De ce nu are o profesoară de fizică șansa de a preda...

De ce nu are o profesoară de fizică șansa de a preda la Colegiul “C. D. Loga”, deși și-a depus dosarul la timp. Cum se apără conducerea liceului

9
DISTRIBUIȚI

cd_loga-640x349

Cecilia Roiban, o profesoară de fizică care predă la Colegiul Tehnic “Ion Mincu” din Timișoara, a aflat că există un post liber la Colegiul Național “C. D. Loga”, și a decis să-și depună dosarul de pretransfer. Timișoreanca spune că a avut o mulțime de hârtii de adăugat la dosar, astfel că de abia ieri, în ultima zi a înscrierilor, a reușit să ajungă cu dosarul complet la Colegiul Național “C. D. Loga”.

Din păcate, însă, conducerea liceului nu a mai dorit să-i trimită dosarul Inspectoratului Școlar Timiș, și asta pentru că femeia ar fi ajuns prea târziu, deși nu era trecută nicio oră limită la care dosarul să poată fi depus.

Cecelia Roiban ne-a povestit că a ajuns cu dosarul la Colegiul Național “C. D. Loga” la ora 15.15, pentru că știa că programul la secretariat este până la ora 16.00. “Nu apărea niciunde că dosarul trebuie depus până la ora 15.00, doar că termenul limită este 23 aprilie. Am întârziat atât de mult cu actele pentru că de abia ieri am obținut acordul de la Consiliul de Administrație al Colegiului Tehnic “Ion Mincu”, de care aveam nevoie la dosar”, ne-a spus profesora de fizică.

Timișoreanca ne-a explicat că, după mai multe insistențe, reprezentanții școlii i-au preluat dosarul, dar nu au mai trimis situația actualizată inspectoratului școlar, și asta pentru că Cecilia Roiban nu a figurat pe lista candidaților care ar fi trebuit să  susțină astăzi o lecție deschisă în fața copiilor.


“Vreau doar să mi se permită accesul să susțin acea lecție deschisă, și atât. Nu am nicio vină că a fost trimisă situația la ora 15.00, pe mine nu m-a informat nimeni”, mai precizează profesoara de fizică, care predă de 22 de ani.

Ce spune conducerea Colegiul Național “C. D. Loga”

Minerva Patriciu, directorul adjunct al liceului, se apără spunând că reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș le-au transmis să trimită lista cu candidații înscriși până la ora 15.00, dar recunoaște că, cel puțin pe afișul de la intrarea în școală, scria doar data de 23 aprilie ca fiind termenul limită, nu și ora. “Noi a trebuit să respectăm o anumită procedură. Nu înțeleg de ce profesoara de fizică s-a lăsat pe ultima sută de metri”, a spus Minerva Patriciu.

Mariea Ștefan, directoarea Colegiului Național “C. D. Loga”, ne-a precizat supărată că nu are nicio vină. “Am făcut ce trebuia făcut. Eu trebuia să o informez că termenul limită e ora 15.00? Nu am nicio vină că nu a fost informată de această oră, fiecare pentru sine trebuie să se intereseze. Doamna a venit peste termenul stabilit de Inspectoratul Școlar Timiș, iar orice candidat care a venit după ora 15.00 nu a mai fost acceptat”, ne-a explicat Mariea Ștefan.

9 COMENTARII

  1. Poate merge o investigatie si la LPS Banatu, unde postul pentru profesor de sport a fost rezervat 2 ani la rand pentru un tip, care nu a reusit sa aiba nota de trecere la proba scrisa, decat anul trecut!
    Anul asta ar trebui sa se elibereze inca un post prin pensionarea unui angajat.
    Aflati pentru cine este rezervat deja postul cu dedicatie!

  2. traim in Romania 🙁
    A incercat cineva sa isi depuna dosarul pentru ocuparea unui post la institutile de stat ? umbli de nebun, iti depui dosarul, participi la concurs iar postul este ocupat de catre persoane care nici macar nu se obosesc sa se prezinte la concurs, totul este aranjat dinainte, eu una nu inteleg de ce se mai obosesc sa faca publice posturile.

  3. sau intrati pe site-ul AJOFM TIMIS.
    in lista cu locurile vacante apare ISIM TIMISOARA cu urmatoarele posturi „consilier/expert/inspector/referent/economist in gestiune, iar daca suni la numarul de telefon de acolo doamna draguta de la departamentul de resurse umane care este deranjata de telefonul care suna si de amaratul care isi cauta un loc de munca iti raspunde ” de unde ati inventat asa ceva, noi nu avem posturi disponibile”, degeaba am incercat sa ii explic doamnei, ca nu are timp este foarte ocupata.

  4. Cred ca mai multă corupție și mizerie decât în învățământ numai în politică mai găsești. Da, doamnelor directoare de la C.D. Loga, trebuia să afișați corect toate informațiile, așa vă cere legea, sau vă ascundeți și voi șmenurile după ”vicii de procedură”? În mod normal, după o fază dintr-asta, vă dați demisia și încasați penalizări. Cum n-o s-o faceți, ar trebui să fiți, simplu, demise.

  5. Habar nu aveti despre ce vorbiti. Titlul spune una, articolul alta. Eu zic sa facem asa: le terminam pe cele 2 directoare si in locul lor o punem pe geniala „neinteleasa” si „nedreptatita”, „victima a sistemului”, „mare profesoara de fizica”…

  6. Fericitul castigator al postului de la Loga va fi profesorul de fizica Popescu actualmente titular la Recas , fost inspector scolar general . Ministerul educatiei a dat mana libera directorilor de scoli pusi politic sa dea acord sau nu profesorilor care vor sa vina in scoala respectiva . Criteriul de selectie pentru profesori va fi desigur COMPETENTA , dar la ce competenta nu stim . Vezi si postul de matematica de la Moisil castigat de un profesor clasat la mijlocul clasamentului dar cu acordul directorului !!!

  7. maria stefan pusa in functie pe criterii politice , se comporta precum primarul robu pe mosie , aceeasi culoare politica aceelasi apucaturi . Singurul director compentent pe care la avut colegiul aLoga in ultimii ani a fost Tehomir Milin .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.