câteva ori. În cele din urmă, s-au hotărât să rămână împreună şi după ce a făcut naveta o vreme, Dani s-a mutat la Timişoara. În octombrie 2012 s-a născut fetiţa lor, Andreya Larisa, de care are grijă întreaga familie, dar şi mama ei se poate juca cu ea şi se uită împreună la desene. Geanina e foarte mândră de fetiţa ei şi nu i s-a părut deloc nefiresc să poarte sarcina. „Ultima lună a fost mai grea, în rest am dus-o ca toate mămicile. Am născut cu cezariană şi am alăptat-o două luni. Dani este acum în concediu de paternitate şi ne mai ajută şi mama” povesteşte tânăra. Gianinei nici nu-i trece prin cap să se închidă în casă, deşi se deplasează cu dificultate. Mă duc de trei ori pe săptămână la fitness, la sala Olimpia, la bazin la UMT, unde persoanele cu dizabilităţi au gratuitate, şi înot câte trei ore cu colacul.
Tot e ceva, fac puţină mişcare”. Are mulţi prieteni, unii din şcoală, dar pe cei mai buni i-a cunoscut la diferite proiecte sau evenimente. A păstrat legătura şi cu tineri pe care i-a cunoscut într-o tabără pe muntele Retezat, vorbeşte pe internet cu cei care locuiesc în alte oraşe iar cu cei din Timişoara se mai întâlneşte în oraş, la o cafea. Ţine legătura atât cu fratele ei înfiat, plecat acum în Italia, cât şi cu sora ei mai mare. „Ea e aici în Timişoara şi ne înţelegem tare bine” spune, bucuroasă, Geanina.
Un designer de succes
Colecţia cu care Geanina şi-a susţinut examenul de licenţă trebuia să aibă 12 piese vestimentare, dar a reuşit să facă doar şase, pentru că prezentarea a avut loc când era gravidă în lumea a şasea. Rochiile erau însă compuse din mai multe părţi care se puteau combina în mai multe moduri, realizând din câteva piese mai multe modele de rochii. De aceea şi-a şi numit această colecţie „Cameleon”. A folosit culori îndrăzneţe, preponderent materiale în nuanţe tari de verde şi albastru, combinate în diferite moduri, în funcţie de modul de aranjare a componentelor rochiei şi a adăugat accesorii croşetate de o prietenă şi de soacra ei, reuşind, de asemenea, o gamă largă de aranjamente.
Geanina Bolba, al cărei nume de designer este Geanin B, a realizat deja mai multe colecţii şi a făcut câteva prezentări de modă, la mall, în cluburi sau la diverse festivaluri. Nu poate lucra singură, dar îşi crează modelele cu ajutorul celor apropiaţi. Scrie ideile pe care le are pe calculator, îi spune mamei ei ce doreşte, aceasta face desenele, apoi o colegă de facultate vine şi le retuşează. Schiţele sunt duse la o croitoreasă de la o casă de mode, care îi coase rochiile. Accesul pe piaţa modei este însă extrem de dificil. „Am încercat să-mi vând câteva rochii prin magazine, dar e destul de greu, nu prea mă primeşte nimeni, au designerii lor, cumpără de la Bucureşti. Am încercat şi la fondul plastic, dar vestimentaţia mea e prêt-à-porter, chiar dacă sunt piese unicat, şi nu-şi găsesc locul acolo”. Prietenele i-au cumpărat câteva creaţii şi, cu două zile înainte de a naşte, a făcut o prezentare de modă la „Balul speranţei”, un eveniment caritabil organizat de Asociaţia Femeilor de Afaceri din Timişoara, unde a vândut două rochii. A prezentat până acum în jur de patru colecţii, însă, cum posibilităţile de vânzare pe care le are sunt foarte limitate, nu prea reuşeşte să recupereze banii investiţi. „Trebuie să o plătesc pe colega mea care îmi face desenele, croitoreasa, materialele, prezentarea unei colecţii mă costă în jur de 1.500 de euro” mărturiseşte Geanina. Bani mulţi nu le intră în casă, aşa că trebuie drămuiţi cu mare grijă pentru a acoperi cheltuielile zilnice. Nu crede însă că au dificultăţi mai mari decât alţii şi speră că timpul le va rezolva pe toate.
Designerul anti-trend
Are proiecte interesante şi îndrăzneţe, a căror punere în practică este însă blocată de gândirea obtuză a celor care le gestionează. Geanina a câştigat locul I la un concurs, cu un proiect de modă conceput de ea, şi trebuia să primească 6.000 de dolari. Îşi propusese să deschidă cu banii respectivi o mică croitorie şi un mini-magazin de desfacere dar pentru a intra în posesia sumei câştigate i s-au pus foarte multe condiţii şi de un an de zile se luptă să ajungă la un acord. „Ar trebui să închiriez un spaţiu şi prima lor condiţie a fost ca afacerea să supravieţuiască un an de zile. Eu nu am cum să ştiu acest lucru” spune, supărată, Geanina. „Au cerut multe alte garanţii. Eu nu mă pot compara cu Bote sau cu Zina, nu pot să am un nume până nu fac ceva. Premiul acesta avea nişte condiţii ca pentru o persoană deja consacrată. Mi-au spus să fac vânzare pe internet, că nu costă, dar nu poţi să faci asta dacă nu te cunoaşte nimeni. Altceva e când eşti vedetă, când ai un renume. Mi s-a spus să iau legătura cu un designer şi să fac un fel de ucenicie, ei să mă ajute, dar sincer vorbind, cine vrea aşa ceva? Ei au treaba lor şi nici eu nu vreau să lucrez pentru altcineva, vreau să fiu recunoscută pentru mine însămi. Mie îmi plac colecţiile mele, le fac aşa cum le simt, chiar dacă unii mă acuză că nu sunt în <<trend>> cu moda”.
Geanina are desenate mai multe colecţii: costume de sport, costume de baie, modele de rochii care sugerează câte o floare, o colecţie cu pietricele dar şi una cu totul specială, dedicată celor mai buni prieteni. Ele au rămas doar în faza de schiţe, din cauza lipsei de susţinere financiară. „E greu să găseşti un sponsor, şi fără bani nu poţi face mare lucru” constată ea cu o dezamăgire pe care cu greu şi-o poate ascunde, fără să-şi piardă însă speranţa. După ce-şi termină concediul de patrnitate, Dani intenţionează să lucreze câteva luni în Germania, ca să poată pune deoparte nişte bani. Ceea ce e însă cel mai important pentru ea e că „avem o viaţă normală, ca orice tânăr de vârsta noastră”.
