În afara liceului piarist, care se ocupa de educaţia şcolară a băieţilor, la Timişoara a luat fiinţă şi un complex care se ocupa de educaţia fetelor şi altul, confesional, pentru credincioşii luterani.
Complexul evanghelic
Coloniştii veniţi la Timişoara până la sfârşitul secolului al XVIII-lea erau catolici, una din preocupările curţii vieneze fiind aceea de a răspândi cât mai mult catolicismul în provincie, ca o contrapondere împotriva musulmanilor cu care se învecinau posesiunile habsburgice şi a ungurilor care, în mare parte, deveniseră adepţi ai Reformei. Stabilirea protestanţilor a fost permisă abia printr-o patentă din 1781 a împăratului Iosif al II-lea. Primii protestanţi au sosit la Timişoara şi în Banat la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Numărul acestora nu a fost însă prea mare, această ultimă perioadă de colonizare fiind mult mai modestă faţă de cele anterioare.
În anul 1828, cu prilejul unei licitaţii de terenuri în cartierul Cetate, comunitatea cultului evanghelic a cumpărat trei terenuri pe care a construit biserica evanghelică din Piaţa Luther, o casă parohială şi o şcoală. Prima construcţie a fost casa parohială, ridicată în stânga bisericii în anul 1831. Biserica evanghelică luterană s-a ridicat între anii 1837-1839, în stil neoclasic, după planurile arhitectului Anton Schmidt şi a fost sfinţită în 27 octombrie 1839, turnul de astăzi, de factură neobarocă, fiind construit în anul 1902. În anul următor, s-au montat în turn trei clopote. Se remarcă, de asemenea, pilaştrii dorici de pe faţadă, frontonul de inspiraţie clasicistă şi pilaştrii ionici care decorează turnul.
În anul 1848 s-a ridicat în dreapta bisericii o clădire cu două etaje, pentru o şcoală medie evanghelică. Istoria şcolii este însă mai veche, căci în anul 1825 exista în curtea casei parohiale o clădire mică în care funcţiona o şcoală evanghelică de băieţi. Din 1859, s-a înfiinţat şi şcoala evanghelică de fete. Până în anul 1890, biserica şi casa parohială erau folosite şi de reformaţi, iar după despărţirea celor două culte aici au rămas doar evanghelicii.
Complexul Surorilor Notre Dame
Ordinul călugăriţelor romano-catolice „Notre Dame” a avut o mare însemnătate în viaţa Timişoarei începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după ce, la cererea episcopului catolic, şase măicuţe au venit de la München pentru a se ocupa de educaţia fetelor. Ele şi-au început activitatea în Cetate, unde, cu ajutorul episcopiei şi al primăriei, au ridicat o mănăstire în actuala piaţă Huniade, pe locul unde acum funcţionează Colegiul Tehnic „I.I.C. Brătianu”. Imensul complex al Surorilor Notre Dame din Iosefin, din perimetrul bulevardelor General Ion Dragalina, 16 Decembrie, Regele Carol I şi al străzii Ion Ghica, a fost construit în cea mai mare parte între anii 1881-1896, după planurile arhitectului timişorean Eduard Reiter, dar unele lucrări s-au întins până în anii interbelici. Aşezământul cuprinde mai multe edificii, unele parţial ascunse de celelalte, altele în interiorul complexului, clădirea reprezentativă fiind şcoala de fete.
Cea mai mare parte a lucrărilor a fost finanţată din averea personală a episcopului catolic Alexander Bonaz, recunoscut pentru actele sale de caritate.
Complexul, care a contribuit considerabil la conturarea aspectului urban al cartierului, avea odinioară biserica, mănăstirea, liceul, şcoala pedagogică pentru educatoare şi învăţătoare, şcoala comunală de fete, şcoala exterioară pentru fetele înstărite, grădiniţa, orfelinatul, clădiri administrative, grădini, parcuri, locuri de joacă. Biserica, a cărei construcţie s-a terminat în anul 1895, a fost sfinţită în prezenţa episcopului Alexander Dessewffy. Construită în stil eclectic istoricist, cu elemente neoromanice, biserica se remarcă prin cele două turnuri în care se află patru clopote turnate şi armonizate în atelierul meşterului timişorean Novotny. În interior sunt trei altare iar băncile şi multe alte lucrături în lemn au fost realizate de Josef Gertheisz, tâmplar din Iosefin. Altarul de lemn şi statuile au fost aduse din Tirolul de sud. Complexul Notre Dame fost unul din cele mai mari aşezăminte şcolare şi religioase ale măicuţelor de Notre Dame, cu numeroase filiale în zonă şi a fost un model al educaţiei complexe, pe grupe de vârstă, a fetelor, aşa cum era liceul piarist pentru băieţi.
După instaurarea regimului comunist, măicuţele au fost expulzate, complexul a fost naţionalizat iar operei şcolare, culturale şi religioase care se înfăptuise aici şi care a avut o mare şi benefică influenţă asupra educaţiei şcolare, i s-a pus capăt în mod brutal. Astăzi, în cea mai reprezentativă clădire a asamblului, funcţionează liceul sârbesc „Dositei Obradovici”. În acelaşi complex se află şcoala „D. Ciumăgeanu”, Colegiul Bănăţean, grupul şcolar de construcţii şi Casa Studenţilor. În biserică se ţin slujbe şi pentru comunitatea catolică a bulgarilor bănăţeni.
