Titu Bojin, în opoziţie. La ce schimbare dorită de Nicolae Robu se...

Titu Bojin, în opoziţie. La ce schimbare dorită de Nicolae Robu se opune vehement UPDATE Cum răspunde primarul

3
DISTRIBUIȚI

bojin robu 3Şeful Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, s-a vindecat de smerenie. Înainte de Paşti, acesta se ferea să facă declaraţii belicoase la adresa primarului Nicolae Robu, motivând că nu doreşte să îl atace pe fostul partener de alianţă tocmai în Săptămâna Mare.

Nici bine nu au trecut sărbătorile, că Bojin trage acum tare să recupereze. Ieri, de ziua Forţelor Terestre, şeful CJT a emis un comunicat de presă prin care spune că „Militarii din Forţele Terestre merită respectul nostru datorită profesionalismului și curajului de care dau dovadă de fiecare dată. Aduc un sincer omagiu tuturor veteranilor de război, care au luptat pentru patrie. Nu pot sta pasiv la acțiunile primarului Nicolae Robu, care dorește să mute Garnizoana în afara orașului”.

Bojin îşi explică atitudinea prin faptul că “armata din Timișoara a fost alături de cetățenii săi. Numai pentru gestul din decembrie 1989, când s-a strigat Armata e cu noi mă împotrivesc acestei dorințe a primarului Nicolae Robu de a muta Garnizoana din Centrul Timișoarei. Recunoștința față de Armata Română nu trebuie să fie doar în vremuri de restriște, ci și pe timp de pace. Din partea mea vă urez La mulți ani, sănătate și pace în suflet!”.

Nu este prima dată când edilul şef este luat la ochi pentru atitudinea faţă de armată.


La şedinţa de plen dedicată zilelelor Revoluţiei la Timişoara, edilul a adus în aceeaşi sală militari care au luptat pe fronturi străine şi eroi de la Revoluţia din ’89. Gestul edilul şef s-a lăsat cu scandal, dar până la urmă acesta nu a schimbat programul, ba mai mult totul a continuat cum după plănuise. Ca explicaţie pentru gestul controvesat, edilul a spus că a dorit ca Timişoara să aibă parte de o nouă premieră.

UPDATE Primarul Nicolae Robu răspunde atacului lansat de Titu Bojin pe tema Garnizoanei din Timişoara. Acesta a spus, astăzi, că „spaţiile folosite de armată nu sunt localizate în centrele oraşelor. Este un principiu după care sunt organizate şi funcţionează armatele moderne, armatele NATO şi spuneam că probabil într-o anumită perspectivă şi în Timişoara se va aplica la fel ca în toată România. Nu pot să mă implic eu în rezolvarea unei astfel de probleme, este problema guvernului, însă este un lucru nefiresc ca în centrul oraşului. în zonele care prin natura lor se pretează la loisir, la activităţi comerciale, să ai spitale, clinci de dermatologie. Nu este uzual, nu cred că găsim în Paris sau Viena lucruri de acest gen. Nu se pot produce dezvoltări specifice pe strada Mărăşeşti, câtă vreme ea este ocupată pe sensul de mers pe stânga dintre Operă înspre Parcul Botanic de două spitale”.

Legat de un posibil conflic între el şi şeful CJT Titu Bojin pe această temă, Robu spune că „nu am discutat nicidată cu domnul Titu Bojin, nici nu cunosc opinia dânsului. O respect, aşa în alb, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim de acord, dacă s-a exprimat în dezacord cu mine. Eu am făcut un enunţ de principiu şi ceea ce am spus eu nu reprezintă nimic original, ci ceva ce e aplicat în alte părţi”.

 

3 COMENTARII

  1. Primarul nost are deseori idei trasnite……si pe cea cu Aeroportul….ce sa caute la Primarie…..pt ca Primaria nu are bani sa-si acopere cheltuielile ei dar sa sustina un aeroport……doamne ce-i cu astia?

  2. domnul ralf. nu stiu cata administratie cunosti matale dar vezi tu begetul cj dar si al primariei si ai sa-ti dai seama ca ai zis o mare porcarie. Dar cearta asta pe pachetul majoritar nu e ca cine e mai tare si are bani sa il finanteze, ci e pentru putere. Daca ar fi 40-40 bojin stie ca planurile lui cu idolu de a face aeroportul in totalitate mosia psd s-ar narui, pentru ca mai este si fondul propretatea cu 20%, iar aia stiu foarte bine ce corupt e idolu. In concluzie asta este psd-ul, CIUMA ROSIE care vrea sa acapareze tot in tara asta. Si cel mai trist e ca pana la un moment dat au facut-o cu sprijinul pnl-ului, iar acum nimeni nu mai poate opri acest tavalug spurcat care ne va duce multi ani inapoi!

  3. Primarul are drepitate.. ce sa caute garnizoana in centru? Suntem in Rusia sau in UE? In centru toate cladirile care nu sunt revendicate trebuie exploatate turistic sau comercial. Psd Timis sa aduca bani in Timis, trebuie sa recuperam 25 de ani in care am avansat f putin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.