Dan Diaconu a semnat „ca primarul” pentru supertunul imobiliar Seritim. Cum explică...

Dan Diaconu a semnat „ca primarul” pentru supertunul imobiliar Seritim. Cum explică numeroasele contracte ale primăriei cu firme liberale VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

dan diaconu 09

Invitat în această seară la PRESSALERT LIVE, viceprimarul Timșoarei, Dan Diaconu, a oferit informații cu privire la mai multe afaceri controversate ale municipalității. Legat de faptul că în prezent se plătesc aceleași sume pentru întreținerea spațiilor verzi, ca și pe vremea vechii administrații, deși la nivel declarativ noile contracte sunt semnate pe sume cu 70% mai mici, Diaconu a spus că la spaţii verzi au fost licitaţii eletronice. Atenționat că firma Tradecomia SRL, spre exemplu, este este patronată de Marius Militar a cărui fiică a fost botezată de europarlamentarul PNL, Cristian Buşoi, Diaconu a admis că „poate există o relaţie de năşie. Asta nu o face ilegală sau imorală. La tăieri de pomi şi toaletare au fost niște preţuri, că din punctul meu de vedere poată să vină şi fratele preşedintelui”.

Diaconu nu a putut explica cum se face că deși licitațiile se încheie cu contracte mai mici, iar banii cheltuiți sunt aceiași.


Acesta a abordat și subiectul afacerii cu terenurile de la Seritim. PRESSALERT.ro a dezvăluit că primăria Timișoara a fost de acord, ca și creditor principal la firma de stat Seritim SA aflată în faliment, să accepte oferta de cumpărare a drepturilor asupra terenurilor din zona Piața Mehala – Piața de Gross de la firma Neag Group SA, unde a fost angajat Alexandru Chirilă, consilierul personal al primarului Nicolae Robu. Referitor la acest subiect, Diaconu, care a semnat acte în necunoștină de cauză, a spus că „a fost o zi în care semnam actele juridice pentru că primarul nu era în localitate. Nu ştiu în detaliu cazul, am aflat ulterior, pentru că a trebuit să îl detaliem din toate punctele de vedere. Lichidatorul a fost schimbat de instanţă și din punctul nostru de vedere a acționat absolut greșit faţă de delegaţia care se dăduse. (…)E foarte puțin plauzibil ca acele terenuri să fi ajuns într-o proprietate privată, într-un fel sau altul. Noi am câştigat un proces cu Seritimul care spune că Seritim e o firmă în faliment, care nu are nicio nevoie de acel teren”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.