O clădire părăsită din Timișoara, cedată de autoritățile locale amatorilor de sport...

O clădire părăsită din Timișoara, cedată de autoritățile locale amatorilor de sport extrem

1
DISTRIBUIȚI

parkour 2

Consilierii locali din Timișoara au fost de acord cu propunerea unui coleg al lor de transformare a unei clădiri abandonate din oraș. Hala industrială dezafectată din zona Complexului Studențesc din Timișoara va fi transformată în traseu de Parkour.

Doi liceeni au depus cerere la primărie pentru a primi un spațiu în care să practice Parkour. Ei sunt Andrei Crețan și Răzvan Maseck. După o lună li s-a răspuns că ”primăria analizează cererea”. Consilierul local PSD Andrei Petrişor făcut lobby pentru a transforma fosta hală din campusul universitar timișorean în traseu de Parkour.


”Hala aceasta ni s-a părut locul potrivit pentru ceea ce au ei nevoie”, a declarat Andrei Petrișor. Ruina a fost  ”descoperită” de viceprimarul Traian Stoia.

Ca să poată practica Parkour în fosta vopsitorie chimică, tinerii vor trebui să amenajeze locul pe cheltuiala proprie.

Parkour – exprimare urbană de origine franceză

Parkour este un mod de exprimare  urbană de origine franceză. Pompierul David Belle a ”inventat” acest sport al cărui scop nu e competiția, ci deplasarea cât mai eficient şi rapid posibil între două puncte, folosind abilităţile corpului uman. Practicanţii Parkour se „ajută” de orice obstacol le apare în cale pentru a ajunge cât mai rapid la destinaţie, se agață de crengi, borduri, sar garduri, capote de maşini, urcă pe pereţi, etc.

În Timișoara, comunitatea de practicanți de Parkour numără între 80 și 100 de tineri, de la vârsta adolescenței la peste 20 de ani.

hala-complex-2

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.