Pentru Voi Band s-a calificat în finala Eurovisionului pentru persoanele cu dizabilități...

Pentru Voi Band s-a calificat în finala Eurovisionului pentru persoanele cu dizabilități intelectuale. Cu ce piesă participă trupa timișoreană VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Adriana Marascu si Pentru Voi Band

Patru persoane cu dizabilități intelectuale talentate, beneficiare al Fundației “Pentru Voi” din Timișoara, vor avea ocazia de a-și îndeplini unul din vise, acela de a urca pe scena Eurovision. Îmbrăcați în costume populare, cei patru tineri ce formează Pentru Voi Band vor participa la finala Festivalului European de Muzică pentru Persoanele cu Dizabilități, ce va avea loc în perioada 1 – 3 mai, la Stockholm, în Suedia, cu cântecul “Înflorit-a ruguțu’”.

Ghizela, Dana, Olivia și Tavi s-au pregătit intens alături de un îndrumător din cadrul Fundației “Pentru Voi”, dar ca să ajungă în Suedia în această primăvară, au nevoie de o sumă consistentă de bani.


Și asta pentru că organizatorii evenimentului nu asigură nici transportul, nici cazarea, ci totul trebuie plătit din propriul buzunar al concurenților.

În sprijinul cântăreților cu dizabilități intelectuale din Timișoara, care își doresc să interpreteze melodia “Înflorit-a ruguțu’” în Suedia, le-au sărit mai mulți oameni cu inimă mare, în cadrul unui concert caritabil ce a avut loc la Filarmonica Banatul în urmă cu două zile. La concertul “Tot Banatu-i Pentru Voi” au participat artiști bănățeni ca Tiberiu Ceia, Felicia Stoia, Dumitru Teleagă sau Doriana Talpeș, dar, din păcate, nu s-au strâns suficienți bani, astfel încât cei patru componenți ai formației Pentru Voi Band să ajungă în Stockholm. Vor încerca, însă, în continuare să strângă suma necesară, până în luna mai.

Pentru Voi Band s-a mai calificat și în urmă cu doi ani în finala Eurovisionului pentru persoanele cu dizabilități intelectuale cu melodia “Cui nu-i place dragostea”. Evenimentul a avut loc în Irlanda.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.