Mesaj pentru negânditori

Mesaj pentru negânditori

1
DISTRIBUIȚI

georgeta petrovici

”Gândirea sau cugetarea este însușirea creierului omenesc de a reflecta în mod generalizat și abstract realitatea obiectivă prin teorii, judecăți, etc”. Gândiți! ”Gândirea reprezinta nivelul cel mai înalt de prelucrare și integrare a informației despre lumea externă și despre propriul nostru eu”. ”Ca produs specific al creierului uman, gândirea reprezintă forma cea mai înaltă a cunoaşterii, ce reflectă realitatea trecută şi prezentă şi proiectează acţiunile viitoare”. Nu uitați să gândiți!

Mi-am permis să citez trei definiții ca să surprind toate nuanțele unei calități care ne deosebește mult de regnul animal.  Am vrut doar să fiu clară.

Am citit ieri mesajul a două fete pe care din tot sufletul mi le doresc colege de breaslă, Mioara Negrescu și Elena Stoica. Rețineți numele, veți mai auzi de ele. Ele vor să practice, la Timișoara, una din cele mai frumoase meserii din lume, cea de jurnalist – și aici puteți să mă contraziceți câți vreți, dar asta chiar e una din cele mai frumoase meserii, iar cine nu simte așa, e preferabil să plece! Și fetele astea, studente fiind, dăruite, după cum am putut realiza citindu-le blogurile, cu o scriitură demnă de această breslă, au fost trimise la plimbare.


Pentru că nimeni din onorabilii mei colegi cu funcții în breaslă nu au avut chef să gândească. Să se gândească la avantajele pe care le aduc niște oameni noi în redacții. Oameni care vin să scrie și atât. Care nu cer bani, bonuri de masă, deconturi. Ele voiau să scrie, ca să învețe de la profesioniști. Iar profesioniștii fără gândire le-au spus că nu au vreme de așa ceva. Le-au spus că nu au vreme să aibă în preajmă niște oameni noi, talentați, care, mai încolo, ar putea fi mult mai buni decât ei. Poate că asta era problema.

Încerc să îmi fac curaj să le spun fetelor să nu înceteze să bată la uși, pentru că până la urmă, cele care trebuie se vor deschide, în ciuda politicii și a crizei financiare.

Ieri a fost ziua în care s-au devoalat alte zile fără de gândire. Am ”savurat” un pictorial topless cu tolănire pe o operă de artă monumentală și încă nu îmi revin din siderare. Cine e mai vinovat: cel care și-a dorit punerea în scenă sau cei care au aprobat-o?!

Oameni buni, începeți să gândiți! Amintiți-vă de voi cu 10 – 20 – 30 de ani în urmă. Uitați-vă la copiii voștri și gândiți-vă ce vreți pentru ei. Vreți binele din lume, tot. Atunci trebuie să faceți ceva.

Avem obligaţia de a-l motiva pe ignorant şi de a-l încuraja pe deprimat, pentru noi, ai noștri, urmașii lor și pentru umanitate. Orice om ce gândește știe că numai așa exemplul dat de fiecare va rămâne. E datoria noastră, de oameni buni și demni ce ne credem a fi, să le arătăm pe ce cale să paşească spre a deveni oameni adevărați, singurii de care, cu toții, avem nevoie. Știu că știți că stă în puterea fiecăruia să fie un exemplu pentru cei din jur.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.