Chiriașii unui bloc ANL s-au trezit cu tavanul peste ei. Ce probleme...

Chiriașii unui bloc ANL s-au trezit cu tavanul peste ei. Ce probleme GRAVE au mai fost la construcția ridicată de firma lui Georgică Cornu VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

tavan4Au trăit momente de groază când s-au trezit că le pică tavanul de la apartament. O familie din Lugoj a trecut printr-un adevărat șoc, aseară, în apartamentul de la etajul trei în blocul 2, sc. 2 ANL de pe strada Panait Cerna. “Stăteam pe pat cu soţul meu şi deodată am auzit un zgomot ciudat ca de crăpătură. Când ne-am uitat pe tavan se vedea cum înaintează crăpătura. Atunci am luat-o la fugă, în ultimul moment am mai apucat sa scot televizorul din priză. Noroc că cei mici se aflau în camera cealaltă”, a povestit Ioana Costi, proprietara apartamentului, pentru Redesteptarea.roFemeia spune că a mai auzit zgomote ciudate și în seara precedentă, însă s-a gândit că sunt șoareci în podul blocului.

Tavanul s-a desprins până la ciment, toată tencuiala căzând împreună cu gletul şi stratul de zugrăveală, dar, din fericire, cei care se aflau în cameră au reușit să se ferească la timp.


Problema pare a fi una de construcție, întrucât la nivelul plafonului nu sunt semne de infiltrare a apei, iar acoperișul blocului este din țiglă. Acesta nu este primul caz, în urmă cu ceva timp o altă chiriașă, de la etajul II al aceluiași bloc a sesizat că tavanul din bucătărie s-a desprins și a căzut, iar un altul, de la parter, s-a plâns că a căzut tencuiala de pe zidul din holul blocului.

La momentul respectiv, clădirea se află încă în garanția oferită de constructor, firma Izometal Confort, patronată de controversatul om de afaceri Georgică Cornu, care a efectuat reparațiile, însă acum Primăria Lugoj este cea care va trebui să se ocupe de remedierea problemelor, conform sursei menționate.

Sursa foto și video: Redesteptarea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.