Tinerii de la Centrul de Reeducare Buziaș au realizat o mașină INEDITĂ...

Tinerii de la Centrul de Reeducare Buziaș au realizat o mașină INEDITĂ din fier vechi, pe modelul Mad Max. Vezi cum arată bolidul

0
DISTRIBUIȚI

zorro

Zece minori care au fost internați în Centrul de Reeducare de la Buziaș și-au îndeplinit unul din vise, acela de a realiza un teren modern pe care să se poată juca fotbal. Tinerii, ajutați de un grup de mecanici voluntari, l-au realizat de la zero pe “Zorro”, o mașină de teren asamblată doar din piese aruncate la fier vechi. Autovehiculul a fost construit în trei luni, în cadrul proiectului “De la zero la Zorro”, iar în toamna anului trecut, mașina de teren a fost scoasă la licitație la Salonul Auto București.

Cu banii strânși din vânzarea lui “Zorro”, a început amenajarea terenului de sport cu gazon sintetic, echipat pentru minifotbal, care a fost astăzi inaugurat. Proiectul “De la zero la Zorro” a fost derulat de Centrul Educativ Buziaș cu Asociația Bărbaților Creștini.

“Analogia dintre numele proiectului şi situaţia beneficiarilor fiind acea că, odată instituţionalizaţi, aceşti tineri sunt priviţi de către societate ca nişte „zerouri” sau „rebuturi”, etichetă păstrată, din păcate, şi după punerea lor în libertate.


La internarea în centru, ca urmare a istoricului de viață, a feedback-ului pe care îl primesc de la familie și societate, copiii  pot considera că nu sunt buni de nimic, că sunt un zero, că par a fi aruncați în coşul de gunoi al societății, şi au sentimentul că nu vor mai fi ceva sau cineva niciodată”, transmit reprezentanții Centrului Educativ Buziaș.

Tinerii care au fost implicați în proiect au învățat, însă, că pot să se reintegreze în societate pentru că au învățat să urmeze o disciplină de muncă, și-au însușit noțiuni teoretice și practice de mecanică și design și știu să lucreze în echipă. “Dar cel mai important lucru este ca au învăţat că nimic nu este pierdut”, spune Lavinia Solotchi, purtătorul de cuvânt al Centrului Educativ Buziaș.

În acest moment, în Centrul de Reeducare Buziaș se află 95 de minori internați, opt dintre ei sunt din județul Timiș.

IMG_3801

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.