Discuții despre copiii cu creastă de cocoș și “femeia cu barbă” de...

Discuții despre copiii cu creastă de cocoș și “femeia cu barbă” de la Eurovision, la dezbaterea cu candidații pe Colegiul 3. De ce a vorbit Daniel Funeriu în japoneză

0
DISTRIBUIȚI

IMG_2927

Discuții aprinse, astăzi, la Universitatea de Vest din Timișoara, unde cinci din cei șapte candidați pe Colegiul 3 Deputați au participat la o dezbatere electorală. Este vorba despre Florian Zanfir (PP – DD), Daniel Funeriu (PMP), Florin Bîrsășteanu (PSD), Ciprian Mihok (PNȚCD) și Viorel Coifan (PNL) care, pentru început, au avut la dispoziție cinci minute să explice ce își doresc să facă, dacă vor ajunge în Parlamentul României.

Astfel, fiecare dintre candidați au făcut tot felul de promisiuni, după ce s-au lăudat cu performanțele profesionale. Florian Zanfir s-a angajat că va ajuta bătrânii, Florin Bîrsășteanu vrea să stopeze migrația de “creiere românești în Occident” prin propunerea unor legi mai bune. Candidatul PNL s-a angajat că va susține cele zece proiecte ale primarului Robu, Ciprian Mihok va milita pentru “dreptul la sănătate” al românilor, iar Daniel Funeriu, care s-a prezentat sub numele de “Bacalaureat corect și doctorat neplagiat”, s-a angajat să sprijine tinerii și educația.

Prea puțin timișoreni au fost interesați să participe la dezbaterea care a durat mai bine de trei ore pentru a le asculta promisiunile candidaților, marea majoritatea a participanților fiind simpatizanți ai candidaților, “înarmați” cu eșarfe în culoarea partidelor pe care le reprezintă, care au fost instruiți să aplaude fiecare discurs al acestora.

Deși moderatorul i-a atenționat pe candidați să nu recurgă la atacuri la persoană, niciun candidat nu s-a putut abține.


Astfel, Viorel Coifan a început să-l face pe țărănistul Mihok mincinos, iar acesta l-a criticat pe penelist că nu a realizat nimic, deși are o experiență bogată în administrație.

Au urmat apoi întrebările publicului din sală, care au fost din cele mai diverse. Prima a venit din partea unui reprezentant al Academiei de Advocacy, care i-a întrebat pe candidați ce măsuri se gândesc să ia astfel încât românii să meargă la vot. Florin Bîrsășteanu nu a ratat, însă, ocazia de a-l ataca pe primarul Robu, despre care spune că a reușit să bulverseze electoratul “după ce a trecut din barca care l-a adus la putere, în barca cealaltă”. Daniel Funeriu nu a mai apucat să răspundă pentru că a fost întrerupt de un participant care i-a strigat că “ați tăiat pensiile și salariile”, iar Viorel Coifan a strigat bucuros “și Tăriceanu le-a mărit”.

Aproape o oră, în Aula Magna a Universității de Vest, candidații au discutat și despre modul în care se prezintă elevii la școală, după ce un participant i-a provocat spunând că “băieții vin cu creastă de cocoș în cap, cercei în nas, iar fetele în fuste scurte sau doar în ciorapi”. Unul dintre candidați a încercat să explice că este nevoie de un regulament mai exigent și ar putea fi preluat chiar și modelul japonez. În încercarea de a convinge că acest model nu este potrivit pentru România, Daniel Funeriu a început să vorbească în japoneză preț de câteva secunde.

În final, o voce din sală s-a auzit spunând că “ar trebui să lăsăm și barbă fetelor, că este la modă”. Dezbaterea electorală s-a desfășurat într-un haos total, și asta pentru că, deși candidații ar fi avut la dispoziție un anumit interval de timp pentru a răspunde, de această regulă s-a ținut cont abia la începutul acțiunii. Deși dezbaterea a luat sfârșit în jurul orei 14.00, participanții, chiar și membrii de partid, au rămas în sală pentru a-l certa pe Daniel Funeriu pentru faptul că Guvernul Boc a tăiat pensiile și salariile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.