Preşedintele PNŢCD Timiş, demis cu scandal, rămâne pe funcţie. Cum a reuşit...

Preşedintele PNŢCD Timiş, demis cu scandal, rămâne pe funcţie. Cum a reuşit şi ce planuri are

0
DISTRIBUIȚI

moldovan valentin 1_bun

Capul preşedintelui PNŢCD Timiş, Valentin Moldovan, a fost protejat de la Bucureşti. Ieri, tradiţia de partid cuminte a PNŢCD Timiş a fost curmată de conducerea Organizaţiei Timişoara, condusă de Ciprian Mihok. Nu mai puţin de opt din cei 15 membri ai Biroului Judeţean de Conducere au demisionat după un scandal monstru care a culminat şi cu o conferinţă de presă.


Nemulţumirea celor care au decis să renunţe la funcţiile de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene se leagă de faptul că actualul preşedinte, Valentin Moldovan, care este și vicepreședinte la nivel național al formațiunii, a fost pro alianţei cu PP-DD şi PSD în consiliul local, fiind astfel un aliat al social-democraţilor în tentativa de a-l schimba pe viceprimarul Dan Diaconu.

Deşi teoretic Moldovan şi-a pierdut funcţia de preşedinte după ziua de ieri, acesta ne-a explicat că a primit o hârtie de la Bucureşti prin care preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, îl împuterniceşte conform statutului partidului să rămână la conducerea filialei judeţene. Astfel, următorul pas va fi făcut luni, în 23 iunie, când Moldovan va convoca biroul judeţean pentru a constata dacă demisiile depuse ieri sunt valide. În cazul în care cei opt îşi menţin demisiile, filiala judeţeană şi cea municipală vor fi conduse de Moldovan până la organizarea de noi alegeri. Preşedintele PNCŢD Timiş a spus că „deşi unii îşi doresc asta, filiala judeţeană nu poate fi distrusă atât de uşor. Ţelul meu este să creştem în sondaje, nu ţin de o funcţie, dar îmi doresc să creştem în preferinţele alegătorilor şi să redevenim un partid puternic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.