Cel mai mare pelerinaj al catolicilor bănățeni va avea loc la finele...

Cel mai mare pelerinaj al catolicilor bănățeni va avea loc la finele săptămânii. Cum vor sărbători credincioșii

0
DISTRIBUIȚI

Manastirea Radna (40)

Cel mai mare pelerinaj al catolicilor bănățeni va avea loc sâmbătă, 2 august, la Maria-Radna. Acesta este și cel de-al patrulea pelerinaj al germanilor bănățeni de pretutindeni, și face parte din sărbătoarea franciscană „Porțiuncula“.

Pelerinajul are două repere orare: de la ora 10.30 credincioșii vor înălța cântece în cinstea Sf. Fecioare Maria în bazilică, unde se așteaptă sosirea pelerinilor, iar de la ora 11.00 va fi oficiată Sfânta Liturghie pontificală celebrată de Excelența Sa dr. Reinhardt Hauke, episcop auxiliar de Erfurt și delegat al Conferinței Episcopilor Catolici Germani pentru Refugiați și Emigranți, în concelebrare cu Excelența Sa dr.


h.c. Martin Roos, episcop de Timișoara și cu preoții prezenți.

Bazilica Maria-Radna este unul din principalele locuri de pelerinaj ale Europei, și se spune că niciun pelerin care vine sincer și se roagă fecioarei Maria nu pleacă nerezolvat, indiferent de problema avută.

Bazilica de la Maria-Radna a fost şi este un reper pentru credincioşii din Dieceza de Timişoara, având o istorie de peste 300 de ani.  Istoria locului începe în 1668, când bătrânul Georg Vriconosa donează capelei fraţilor franciscani din Radna o icoană reprezentând-o pe Fecioara Maria, tipărită pe hârtie în atelierul meşterului tipograf Remondini din Bassano del Grappa, în Italia. Această icoană a Maicii Domnului e tot ce s-a păstrat din vechea biserică franciscană distrusă în urma atacurilor trupelor otomane, șapte ani mai târziu. În 1770, icoana miraculoasă primește, de la Viena, marea ramă din argint, opera meşterului aurar oficial al curţii imperiale, Josef Moser. Oamenii vorbeau deja de minunile pe care le făcea icoana imprimată.

Vindecările miraculoase continuă și azi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.