Cunoaștem deja cu toții celebra formulare „dacă nu ai Facebook, nu exiști”. Ei bine, pe zi ce trece mă conving tot mai mult, spre neplăcerea mea, că la fel de valabilă e și teoria că dacă nu ești bădăran nu exiști. În România, dacă nu ai aere și fiţe și nu te comporți ca și cum încă nu ai plecat de la coada vacii, nu crede nimeni că ești un om important. Nu țin cu niciun partid, dar dumincă am fost la alegerile PNȚCD Timişoara și aveam senzația că mă aflu la teatru, printre oameni eleganți care stăteau în liniște. Contrastul, desigur, a fost dat de evenimentul la care am luat parte cu o săptămână în urmă, unde alături de colegii din presă ne-am simțit ca niște sardine la discotecă – adică înghesuiți în gălăgie – la vizita președintelui Traian Băsescu.
Mi-am dat seama cu scârbă ca am ajuns să mă mir când văd linişte şi bun-simţ. Oare suntem bine cu capul? Şi chestiunea asta nu se aplică numai la politică.
Ce mai încolo și încoace. Nu e un secret pentru nimeni că cel puțin jumătate din cei care devin patroni în România aleg drumul ăsta pentru că au fost trataţi necorespunzător ca angajați și vor să își verse frustrările cu acte în regulă pe nişte bieţi remuneraţi prost, dar care au de întreţinut familii. Un alt aspect esențial al arsenalului de persoană importantă – a se citi ţăran de oraş – este lipsa de punctualitate, căci de la asta m-am pornit să scriu. Pentru că duminică am stat şase ore ca să fac o ştire şi ca să văd un domn, nu îi spun funcţia, care a venit să nu taie o panglică.
În ziua de azi, dacă nu îți sună telefoanele la orice reuniune importantă, dacă nu răspunzi și urli că nu ai timp să vorbești, dacă nu ajungi cu măcar jumătate de oră întârziere, dacă nu dai ordine și nu jignești lumea din jur, efectiv nu ești important. În tot Universul ăsta, dacă vrei să lucrezi cu oamenii, trebuie să știi psihologie. La noi în țară nu e nevoie să ştii să convingi pe cineva cu vorba bună. Fiindcă suntem atât de săraci, de disperați, de obișnuiți cu zicala capul plecat sabia nu îl taie, că la noi merge şi cu frica, dar mai ales MERGE ŞI AŞA.
Nefiind in ghilimele,”taran veritabil” banuiesc a fi, in acceptiunea dumneavoastra, ceva oribil ! M-ar interesa sa stiu daca am intuit (logic) bine sau daca nu cumva redactarea textului v-a „alunecat” putin. Multumesc
Parazitii aveau un vers: Taranul de oras e cel mai prost animal.
Cred ca la asta se refereau in articol 🙂
Felicitari pentru articol! In sfarsit se gaseste cineva sa spuna lucrurilor pe nume! La mai multe articole de genul!!
Distinsă domnișoară
Felicitări pentru articol.
Ceea ce ați subliniat în scrierea de mai sus este efectul hiperduliei adresate postmodernismului și vidului de valoare autentică creată și promovată de acesta, în și sub toate aspectele. De peste 20 de ani ne strpduim sa ridicăm o cultură a sub speciei umane in ipostaza ca și aceasta are dreptul la existență. Sunt de acord că are dreptul la existență dar nu sunt de acord că această subspecie are dreptul la exprimare….și mai ales la a condiționa exprimarea unei majorități. Este arhicunoscut și simțit dezideratul postmodern al dreptului la expresie al minorității, indiferent de regnul căreia aparține, în defavoarea majorității….și acesta sub sancțiunea discriminării
Încă ceva…. corifei postmoderni ca de altfel toți predecesorii acestora din zona neinstriuită au facut un titlu de glorie din acel cap plecat pe care sabia nu-l taie…..dar au uitat sa spună că …capul pentru a fi tăiat…. trebuie plecat….
Vasile!
Nu stiu ce ai fumat dar vreau si eu!