Nu mai e o noutate pentru nimeni faptul că, în lumea artistică, orgoliile unor personaje care-şi fac veacul prin această breaslă tind să atingă infinitul. Dacă e să vorbim de scena muzicală timişoreană, orgoliile astea se manifestă cât se poate de nesănătos.
După ce că avem o scenă în care lucrurile se mişcă cu chiu cu vai, unii artişti au impresia că sunt buricul Pământului sau că au inventat ei gaura de la macaroană. Până aici, nimic anormal. Logic, competiţia naşte mici animozităţi. Şi mai logic este faptul că artistul X se consideră mult mai „artist“ decât colegul din trupă. Sau din altă trupă. Dar atunci când o formaţie timişoreană impune unui organizator de festivaluri ca trupa Y din acelaşi oraş să nu cânte undeva, doar ca să-i pună beţe-n roate, e o dovadă de răutate inutilă.
Prostie crasă.
Din nefericire lucrurile astea neplăcute nu se întâmplă doar în rândul artiştilor. Fanii sunt şi ei divizaţi. Şi bagă strâmbe. Deunăzi, nişte comentatori „de profesie“ au început să bată apa-n piuă vis-a-vis de tinerele trupe timişorene Sebastian Spanache Trio şi JazzyBIT. Desigur, e perfect normal să ai o opinie. Să-ţi placă de unii şi de ceilalţi nu. Sau nici, nici. Cu sau fără argumente. Dar civilizat. Fără înjurături ca la uşa cortului, fără huiduieli de pe stadion. Ideea este că – din păcate – şi în muzica jazz, considerată de unii ca fiind „pentru intelectuali“, găseşti aceleaşi manifestări de neam prost care se regăsesc în viaţa de zi cu zi.
„Manelizarea“ asta mentală s-a extins şi-n domeniile în care se presupune că activează nişte oameni cu un IQ ceva mai ridicat decât media. Şi mai interesant este că nimeni nu se mai miră de acest lucru. Drept urmare, luăm „derapajele“ drept „chestii normale“ şi ne mirăm atunci când dăm peste oameni politicoşi, cu bune maniere. Aşa cum eram şi noi odată, înainte de a fi invadaţi de armata oamenilor care nu se mai miră de nimic.
(y)