„Cafékultour” aduce o săptămână plină de surprize în cafenelele din Timișoara

„Cafékultour” aduce o săptămână plină de surprize în cafenelele din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

cafekultour-ccgtm-ro

Cea de-a X-a ediţie „Cafékultour – săptămâna cafenelelor” din acest an va fi deschisă  sâmbătă, la ora 22,00, în clubul Amplificat de pe strada V. Alecsandri nr. 7, de trei cunoscuţi DJ. Unul dintre ei este DJ Rob Bankz, care, prin seturi compuse din hiphop, electro şi hituri actuale, a electrizat mai multe metropole, de la New York, Londra sau Amsterdam până la Hong Kong şi Shangai. Apare pe scenă de zece ani, la diferite evenimente şi concerte din cluburi, a câştigat titlul de German DMC Champion şi este campion mondial în turntablism. Un alt invitat este DJ Oof, considerat primul DVJ francez, realizator a peste 50 de „mashup-uri” care modernizează şi transformă ficţiunea şi documentarul în videoclipuri muzicale cu o sincronizare semnificativă. A realizat, de asemenea, zeci de mixtapes eclectice rock-electro-soul-hip hop, este pasionat de cultura psihedelică hippie de la sfârşitul anilor ’60 şi de difuzarea acesteia în rândurile noii generaţii. Din Bucureşti vine DJ Faibo X, care aparţine curentului underground a hip hop-ului românesc şi este fondator al trupei U.S.M. (Underground Sound Masters). A colaborat cu artişti renumiţi precum Zeppelin, Pacha Man şi mulţi alţii şi susţine cu succes petreceri de mainstream.

Teo Milea și Kurt Laurenz Theinert

În parteneriat cu Centrul Ceh Bucureşti, ce-a de-a doua zi a Cafékultour este dedicată previzualizării unei expoziţii care va fi vernisată la Muzeul de Artă, proiectul fiind destinat tinerilor studenţi. Cinci afişe de film realizate de studenţi din Cehia şi România, în care aceştia au avut o totală libertate creativă şi care anunţă expoziţia „Film Poster is not dead”, vor fi prezentate la ora 15,00, la Mokum Cafe, iar după-amiaza va continua cu poveşti despre design, film sau tipografie. La ora 19,00, la o cafenea improvizată la Bastionul Theresia, fotograful şi artistul vizual german Kurt Laurenz Theinert îl va întâlni pe compozitorul şi pianistul timişorean Teo Milea, într-un dialog în care estetica abstractă a luminii lui Theinert se va armoniza cu arta compoziţională a lui Teo Milea, care aduce în faţa publicului o creaţie ce îmbină cu succes specificul muzicii clasice cu cel specific secolului XXI.

Săptămâna viitoare va începe cu un concert folk, propus de Centrul Ceh Bucureşti, care îl are invitat pe J, un cântăreţ de indie folk din Praga. Influenţele sale muzicale sunt The Velvet Underground şi Neutral Milk Hotel.


Numai în ultimul an, a avut peste 40 de concerte în patru ţări şi a compus muzică pentru două filme, fiind considerat unul din cele mai promiţătoare talente muzicale care s-au afirmat în ultimul an. J va putea fi ascultat la Aethernativ, de la ora 19,00.

Seară germano-austriacă

Cafeneaua Verde va găzdui marţi, de la aceeaşi oră, o seară germano-austriacă, la care va fi prezent fotograful german Hans Hochheim, cu fotografii din colecţia sa „Kaffeehaus”. El a rămas întreaga viaţă pasionat de fotografiile alb-negru, de clişee cu feţele oamenilor sau de diverse instantanee ale unei lumi în mişcare iar expoziţia sa prezintă astfel de imagini surprinse în diferite cafenele din mai multe oraşe europene, o adevărată istorie care porneşte de la cafeneaua tradiţională şi ajunge la cea contemporană, cu toate implicaţiile socio-culturale care au putut fi imortalizate pe peliculă în ţările străbătute.Violonistul Andrei Ciuleac şi pianistul Remus Turcu, care vor fi prezentaţi de partenerii austrieci, vor completa expoziţia prin interpretarea unor piese tradiţionale din cultura de cafenea vieneză şi internaţională.

Ziua de miercuri este dedicată proiecţiei unor filme scurte, artistice, documentare şi videoclipuri cu muzică din cele patru ţări membre în grupul de la Vişegrad, care vor fi prezentate la Cuib d’Arte. O selecţie „British Documentary” aduce în faţa publicului unele dintre cele mai bune documentare britanice contemporane, care dezbat numeroase dileme de mare actualitate, multe controversate. Vor fi proiectate, de asemenea, filme de animaţie poloneză, care reprezintă una din cele mai importante componente ale artei poloneze. Olga Török va prezenta primul ei film de scurt-metraj, în care actriţa teatrului german din Timişoara interpretează rolul principal şi care prezintă zece feluri de reacţie a unei fete care este refuzată de iubitul ei.

Dans în stil flamenco

Seara de joi aparţine spaniolilor, care, la iniţiativa Consulatului Onorific al Regatului Spaniei la Timişoara, vor delecta publicul cu dans în stil flamenco, la cafeneaua Porto Arte. Dansatoarea Violeta Bario  Collado, solistul Julián Lorenzo Herrero şi chitaristul Hosé Manuel Gómez Castilla, veniţi din Spania pentru acest eveniment, vor prezenta un spectacol de excepţie, cu specific cultural iberic, stilul flamenco fiind, de altfel, inclus de UNESCO în patrimoniul cultural intangibil al umanităţii. Fiecare dans va fi precedat de o poezie recitată în limba română de o actriţă a teatrului naţional.

Ultima seară va încheia ediţia din acest an a „Cafékultour” pe ritmuri muzicale, la Manufactura, cu un concert electro-pop-rock susţinut de grupul TNT din Paris. Baza ritmică a grupului îşi are originile în cultura punk/rock/hardcore şi plonjează în universul electronic pentru a se amesteca cu vocea melodică a Nikitei Tsubaba, o adeptă a experimentării vocale. Cu excepţia primei şi ultimei seri, când evenimentele sunt programate la ora 22,00, în celelalte zile acestea încep la ora 19,00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.