„Metoda accidentul” încă funcționează: două femei au fost păcălite cu peste 7.400...

„Metoda accidentul” încă funcționează: două femei au fost păcălite cu peste 7.400 de lei

0
DISTRIBUIȚI

telefon

Două femei au fost înşelate prin „metoda accidentul” cu peste 7.400 de lei, ele realizând că au fost păcălite după ce au aflat că fiul, respectiv soţul, nu a fost implicați în vreun accident rutier.

„La sediul Poliţiei municipiului Hunedoara s-a prezentat o femeie în vârstă de 44 de ani, care a reclamat că a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută şi, în urma convorbirii telefonice cu privire la un accident rutier în care ar fi fost implicat soţul său, a depus la o unitate bancară din municipiul Hunedoara suma de 5.400 lei.


Ulterior, reclamanta şi-a dat seama că a fost înşelată, întrucât soţul a sosit acasă şi i-a spus că nu a fost implicat în niciun eveniment rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu.

Potrivit acestuia, la Poliţia municipiului Hunedoara a depus plângere şi o femeie în vârstă de 77 de ani, care a reclamat faptul că a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută şi în urma convorbirii telefonice cu privire la un accident rutier în care ar fi fost implicat fiul său, a depus la o unitate bancară din Hunedoara suma de 2.040 lei. „Ulterior, partea vătămată şi-a dat seama că a fost înşelată, întrucât fiul său a sosit acasă şi i-a spus că nu a fost implicat în niciun eveniment rutier”, a mai adăugat Niţu.

În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

Poliţiştii le recomandă oamenilor să fie prudenţi atunci când se confruntă cu astfel de situaţii şi să nu trimită sume de bani persoanelor necunoscute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.