Prezumţia de nevinovăţie – prospect pentru români adevăraţi

Neîncrederea în justiţie e piatra de temelie a oricărui român adevărat. Doamne fereşte! Să nu înţeleagă cineva că instig  sau că încerc să induc idei că lucrul ăsta e normal. Dar câţi dintre voi îmi puteţi spune că nu aţi auzit de un proces care a durat ani buni, de o bicicletă furată şi pierdută pe veci sau alte asemenea cazuri. Pun pariu că puţini sau niciunul. Şi dacă ceea ce ne lipsea era doar încrederea în poliţişti, judecători sau avocaţi, lucrurile nu erau periculos de grave.  Dar nouă ne lipseşte mult mai mult. Spun despre o noţiune elementară care ne-ar scuti de multe neplăceri în viaţă – prezumţia de nevinovăţie.

Şi spun simplu de alegerea de a fi oameni cerebrali.  De a folosi prezumţia asta de nevinovăţie în viaţa de zi cu zi. Vorbesc de cazuri clasice în care auzim că  X e o femeie fără scrupule, că nu ştiu ce magnat  şi-a fi făcut averea furând sau alte bârfe de acest gen, care pe unii chiar îi delectează.

Nu ar fi deloc rău dacă în astfel de situaţii am judeca noi înşine şi doar pe cei cu care avem de-a face, nu şi pe restul lumii.  Ar fi ideal să nu ne mai intereseze deloc ce fac alţii câtă vreme nu sunt apropiaţii noştri şi alegerile lor nu se repercutează în viaţa noastră. Sau, dacă tot ne place să judecăm după aparenţe, să ne întrebăm de ce ideea ca unii sunt hoţi sau unele curve ne produce atâta plăcere. Nu cumva ne ascundem neputinţe judecând şi aruncând cu gunoi în oameni pe care nu îi cunoaştem ca să ne distragem atenţia de la nereuşitele noastre? Mai mult, propun să folosim prezumţia de nevinovăţie şi pentru noi atunci când suntem trataţi cum nu se cuvine. Să pornim de la premisa că totuşi nu suntem nici proşti, nici urâţi, nici incompetenţi, după cum a devenit un obicei să fim insultaţi în această ţară de unii oameni cu puţină educaţie şi să înţelegem că merităm respect şi fericire. Să ducem lucrurile la extrem. Să fim convinşi cu toată fiinţa noastră că nu e aşa, iar la final, să rostim formula magică pentru a scăpa de cei care ne-au condamnat  aprioric, fără ca măcar să ne cunoască. Rămâneţi cu bine!